Articolele autorului Florin Ghetau
-
Un bătrân a murit în curtea unui spital, fără ca vreun cadru medical să intervină. El fusese adus cu un taxi de la o altă unitate
Un bătrân în vârstă de 76 de ani a murit în curtea unui spital din Iaşi, fără ca vreo persoană aflată în zonă, inclusiv cadre medicale, să intervină, bărbatul decedând la scurt timp după ce a fost adus cu un taxi de la o altă unitate medicală, unde fusese internat. citeşte tot
-
Al treilea accident de muncă în Iaşi din ultimele zile: Un muncitor a căzut de la 10 metri
Un muncitor care lucra luni la termoizolaţia unui bloc din Iaşi a ajuns în comă la spital, după ce a căzut în gol de la aproximativ zece metri, acesta fiind cel de-al treilea accident de muncă petrecut la Iaşi în ultimele zile, primele două soldându-se cu moartea a două persoane. citeşte tot
-
Un muncitor care făcea lucrări la Maternitatea Iaşi a murit după ce a căzut de la o înălţime de 12 metri
Un muncitor al unei firme ieşene care lucra la refacerea clădirii Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi a murit sâmbătă, după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ 12 metri, acesta fiind al doilea accident mortal de muncă petrecut la Iaşi în ultimele 24 de ore. citeşte tot
-
Un muncitor la o firmă ieşeană a murit după ce a căzut de pe schela unui bloc
Un muncitor la o firmă ieşeană, în vârstă de 37 de ani, a murit, vineri după-amiază, la Spitalul "Sfântul Spiridon" din municipiu, la câteva ore după ce a căzut de pe schela unui bloc, unde bărbatul făcea lucrări de termoizolaţie. citeşte tot
-
Poliţist lovit de o maşină al cărei şofer a refuzat să îi prezinte actele
Un agent al Poliţiei Rutiere din Iaşi a ajuns la spital, joi seară, fiind lovit de un autoturism al cărui şofer a pornit în viteză după ce poliţistul îl oprise în trafic pentru a-i verifica actele. citeşte tot
-
Vulpea prinsă la etajul al patrulea al unui bloc din Iaşi, diagnosticată cu rabie
Vulpea prinsă la etajul al patrulea al unui bloc din Iaşi a fost diagnosticată, miercuri, cu rabie, autorităţile anunţând că persoanele din imobil, dar şi animalele din zonă vor fi vaccinate antirabic, transmite corespondentul MEDAFAX. citeşte tot
-
Vulpea din bloc: A urcat până la etajul al patrulea
O vulpe a intrat, marţi, într-un bloc din municipiul Iaşi şi a urcat până la etajul al patrulea, animalul fiind însă prins de angajaţii Serviciului de ecarisaj după ce locatarii au alertat Poliţia. citeşte tot
-
Un fost preot dă în judecată Mitropolia Moldovei: I s-a interzis să mai slujească după ce a divorţat
Un fost preot din Iaşi a dat în judecată Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pe care o acuză de discriminare, după ce nu a mai fost lăsat să slujească întrucât a divorţat fără a avea acordul Mitropoliei, reprezentanţii acestei instituţii spunând însă că în acest caz a fost respectat Statutul Bisericii citeşte tot
-
Oprea: Atacurile murdare şi josnice ale PSD şi PNL arată că UNPR a crescut
Liderul UNPR Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că "atacurile murdare ale PSD şi PNL arată că UNPR a crescut", adăugând că e normal ca opoziţia să critice, însă nu pe probleme care privesc interesul naţional, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Caz extrem de rar: Un bebeluş din Botoşani are organele interne poziţionate invers
Un bebeluş de trei luni, adus la un spital din Iaşi pentru tratarea unei viroze, are organele poziţionate invers decât în mod normal, inima fiind în partea dreaptă, iar ficatul în stânga, medicii spunând că astfel de cazuri apar extrem de rar, şi anume unul la o sută de mii de naşteri. citeşte tot
-
Iliescu: Ponta se profilează premier, dar n-are experienţa lui Năstase, care ar fi cel mai bun la toate
Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, marţi, la Iaşi, că Victor Ponta se profilează ca premier, însă acesta nu are experienţa lui Adrian Năstase, care "ar fi omul cel mai bun la toate". citeşte tot
-
Astărăstoae, cercetat de DNA, candidează pentru nu nou mandat de rector şi revine în politică
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi Vasile Astărăstoae, cercetat de DNA în dosarul privind fraudarea unei licitaţii cu fonduri europene, a anunţat, vineri, că va candida pentru un nou mandat de rector, dar şi la şefia Colegiului Medicilor din România, urmând să revină şi în politică. citeşte tot
-
Îmbulzeală la oalele cu sarmale oferite pelerinilor veniţi la Iaşi de Sfânta Parascheva
Peste 65.000 de sarmale au fost oferite pelerinilor vineri, imediat după slujba de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, o parte dintre cei prezenţi îmbulzindu-se pentru a ajunge cât mai aproape de oalele cu mâncare. citeşte tot
-
Sfânta Parascheva: Mii de persoane participă la slujba oficiată la Mitropolia Iaşi
Câteva mii de persoane participă, la Mitropolia Iaşi, la slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva. Slujba este oficiată în aer liber de un sobor format din zeci de preoţi, în frunte cu mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan. citeşte tot
-
Un tir cu PET-uri de bere s-a răsturnat la intrarea în Iaşi. Mii de sticle s-au împrăştiat pe şosea
Un tir plin cu PET-uri de bere s-a răsturnat într-un şanţ, joi seară, la intrarea în municipiul Iaşi, în zona Bucium, după ce autovehiculul a rămas fără frâne, circulaţia fiind oprită timp de câteva ore din cauza miilor de sticle căzute pe şosea. citeşte tot
-
Iaşi: Peste 8.000 de pelerini stau la rând pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva
Peste 8.000 de pelerini aşteaptă la rând pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Mitropolia Iaşi, coada credincioşilor întinzându-se, joi după-amiază, pe o lungime de aproximativ doi kilometri. citeşte tot
-
AFACERILE CONSILIERILOR JUDEŢENI - Iaşi: Un consilier are contract cu 13 primării pentru livrarea de cornuri pentru elevi
Trei consilieri judeţeni ieşeni, toţi de la PSD, care au firme pe numele lor sau ale altor membri din familie derulează afaceri cu statul. Unul dintre ei, Mirela Dobresanciuc, a încheiat 13 contracte pentru furnizarea de cornuri pentru elevi, iar altul are şase contracte de finanţare prin POSDRU. citeşte tot
-
Iaşi: Un medic a pierdut dreptul de a profesa după ce a chiuretat o tânără care nu era însărcinată
Un medic ginecolog ieşean a pierdut dreptul de a mai profesa după ce, în urmă cu patru ani, a chiuretat o tânără care nu era însărcinată, decizia fiind luată de magistraţii Curţii de Apel din Iaşi. citeşte tot
-
Iaşi: Peste 150.000 de pelerini, aşteptaţi să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
Câteva sute de credincioşi s-au închinat, sâmbătă, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, depuse în incinta Catedralei Mitropolitane din Iaşi, oamenii spunând că au vrut astfel să evite aglomeraţia din următoarele zile, când la pelerinaj sunt aşteptaţi peste 150.000 de pelerini din toată ţara. citeşte tot
-
Incendiu în Gara Iaşi: Trei vagoane cuprinse de flăcări
Trei vagoane de tren care erau trase pe o linie secundară din Gara Iaşi şi în care nu se afla nicio persoană au fost cuprinse de un incendiu, vineri după-amiază. citeşte tot
-
O tânără din Iaşi s-a sinucis pentru că nu-şi găsea un loc de muncă. Femeia era doctorandă în economie
O tânără în vârstă de 26 de ani din Iaşi s-a sinucis, vineri după-amiază, aruncându-se de la etajul al cincilea al unui bloc din municipiu, apropiaţii acesteia susţinând că femeia, doctorandă în economie, era afectată întrucât nu îşi găsea un loc de muncă. citeşte tot
-
Iaşi: Un tânăr cu probleme psihice şi-a omorât mama şi bunica fiindcă nu i-au dat bani de cheltuială
Un tânăr din Iaşi şi-a sugrumat mama, consilier în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din Iaşi, şi şi-a înjunghiat bunica, fiiindcă nu a primit bani de cheltuială, adolescentul figurând în evidenţele spitalului Socola din municipiu, cu unele probleme psihice. citeşte tot
-
Funeriu: Când România va fi o ţară unde să primeze excelenţa toţi românii vor dori să trăiască aici
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, se declară convins că atunci când România va fi o ţară în care să primeze excelenţa toţi românii vor dori să trăiască aici, adăugând că iniţiative de genul intrării la facultate fără promovarea bacalaureatului sunt semnale greşite pentru excelenţa românească. citeşte tot
-
Tudor Ciuhodaru: Voi candida la Primăria Iaşi. Oricine mă va sprijini e binevenit
Deputatul Tudor Ciuhodaru a declarat că va candida la Primăria Iaşi la alegerile locale viitoare şi că ar putea fi susţinut de mai multe forţe politice, nu doar de UNPR. citeşte tot
-
Avionul în care se afla Daniel Funeriu a lovit un porc mistreţ la aterizare
Un avion care circula pe ruta Bucureşti-Iaşi a fost implicat, joi seară, într-un incident la aterizare pe Aeroportul din Iaşi, după ce roata aeronavei a lovit un porc mistreţ apărut pe pistă, printre pasageri aflându-se şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:48
-
astăzi, 19:42