Articolele autorului Florin Ciolac
-
PSD acuză ANI de trucarea unor licitaţii şi prejudicii de peste 1,5 milioane de euro
Purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, OlguţaVasilescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că ANI a trucat o licitaţie pentru arhivarea declaraţiilor de avere, creând un prejudiciu de aproape 1,5 milioane de euro. citeşte tot
-
Din ce mai câştigă bani parlamentarii: de la salarii de profesor la milioane de euro pe bursă
În medie, un parlamentar câştigă 55.000 lei pe an. Cele două sesiuni parlamentare durează nouă luni din an, iar timpul efectiv de lucru la Parlament este de cel mult trei zile pe săptămână, pentru că joi comisiile sunt paralizate de absenteism, iar vineri şi sâmbătă aleşii merg în colegii. citeşte tot
-
Iliescu, apostrofat de un revoluţionar: Băsescu e produsul dumneavoastră şi al lui Roman
Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost apostrofat, marţi, la una dintre conferinţele Clubului de la Bucureşti, de un revoluţionar care s-a recomandat cu numele Zainea şi care i-a spus că Traian Băsescu ar fi "produsul" lui şi al lui Petre Roman. citeşte tot
-
PSD are nevoie de aproape un milion de euro pentru a cumpăra sediul de pe Kiseleff
Conducerea PSD a început procedura de negocieri cu RA-APPS pentru cumpărarea sediului central al partidului de pe Şoseaua Kiseleff, estimat la aproape un milion de euro, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid. citeşte tot
-
CExN al PSD a votat pentru moţiunea de cenzură, suspendarea - amânată din decenţă faţă de Băsescu
Membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD au votat, luni, în unanimitate, reconfirmarea deciziei de a depune o moţiune de cenzură, hotărârea iniţierii suspendării preşedintelui Băsescu fiind amânată "din decenţă". citeşte tot
-
Ponta, în CExN: Să dezavuaţi orice încercare a puterii de a vorbi despre lovitură de stat
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în Comitetul Executiv Naţional, că acuzele aduse de putere opoziţiei că ar fi încercat, prin intermediul sindicatelor, o lovitură de stat, sunt iresponsabile. citeşte tot
-
Boc: Îi voi transmite personal şefului statului mesajul de condoleanţe
Premierul Emil Boc a declarat, luni, că va transmite personal preşedintelui Traian Băsescu mesajul de condoleanţe pentru decesul mamei acestuia. citeşte tot
-
Ponta: Prioritatea PSD este răsturnarea Guvernul Boc şi formarea unui guvern de criză
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că prioritatea PSD este răsturnarea Cabinetului Boc şi formarea unui guvern de criză care să ia măsuri pentru a opri declinul economic şi social. citeşte tot
-
Iliescu: Dacă merge pe aceeaşi cale, PDL poate avea soarta PNŢCD
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că decizia PDL de a intra în campanie electorală arată că democrat-liberalilor le-ar fi "teamă" de perspectiva contactului cu populaţia. citeşte tot
-
Iliescu: Suspendarea preşedintelui, o avertizare binevenită
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că o eventuală suspendare a preşedintelui Traian Băsescu ar fi "o avertizare binevenită". citeşte tot
-
Iliescu: Moţiunea de cenzură nu trebuie depusă înainte de Congresul din 16 octombrie
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat luni înaintea şedinţei BPN că moţiunea de cenzură nu ar trebui depusă înainte de Congresul din 16 octombrie, el răspunzând astfel preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care aprecia că depunerea acesteia trebuie grăbită. citeşte tot
-
Noua conducere a TSD: Bănicioiu, fina lui Ponta şi 15 vicepreşedinţi
Organizaţia de Tineret a PSD (TSD) şi-a desemnat, sâmbătă, la congres, conducerea centrală, deputatul Nicolae Bănicioiu fiind reales preşedinte pentru încă un mandat, iar Ioana Pop, fina lui Victor Ponta, confirmată ca secretar general. citeşte tot
-
Nicolae Bănicioiu a fost reales preşedinte TSD
Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu a fost reales, sâmbătă, la Congresul TSD, pentru încă un mandat de preşedinte al organizaţiei de tineret a PSD, el neavând contracandidat, iar votul efectuându-se prin ridicare de mâini. citeşte tot
-
Banc spus de Năstase: E nevoie de opt PDL-işti ca să schimbi un bec şi de Boc care să le reducă cu 25%
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a spus, sâmbătă, la congresul TSD, un banc despre câţi PDL-işti ar fi necesari pentru a schimba un bec, inspirat de cele de felul "despre câţi politişti ar fi necesari pentru a schimba un bec?". citeşte tot
-
Năstase la TSD: Traiane nici nu ştii cât de mic începi să fii!
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a reluat, sâmbătă, la congresul TSD, un mesaj către Traian Băsescu pe care l-a folosit în urmă cu un an, la congresul de lansare a candidaturii lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. citeşte tot
-
Mihai Sturzu de la HiQ a fost desemnat purtător de cuvânt al TSD
Solistul trupei HI Q, Mihai Sturzu, a fost desemnat, sâmbătă, de conducerea TSD, înaintea Congresului acestei organizaţii, purtător de cuvânt al Tineretului Social-Democrat. citeşte tot
-
PSD le-a promis sindicaliştilor că va elimina diminuarea cu 25% a salariilor
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că liderii partidului au acceptat includerea în programul de guvernare a propunerilor venite de la sindicate, cărora le-au promis că vor elimina diminuarea salariilor cu 25%, când PSD va ajunge la guvernare. citeşte tot
-
Guvernul PSD: 13 ministere, dezvoltarea regională trece la MAI, infrastructura la construcţii
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, o variantă de structură guvernamentală care ar putea fi cuprinsă în programul de guvernare elaborat de departamentele partidului. citeşte tot
-
PSD propune un impozit pe profit între 12 şi 16%, iar pe venituri în trei trepte
PSD lucrează cu o variantă de taxare a veniturilor în trei trepte, veniturile anuale mai mici de 12.000 de lei urmând să nu fie impozitate, iar veniturile lunare de peste 12.000 lei urmând să fie impozitate cu 35%. citeşte tot
-
PSD va propune un Guvern cu 13 ministere şi 4 miniştri delegaţi
PSD ar putea propune, prin programul de guvernare care va fi prezentat la Consiliul Naţional din 16 octombrie, o structură de Guvern cu 13 ministere şi patru miniştri delegaţi, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din partid. citeşte tot
-
Olguţa Vasilescu cere îndepărtarea unui indicator "ilegal" de la intrarea în Miercurea Ciuc
Senatorul PSD Olguţa Vasilescu i-a solicitat, miercuri, ministrului Internelor, Traian Igaş, să ia măsurile legale pentru îndepărtarea unui indicator amplasat la intrarea în Miercurea Ciuc, susţinând că acesta este ilegal, nefiind scris în limba română. citeşte tot
-
Senat: Persoanele cu restanţe la asigurările de sănătate, executate silit prin ANAF
Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativă care prevede că ANAF va executa silit persoanele fizice care nu îşi achită la termen contribuţiile datorate fondului asigurărilor sociale de sănătate. citeşte tot
-
Organism pentru supravegherea şi sancţionarea presei - propunere legislativă în Senat
Senatorul PNL Ioan Ghişe a depus marţi la Senat "Legea jurnalistului", conform căreia ziariştii trebuie să aibă "carte de jurnalist", să activeze în cabinete jurnalistice, să fie atestaţi o dată la trei ani, examinaţi psihologic anual, proiectul prevăzând şi sancţiuni pentru "delicte de presă". citeşte tot
-
Primarul din Călăraşi, huiduit de cetăţeni, reacţionează: "Sunteţi nişte javre, o haită de derbedei"
Primarul din Călăraşi, Nicolae Dragu, aflat la cel de-al treilea mandat, li s-a adresat, duminică seară, participanţilor la o manifestare a oraşului numindu-i "javre", "o haită de derbedei şi golani", reacţia sa fiind urmare a faptului că a fost huiduit atunci când a urcat pe scenă. citeşte tot
-
PSD ar putea intra în grevă parlamentară dacă şi sindicatele vor face grevă generală
Conducerea PSD a discutat, luni, în BPN, posibilitatea ca senatorii şi deputaţii partidului să intre în grevă parlamentară, hotărând ca aceştia să o facă odată cu eventuala grevă generală a sindicatelor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36