Articolele autorului Florin Ghetau
-
Iaşi: Elevii filmaţi întreţinând relaţii sexuale în liceu, sancţionaţi cu scăderea notei la purtare
Cei doi elevi de clasa a IX-a filmaţi, la începutul acestei luni, în timp ce întreţineau relaţii sexuale în toaleta Liceului "Ion Neculce" din Târgu Frumos au fost sancţionaţi, prin scăderea la 3 a notei la purtare, decizia fiind luată în urma anchetei declanşată de conducerea liceului. citeşte tot
-
Liderul PDL Iaşi Marius Spînu, destituit. El spune că decizia arată "victoria USL în PDL Iaşi"
Preşedintele filialei municipale Iaşi a PDL, Marius Spînu, a fost schimbat din funcţie, sâmbătă, de către conducerea organizaţiei judeţene, pe motiv că ar fi avut o activitate slabă, Spînu susţinând că destituirea sa şi a întregului Birou Permanent Local al PDL arată "victoria USL în PDL Iaşi". citeşte tot
-
Doi copii în stare gravă, trataţi cu Viagra în spital. Preşedintele Colegiului Medicilor: Medicamentul, conceput pentru afecţiuni cardiace
Doi copii internaţi în stare gravă la Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi sunt trataţi cu Viagra, medicii spunând că acest tratament a fost ales ca "ultimă soluţie" şi că medicamentul a fost conceput pentru afecţiuni pulmonare şi cardiace, fiind folosit apoi şi pentru disfuncţii sexuale. citeşte tot
-
Cauza morţii femeii din Iaşi supuse unei operaţii de mărire a sânilor
Cauza decesului femeii din Iaşi, la scurt timp după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor, a fost, cel mai probabil, o embolie pulmonară, au stabilit medicii legişti. citeşte tot
-
Iaşi: Anchetă la un liceu după ce doi elevi au fost filmaţi când întreţineau relaţii sexuale în baie
Conducerea Liceului "Ion Neculce" din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, a declanşat o anchetă internă după ce doi elevi de clasa a IX-a de la unitatea de învăţământ au fost filmaţi în timp ce întreţineau relaţii sexuale în toaleta şcolii, imaginile fiind postate pe internet. citeşte tot
-
Colegiul Medicilor Iaşi s-a autosesizat în cazul femeii moarte după o operaţie de mărire a sânilor
Colegiul Medicilor Iaşi s-a autosesizat în cazul femeii care a murit sâmbătă dimineaţă, în urma unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor, făcută la o clinică privată din municipiu, preşedintele Colegiului, Vasile Astărăstoae, calificând cazul drept "bizar" şi "ciudat". citeşte tot
-
Femeia care a intrat în comă după o intervenţie de mărire a sânilor a murit
Femeia care a intrat în comă după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor, la o clinică privată din Iaşi, a murit, sâmbătă dimineaţă, la spital, după ce a intrat din nou în stop cardio-respirator. citeşte tot
-
Primăria Iaşi a găsit o metodă prin care susţine că va rezolva problema gropilor: "decaparea" asfaltului
Autorităţile ieşene au găsit o metodă inedită pentru a rezolva problema gropilor din oraş, şi anume "decaparea" asfaltului dintre gropile apărute una lângă alta, astfel încât să existe o singură groapă, reprezentanţii municipalităţii susţinând că în acest fel se va circula mai bine. citeşte tot
-
Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu, internat la Iaşi
Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu este internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, cu afecţiuni la coloana vertebrală, afirmă surse medicale, citate de corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Iaşi: Femeie în comă după ce a făcut o intervenţie pentru mărirea sânilor la o clinică privată
O femeie în vârstă de 30 de ani este internată în comă la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, fiind adusă de la o clinică privată din oraş, unde a fost supusă joi seară unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor. După operaţie a intrat în stop cardio-respirator, fiind necesară resuscitarea acesteia. citeşte tot
-
Gala premiilor UNITER din acest an se va desfăşura la Iaşi
Gala premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER) din acest an va avea loc la Iaşi, în 13 mai, a anunţat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi Cristian Adomniţei, costul evenimentului fiind estimat la peste 900.000 de lei. citeşte tot
-
Adomniţei, după anunţul că nu sunt bani în buget pentru aeroportul Iaşi: Eu nu îndemn la revoluţii
Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, susţine că nu îndeamnă la revoluţii şi că viaţa nu se termină după adoptarea bugetului, el având, duminică, o întâlnire cu parlamentarii de Iaşi, după anunţul lui Victor Ponta că în buget nu sunt prevăzuţi bani pentru aeroportul ieşean. citeşte tot
-
Iaşi:13 drumuri judeţene blocate, trafic restricţionat pe drumuri naţionale şi curse aeriene anulate
Un număr de 13 drumuri judeţene din Iaşi sunt blocate din cauza ninsorii şi a viscolului, pe drumurile naţionale circulaţia autovehiculelor de mare tonaj a fost restricţionată, iar mai multe curse aeriene au fost anulate sau înregistrează întârzieri. citeşte tot
-
Ponta: Medicii rezidenţi nu pot spera la creşteri salariale în acest an
Premierul Victor Ponta a declarat joi, la Iaşi, că medicii rezidenţi nu pot spera la creşteri salariale în acest an, dar că poate fi creat un "pachet de sprijin" pentru această categorie, care să vizeze între altele şi oferirea de locuinţe. citeşte tot
-
Ponta şi Antonescu, huiduiţi, la Iaşi. Câteva persoane le-au strigat: "Hoţii! Hoţii!"
Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au fost huiduiţi, joi, la Iaşi, de câteva persoane care participau la manifestările prilejuite de Unirea Principatelor Române, care au strigat: "Hoţii! Hoţii!", un alt grup huiduind şi când consilierul prezidenţial Iulian Chifu a depus o coroană de flori. citeşte tot
-
ZIUA UNIRII: Câteva mii de persoane, la Iaşi. Printre cei prezenţi se află Victor Ponta, Crin Antonescu şi mai mulţi miniştri
Câteva mii de persoane asistă, joi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor de la Iaşi, la evenimente participând premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, dar şi mai mulţi miniştri, toţi având prinse cocarde în piept. citeşte tot
-
Spectacole folclorice şi fasole şi vin fiert pentru participanţii la ceremoniile de joi de la Iaşi
Câteva mii de persoane sunt aşteptate, joi, la ceremoniile organizate la Iaşi pentru sărbătorirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, la festivităţi urmând să participe premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, precum şi mai mulţi miniştri. citeşte tot
-
Deţinut omorât în bătaie de un coleg de celulă. Un alt deţinut a fost rănit
Un deţinut al Penitenciarului Iaşi a murit, miercuri, după ce a fost lovit cu un scaun de către un coleg de celulă, iar un alt deţinut a fost înjunghiat şi transportat la spital, în urma unui conflict, conducerea instituţiei declanşând o anchetă în acest caz. citeşte tot
-
Filiala din Iaşi a ICR a fost inaugurată, dar nu are nici sediu, nici buget stabilit
Filiala din Iaşi a Institutului Cultural Român a fost inaugurată luni, în prezenţa preşedintelui ICR, Andrei Marga, instituţia neavând încă sediu şi nici buget stabilit pentru anul în curs. citeşte tot
-
Iaşi: Tânărul dispărut în urmă cu o săptămână în timpul viscolului a fost găsit mort
Tânărul dat dispărut în urmă cu o săptămână în localitatea ieşeană Dagâţa, în timp ce plecase cu alţi doi bărbaţi pentru a ajuta un şofer rămas înzăpezit, a fost găsit mort luni dimineaţă, în zăpadă, la 3,5 kilometri de locul unde a fost semnalată dispariţia. citeşte tot
-
Un angajat al CET Iaşi a murit după ce a fost strivit de o bandă transportoare
Un bărbat de 45 de ani, angajat al CET Iaşi, a murit, duminică, în incinta societăţii, după ce a fost prins şi strivit de o bandă transportoare, Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă declanşând anchete în acest caz. citeşte tot
-
Bătăi cu săbii şi topoare într-un restaurant din Iaşi. Douăsprezece persoane sunt cercetate
Douăsprezece persoane din Iaşi sunt cercetate de poliţişti, pentru distrugere, ultraj şi lovire, după ce s-au bătut cu săbii şi topoare într-un restaurant din municipiu, provocând distrugeri. citeşte tot
-
Liderul sindicatului poliţiştilor ieşeni despre controalele dispuse de Ministerul de Interne: Acţiune neserioasă, făcută în mod neprofesional
Peste o sută de angajate ale Poliţiei Iaşi au fost chemate, sâmbătă, la sediul instituţiei, pentru a fi audiate, cu scopul stabilirii dacă au fost hărţuite sexual sau discriminate la locul de muncă, liderul sindical al poliţiştilor ieşeni calificând acţiunea drept "neserioasă". citeşte tot
-
Gheorghe Nichita: M-am uitat la filmele lui Nicolaescu şi am descoperit sentimentul patriotic de care e nevoie
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, afirmă că în 24 ianuarie, înaintea manifestărilor oficiale dedicate Zilei Unirii, la Iaşi va avea loc un concert de muzică patriotică, spunând că s-a uitat în ultimele zile la filmele lui Sergiu Nicolaescu şi a descoperit "sentimentul patriotic de care e nevoie". citeşte tot
-
Gheorghe Nichita va candida din nou la un post de vicepreşedinte al PSD
Şeful filialei ieşene a PSD, Gheorghe Nichita, a anunţat, marţi, că va candida din nou la un post de vicepreşedinte al partidului, la congresul PSD programat în luna aprilie, el precizând că PSD va avea câte un vicepreşedinte pentru fiecare regiune a ţării. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:35
-
astăzi, 15:26