Articolele autorului Emil Popescu
-
Economia A CRESCUT cu 1,6% în trimestrul trei, PESTE AŞTEPTĂRI. Avans de 2,7% după 9 luni
Economia a crescut cu 1,6% în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni, peste aşteptările analiştilor, şi cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel că la nouă luni avansul Produsului Intern Brut (PIB) se plasează la 2,7%, estimează Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
-
Inflaţie de 0,29% în octombrie. Preţurile de consum au crescut în octombrie cu 0,29% faţă de luna anterioară
Preţurile de consum au crescut în octombrie cu 0,29% faţă de luna anterioară, astfel că rata anuală a fost de 1,88%, aceeaşi cu cea de la finele lunii septembrie, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
-
Asociaţia Oamenilor de Afaceri: Dezaprobăm creşterea taxelor anunţată de Guvern: Este afectat întreg mediul de afaceri
Asociaţia Oamenilor de Afaceri (AOAR) dezaprobă măsurile de creştere a taxelor şi impozitelor anunţate de Guvern şi apreciază că acestea vor afecta, direct şi indirect, întreg mediul de afaceri. citeşte tot
-
Câştigul salarial mediu a crescut în septembrie
Câştigul salarial mediu a crescut în septembrie, faţă de luna anterioară, cu 0,3% (5 lei), la 1.609 lei net, cele mai mari valori, de 4.907 lei, fiind înregistrate în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante - 883 lei, potrivit datelor INS. citeşte tot
-
Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele nouă luni cu 3,1%. Topul străinilor care vin în România
Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele nouă luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 3,1%, dar înnoptările au scăzut cu 0,1%, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
-
Nuclearelectrica a reconectat la reţea Unitatea 1
Nuclearelectrica (SNN) a reconectat la reţeaua naţională de electricitate Unitatea 1, oprită duminică din cauza întreruperii alimentării unui circuit de comandă şi control. citeşte tot
-
Firmele estimează creşterea activităţii în industrie şi stagnare în comerţ şi servicii până în decembrie
Managerii companiilor se aşteaptă pentru perioada octombrie - decembrie la creşterea activităţii în industria prelucrătoare, la stagnare în comerţ şi servicii şi scădere în construcţii, în raport cu cele trei luni anterioare, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
-
Managementul defectuos din CNADNR a dus la amânarea ofertelor la tronsonul de autostradă Sebeş-Turda
Termenul de depunere a ofertelor pentru construcţia tronsonului de autostradă Sebeş-Turda a fost prelungit până la 28 octombrie, din cauza managementului defectuos din cadrul unor compartimente ale companiei, a anunţat vineri administratorul reţelei rutiere. citeşte tot
-
Deficitul comercial a scăzut în primele opt luni cu peste 40%. Exporturile au urcat cu 7,9%
Deficitul comercial a scăzut în primele opt luni cu peste 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, la 16,48 miliarde lei (3,74 miliarde euro), după ce exporturile au crescut cu 7,9%, în euro, iar importurile s-au redus, potrivit datelor anunţate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
-
Preţurile de consum au SCĂZUT cu 0,6% în septembrie, după reducerea TVA la pâine
Preţurile de consum au scăzut cu 0,6% în septembrie faţă de lua anterioară, influenţate în mare măsură de ieftinirea pâinii, după reducerea TVA, astfel că rata anuală a ajuns la 1,88%, potrivit datelor anunţate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
-
Institutul Naţional de Statistică menţine estimarea privind CREŞTERE ECONOMICĂ de 0,5% pentru trimestrul al doilea
Institutul Naţional de Statistică (INS) a menţinut estimările privind creşterea economică din trimestrul al doilea şi primul semestru, la 0,5% faţă de ianuarie-martie, respectiv 1,8% comparativ cu ianuarie-iunie 2012, PIB urcând astfel la jumătatea anului, ca serie brută, la 267,811 miliarde lei. citeşte tot
-
Dacia a numit noi directori pentru fabricile din Mioveni
Uzina Vehicule şi Uzina Mecanica şi Şasiuri, cele două mari unităţi de producţie situate pe platforma industrială Dacia de la Mioveni, au noi directori, începând cu luna octombrie, a anunţat joi compania deţinută de grupul francez Renault. citeşte tot
-
Salariile şi costul forţei de muncă au crescut anul trecut. În ce domenii au fost cele mai mari câştiguri
Costul mediu lunar al forţei de muncă a fost, anul trecut, de 2.675 lei pe salariat, în creştere cu 4,1% faţă de anul precedent, iar la 31 decembrie efectivul salariaţilor era de 4,777 milioane persoane, mai mare cu 116.700 angajaţi, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
-
STUDIU: Antreprenorii români vor finanţare, dar să-şi păstreze şi independenţa în luarea deciziilor
Tinerii antreprenori români spun că au un acces dificil la finanţare şi vor sprijin de la autorităţi în acest sens, căutând în special finanţări care să nu le afecteze independenţa în deciziile de business, potrivit unui studiu al companiei de audit şi consultanţă EY. citeşte tot
-
Rompetrol va investi 17 milioane de dolari într-un nou concept de benzinărie - FOTO
Rompetrol va investi 17 milioane de dolari într-un nou concept de benzinărie, 25 de staţii de alimentare cu carburanţi urmând să fie modernizate până la sfârşitul anului, a anunţat joi compania. citeşte tot
-
Noi reguli privind vama pentru companiile româneşti, de la 1 noiembrie
Companiile româneşti cu activităţi de comerţ internaţional trebuie să respecte, de la 1 noiembrie, reguli noi prevăzute în legislaţia vamală comunitară, deşi termenul limită pentru aplicarea integrală a Codului Vamal al UE va fi probabil extins pentru sfârşitul anului 2019, potrivit KPMG. citeşte tot
-
Mîndruţescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte CA al CFR
Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR SA, Sorin Mîndruţescu, şi-a dat demisia, invocând motive personale, a anunţat miercuri compania de stat care administrează reţeaua feroviară. citeşte tot
-
ANAF va rambursa în septembrie TVA de 1,08 miliarde lei
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va restitui în septembrie TVA în valoare de 1,08 miliarde lei pentru deconturile cu opţiune de rambursare existente la 4 septembrie, a anunţat vineri instituţia. citeşte tot
-
Preţurile de consum au scăzut în august cu 0,2% faţă de iulie. Ce produse au avut cele mai mari reduceri de preţ
Preţurile de consum au scăzut în august cu 0,2% faţă de luna anterioară, ca urmare a ieftinirii alimentelor, cu 0,8%, astfel că rata anuală a coborât la 3,67%, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
-
VESTE BUNĂ: Deficitul comercial a scăzut în primele şapte luni cu 2,23 miliarde euro. Exporturile au atins în iulie o valoare record
Deficitul comercial s-a redus în primele şapte luni cu 2,23 miliarde euro, la 3,12 miliarde euro, după creşterea exporturilor şi scăderea importurilor, livrările pe pieţele externe atingând, în luna iulie, un nivel record, de 4,5 miliarde euro. citeşte tot
-
Afacerile din industrie au crescut în primele şapte luni cu 4,7%
Cifra de afaceri din industrie pe total piaţa internă şi piaţa externă a crescut în primele şapte luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în termeni nominali, cu 4,7%, avans determinat de industria prelucrătoare, care a avut un plus de 5%, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică. citeşte tot
-
Ministerul Transporturilor cere Metrorex soluţii pentru rezolvarea revendicărilor sindicatelor
Ministerul Transporturilor a anunţat, joi, că dezaprobă intenţia sindicatelor de la metrou de a intra în grevă generală, dar a cerut administratorului reţelei de metrou, Metrorex, soluţii de rezolvare imediată a revendicărilor angajaţilor. citeşte tot
-
Câştigul salarial a crescut în iulie. În ce domenii lucrează cei care au câştigat mai bine
Creşterea a fost determinată de majorarea salariului minim pe economie la 800 lei/lună şi de acordarea de prime ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou) şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică. citeşte tot
-
România a înregistrat o CREŞTERE ECONOMICĂ de 0,5% în trimestrul doi, uşor peste estimările iniţiale
PIB a urcat cu 0,5% în trimestrul al doilea, faţă de precedentele trei luni, şi cu 1,8% la semestru, creşteri mai mari faţă de primele estimări, care indicau un avans de 0,3%, respectiv 1,7%, după creşteri în industrie, imobiliare, agricultură şi activităţi profesionale şi scădere în construcţii. citeşte tot
-
Numărul locuinţelor finalizate a crescut în primul semestru
Numărul locuinţelor finalizate în primul semestru este mai mare cu aproape 800 de unităţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind construite 16.859 locuinţe, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte tot