Articolele autorului Gabriel Negreanu
-
Aproape 23.000 de persoane au fost amendate în Italia în wekeend-ul de Paşte
Poliţia din Italia a amendat aproape 23.000 de persoane pentru încălcarea regulilor de combatere a răspândirii coronavirusului în doar două zile, a precizat Ministrul de Interne, citat de CNN. citeşte tot
-
Primul Ministru din Noua Zeelandă i-a transmis un mesaj de felicitare asistentei ce l-a îngrijit pe Boris Johnson
Jacida Ardem, Prim-ministrul din Noua Zeelandă, i-a transmis un mesaj pe Facebook lui Jenny McGee, una dintre cele două asistente care au fost l-a îngrijit pe Boris Johnson în perioada petrecută de acesta în spital din cauza noului coronavirus, relatează CNN. citeşte tot
- Italia a identificat principalele reguli care trebuie respectate pentru a putea ieşi din carantină
-
India se pregăteşte să repornească o parte din fabrici
India se pregăteşte să reia activitatea de produţie în anumite zone după data de 15 Aprilie pentru a reduce efectele economice ale carantinei naţionale, potrivit a două surse guvernamentale citate de Reuters. citeşte tot
-
Preţul petrolului a crescut după înţelegerea dintre principalele ţări producătoare
Preţul petrolului a crescut cu un dolar pe baril, luni, după ce marile ţări producătoare s-au înţeles să pună în aplicare cea mai mare reducere a producţiei, relatează Reuters. citeşte tot
-
În Coreea de Sud 111 pacienţi vindecaţi au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus
Coreea de Sud a confirmat 111 cazuri de reinfectare cu cele mai multe cazuri raportate în Daegu şi Provincia Gyeongsang de Nord, două dintre epicentrele domestice ale pandemiei, relatează Korea Time. citeşte tot
-
Oamenii de ştiinţă au creat o enzimă care reciclează plasticul în câteva ore
Enzima bacteriană va putea fi folosită pentru realizarea de pet-uri de calitate, relatează The Guardian. citeşte tot
-
Ambasadorii din mai multe ţări africane cer explicaţii Chinei faţă de acuzaţiile de discriminare din Guangzhou
Mai mulţi ambasadori africani din China au scris Ministrului de Externe din China despre cea ce ei consideră ca fiind o discriminare împotriva africanilor, relatează Reuters. citeşte tot
-
China a impus restricţii studiilor academice asupra originii noului coronavirus
China a impus restricţii asupra publicării de cercetări academice asupra provenienţei noului coronavirus, relatează CNN. citeşte tot
-
Marile ţări producătoare de petrol s-au înţeles să reducă producţia pentru a stabiliza preţul aflat în cădere liberă
OPEC, Rusia şi celălalte mari ţări producătoare de petrol s-au înţeles duminică să taie producţia cu aproape 10% pentru a stabiliza preţul petrolului care a fost puternic afectat de criza provocată de coronavirus, relatează Reuters. citeşte tot
-
Sri Lanka face incinerarea obligatorie pentru persoanele decedate din cauza coronavirusului în ciuda protestelor comunităţii musulmane
Autorităţile din Sri Lanka au decis ca toate persoanele decedate din cauza COVID-19 să fie incinerate, ignorând protestele comunităţii musulmane a cărei reguli se opun acestei metode, relatează Al Jazeera. citeşte tot
-
VIDEO Andrea Bocelli a susţinut un concert fără spectatori la Domul din Milano
Andrea Bocelli a concertat live din Domul din Milano, în seara primei zile a Paştelui catolic. citeşte tot
-
Ebola a revenit în Congo. Două decese înregistate în câteva zile
Republica Democrată Congo a înregistrat al doilea deces provocat de Ebola. Decesele vin după ce Ebola părea să fi dispărut din zonă cu zero victime raportate în ultimele şapte săptămâni, relatează Reuters. citeşte tot
-
Ce pedeapsă au primit 10 străini care nu au respectat autoizolarea în India
Poliţia din oraşul indian Uttarakhand a prins mai mulţi stăini ce nu respectau autoizolarea şi au folosit o metodă indită de pedepsire, relatează Hindustan Times. citeşte tot
-
Zeci de incidente cardiovasculare raportate în Franţa în urma tratamentului cu hidroxiclorochina
Franţa a raportat zeci de cazuri de probleme cardiace ce au legătură cu tratamentul esperimental cu medicamentul anti-malarie despre care Donald Trump a spus că este o posibilă soluţie în tratarea coronavirusului, relatează The Hill. citeşte tot
-
SUA oferă 10 milioane de dolari pentru informaţii despre liderul Hezbollah din Irak
Statele Unite au anunţat că oferă până la 10 milioane de dolari pentru informaţii despre Sheikh Mohammad al- Kawtharani, un comandant militar al grupări islamiste Hezbollah din Iraq, relatează Reuters. citeşte tot
-
Amazon îşi construieşte propriul laborator de testare pentu coronavirus
Gigantul Amazon a precizat că va construi propriul laborator pentru a monitoriza angajaţii, relatează BBC News. citeşte tot
-
SUA a depăşit Italia la numărul de morţi din cauza noului coronavirus
SUA a depăşit Italia la numărul de morţi din cauza noului coronavirus după ce într-o singură zi mai mult de 2000 de americani au decedat, relatează Daily Mail. citeşte tot
-
Un român cu mandat european de arestare a fost prins în Italia pentru că nu respecta autoizolarea
O patrulă de poliţie călare a oprit şi arestat un român de 37 de ani în timpul verificărilor privind respectarea măsurilor de urgenţă, informează AGR. citeşte tot
-
Coronavirus: Autorităţile din China sunt acuzate de rasism din cauza acţiunile mai dure împotriva oamenilor de culoare
Africanii din Guangzhou, cel mai mare oraş din sudul Chinei, spun că au devenit ţinta unor măsuri speciale printre care se numără evacuări forţate, carantină diferită şi testări în masă. China motivează acţiunile prin dorinţa de a opri importarea coronavirusului din alte ţări, relatează France24. citeşte tot
-
Şcolile din New York vor rămâne închise pentru restul anului şcolar
Primarul din New York, Bill de Blasio, a anunţat că şcolile publice din oraş vor rămâne închise pentru restul anului academic, relatează CNBC. citeşte tot
-
În timp ce atenţia globală se îndreaptă spre pandemia de coronavirus, Africa este lovită de cea mai mare invazie de lăcuste din ultimii 70 de ani
Lumea se confruntă cu o pandemie care impune măsuri fără precedent, dar mai multe ţări din Africa au o problemă suplimentară. Invazia de lăcuste care a debutat în urmă cu mai multe săptămâni face ravagii în multe părţi de pe continentul african, relatează AP News. citeşte tot
-
Rusia îi cere Cehiei să înmâneze statuia liderului militar sovietic dărmată săptămâna trecută
Rusia i-a cerut Cehiei să înmâneze statuia liderului militar sovietic care a fost dărmată în Praga săptămâna trecută în ciuda protestelor Moscovei care au excaladat tensiunile diplomatice, relatează Yahoo News citeşte tot
- 100.000 de măşti au ajuns în România din Turcia cu o aeronavă C-27 J Spartan
-
91 de persoane vindecate de COVID-19 au fost retestate pozitiv în Coreea de Sud
Oficialii din Coreea de Sud au raportat astăzi 91 de cazuri de pacienţi vindecaţi de COVID-19 care au retestaţi pozitiv, relatează Reuters citeşte tot