Articolele autorului Florentina Dragu
-
Grecia şi Germania au convenit ca statul elen să reia luni negocierile cu creditorii
Grecia va relua în cursul zilei de luni negocierile cu creditorii externi, după ce discuţiile purtate vineri la reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro de la Riga s-au încheiat fără un acord în privinţa deblocării ultimei tranşe din împrumutul acordat statului elen de către FMI, BCE şi UE. citeşte tot
-
Piraeus Bank şterge datorii de până la 20.000 de euro pentru clienţii din Grecia afectaţi de criză
Piraeus Bank, a doua mare bancă a Greciei în funcţie de valoarea activelor, a anunţat miercuri că va şterge datorii ale clienţilor în sumă de până la 20.000 de euro, ca răspuns la "criza umanitară" care afectează persoanele cu venituri mici, transmite AFP. citeşte tot
-
Costul de finanţare al Greciei a scăzut înaintea întâlnirii de la Riga
Costul de finanţare al Greciei a scăzut vineri înaintea întâlnirii miniştrilor de Finanţe ai statelor din zona euro de la Riga, în Letonia, deşi majoritatea analiştilor nu anticipează încheierea unui acord prin care guvernul elen să poată accesa noi fonduri din împrumutul extern de 240 miliarde euro. citeşte tot
-
STUDIU ING: Mai puţin de o cincime dintre români folosesc serviciile de mobile banking
România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte rata de folosire a serviciilor de mobile banking, mai puţin de o cincime dintre români utilizând anul trecut dispozitive mobile pentru a efectua plăţi, în condiţiile în care media europeană se apropie de 40%, potrivit unui studiu ING. citeşte tot
-
România, Bulgaria şi Grecia au semnat un acord pentru interconectarea reţelelor de gaze naturale
România, Bulgaria şi Grecia au semnat miercuri un acord pentru conectarea reţelelor naţionale de transmisie a gazelor naturale, proiect ce va necesita investiţii totale de circa 220 de milioane de euro, transmite Wall Street Journal. citeşte tot
-
Germania a urcat din nou estimarea privind avansul economiei din acest an, de la 1,5% la 1,8%
Germania a revizuit miercuri în urcare pentru a doua oară de la începutul anului estimarea privind creşterea economică din 2015, anticipând o contribuţie semnificativă a consumului privat intern şi menţinerea şomajului la un nivel scăzut, relatează Wall Street Journal. citeşte tot
-
România poate cheltui până în 2017 fonduri UE de 3,11 miliarde de euro rămase neutilizate în 2014
Consiliul Uniunii Europene a aprobat marţi reportarea pentru perioada 2015-2017 a unei sume de 3,11 miliarde de euro reprezentând fonduri alocate României de la bugetul UE prin cadrul financiar multianual (CFM) şi pe care ţara nu le-a cheltuit anul trecut, potrivit bugetului revizuit al UE. citeşte tot
-
BCE ar putea limita fondurile pe care băncile din Grecia le pot accesa prin ELA
Banca Centrală Europeană (BCE) analizează diferite modalităţi pentru a reduce finanţările acordate băncilor din Grecia prin programul de asistenţă financiară de urgenţă ELA (emergency liquidity assistance), potrivit unei persoane apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. citeşte tot
-
Gazprom va fi acuzată formal miercuri de UE de încălcarea practicilor anticoncurenţiale
Comisia Europeană va formula miercuri acuzaţii oficiale împotriva Gazprom privind posibilele practici anticoncurenţiale ale companiei de gaze ruseşti, mutare care ar putea duce la escaladarea tensiunilor dintre UE şi Moscova, notează MarketWatch. citeşte tot
-
Winstar ar putea începe exploatarea comercială în perimetrul din Satu Mare
Serinus Energy, proprietarul companiei petroliere Winstar Satu Mare, a anunţat luni că ar putea începe exploatarea comercială la sonda Moftinu-1001 din perimetrul Satu Mare, după ce testele efectuate în urma forării sondei au identificat un zăcământ de gaze de aproape 481,4 milioane de metri cubi. citeşte tot
-
România, al doilea cel mai împovărător regim fiscal dintre economiile emergente cu venituri scăzute
România are cel mai redus nivel de împovărare fiscală din Europa şi unul dintre cele mai mici din lume, însă raportat la media ţărilor emergente cu venituri scăzute guvernul colectează printre cele mai mari taxe, potrivit unui studiu al firmei britanice de consultanţă UHY Hacker Young. citeşte tot
-
Egiptul a cumpărat 60.000 de tone de grâu din România, pentru 13,4 milioane dolari
Egiptul a cumpărat vineri 60.000 de tone de grâu românesc de la traderul Nidera, pentru care a plătit 13,38 milioane dolari, conform unui anunţ postat pe site-ul Autorităţii Generale pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt. citeşte tot
-
Ucraina ar putea relaxa în următoarele două luni restricţiile de pe piaţa valutară
Banca centrală a Ucrainei ar putea relaxa în următoarele două luni restricţiile de pe piaţa valutară introduse anul trecut în contextul deprecierii puternice a grivnei, în situaţia în care cotaţiile monedei naţionale se menţin la un nivel stabil, potrivit viceguvernatorului băncii, Dmytro Sologub. citeşte tot
-
UE speră să-şi reducă dependenţa de gazele ruseşti prin cooptarea Iranului la Coridorul Sudic
Uniunea Europeană speră să îşi reducă dependenţa de importurile de gaze din Rusia cu ajutorul aşa-numitului Coridor Sudic, o posibilă alăturare a Iranului la proiect după ridicarea sanţiunilor impuse de ţările din Vest fiind aşteptată să contribuie semnificativ la creşterea livrărilor către Europa. citeşte tot
-
Ministrul francez al Finanţelor: Perechea euro/dolar ar trebui să se stabilizeze la nivelul actual
Cotaţiile euro, monedă care în ultimele luni s-a depreciat puternic faţă de dolar în urma măsurilor implementate de BCE, ar trebui să se stabilizeze la nivelurile actuale, o accentuare a scăderii însemnând intrarea într-o "zonă periculoasă", potrivit ministrului francez al Finanţelor, Michel Sapin. citeşte tot
-
Preşedintele BCE exclude ieşirea Greciei din zona euro
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a respins sâmbătă speculaţiile privind o posibilă ieşire a Greciei din zona euro şi a reiterat că introducerea monedei unice europene a fost o decizie irevocabilă, iar investitorii nu au motiv să parieze împotriva acesteia. citeşte tot
-
Grecia şi creditorii reiau sâmbătă discuţiile tehnice pe tema reformelor economice şi fiscale
Grecia va relua sâmbătă discuţiile tehnice cu principalii creditori externi pe tema reformelor pe care statul elen trebuie să le implementeze pentru a putea accesa noi fonduri din împrumutul de 240 miliarde de euro de la FMI, UE şi BCE, a declarat vineri un purtător de cuvânt al UE. citeşte tot
-
Terminalele de date Bloomberg, indisponibile timp de mai multe ore vineri dimineaţă
Terminalele de date Bloomberg, utilizate de peste 315.000 de traderi şi instituţii din întreaga lume la efectuarea tranzacţiilor financiare, nu au putut fi accesate timp de mai multe ore vineri dimineaţă, guvernul Marii Britanii fiind nevoit să amâne o licitaţie pentru vânzarea de obligaţiuni. citeşte tot
-
Renault discută joi intenţia guvernului francez de a-şi mări puterea de decizie în companie
Conducerea Renault se va întâlni joi după amiază într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta intenţia guvernului francez de a-şi întări puterea de decizie în cadrul companiei, potrivit unei surse apropiate situaţiei, citată de MarketWatch. citeşte tot
-
Draghi: Programul BCE de relaxare monetară este eficient, inflaţia va accelera pe termen mediu
Măsurile de relaxare monetară lansate recent de BCE pentru stimularea economiei din zona euro îşi produc deja efectul scontat, a declarat preşedintele băncii Mario Draghi, care a subliniat că programul trebuie să îşi urmeze cursul stabilit pentru ca inflaţia să reintre în ţinta BCE. citeşte tot
-
Grecia neagă că s-ar pregăti pentru declanşarea procedurii de default
Grecia a infirmat marţi o serie de informaţii apărute în presa internaţională privind lansarea procedurii de default în situaţia în care nu va ajunge la o înţelegere cu creditorii externi pentru plata datoriilor. citeşte tot
-
S&P a confirmat ratingurile României. Scăderea TVA, compensată parţial de creşterea consumului
Standard&Poor’s (S&P) a confirmat ratingurile României pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi în moneda locală, la BBB-/A-3, cu perspectivă stabilă, pe fondul perspectivelor solide de creştere economică, care ar putea anula parţial impactul tăierilor de taxe anunţate de Guvern. citeşte tot
-
Băncile elene au primit încă 1,2 miliarde de euro de la BCE prin programul de finanţare de urgenţă
Banca Centrală Europeană (BCE) a aprobat joi suplimentarea cu 1,2 miliarde euro, la 73,2 miliarde euro, a sumei maxime pe care băncile elene o pot accesa prin programul de finanţare de urgenţă ELA (emergency liquidity assistance), potrivit unui bancher grec, citat de Wall Street Journal. citeşte tot
-
Rubla a urcat faţă de dolar la cel mai înalt nivel din decembrie 2014
Moneda naţională a Rusiei s-a apreciat joi în raport cu dolarul american pentru a patra şedinţă consecutiv, urcând la cel mai înalt nivel începând cu luna decembrie, în contextul stabilizării cotaţiilor petrolului şi al scăderii cererii pentru valută. citeşte tot
-
Reprezentantul Greciei la FMI a demisionat
Reprezentantul Greciei la Fondul Internaţional Monetar, Thanos Katsambas, a renunţat la poziţia pe care o deţine, demisia sa urmând să intre în vigoare în luna iunie, potrivit informaţiilor apărute în presa elenă. citeşte tot