Articolele autorului Gaidau Ion
-
Cele două părţi ale Ciprului au ajuns la un acord privind reluarea negocierilor de reunificare
Cele două părţi ale Ciprului, greacă şi turcă, au ajuns la un acord privind elaborarea de ONU a unei foi de parcurs pentru reluarea discuţiilor în vederea reunificării acestei insule din Mediterana, divizată din 1974, a anunţat vineri Preşedinţia Republicii Turce a Ciprului de Nord. citeşte tot
-
Noul ambasador american la Beijing vrea să stabilească relaţii de încredere între ţara sa şi China
Noul ambasador al Statelor Unite în China, Max Baucus, a promis joi, în cadrul confirmării sale în acest post de către Senatul american, să contribuie la stabilirea unor relaţii de încredere între ţara sa şi Republica Populară. citeşte tot
-
Oficial american: Acordul umanitar pentru Homs va fi pus în aplicare începând de vineri dimineaţă
Acordul umanitar pentru Homs, încheiat joi între ONU şi regimul de la Damasc, cu scopul de a permite furnizarea unui ajutor pentru locuitorii acestui oraş din centrul Siriei, va fi pus în aplicare începând de vineri dimineaţă, a declarat un oficial american, citat de AFP. citeşte tot
-
Senatul italian, parte civilă în procesul pentru corupţie deschis împotriva lui Silvio Berlusconi
Senatul italian s-a constituit ca parte civilă în procesul pentru corupţie deschis împotriva fostului premier italian Silvio Berlsuconi, care va fi judecat marţi, la Napoli, pentru coruperea unui senator. citeşte tot
-
Obama: Imaginea de tip dur sau plictisit pe care o afişează Putin nu este decât un truc politic
Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat joi că imaginea de tip dur sau plictisit pe care o afişează în cadrul reuniunilor la nivel înalt omologul său rus, Vladimir Putin, nu este decât un truc politic. citeşte tot
-
Barack Obama: Asigurarea securităţii la Jocurile Olimpice, o provocare uriaşă pentru Rusia
Preşedintele american, Barack Obama, a declarat joi că Rusia va face faţă "provocării uriaşe" de a preveni comiterea vreunui atentat în perioada desfăşurării Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, care se deschid vineri. citeşte tot
-
TSA a interzis temporar prezenţa lichidelor la bordul avioanelor care vor efectua curse spre Rusia
Agenţia americană pentru Securitatea Transporturilor (TSA) a interzis temporar, începând de joi, transportarea de lichide, geluri sau sprayuri de către pasagerii aerieni care vor pleca din Statele Unite spre Rusia, gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă 2014. citeşte tot
-
Trei rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre Israel, anunţă armata israeliană
Trei rachete au fost lansate joi din Fâşia Gaza spre sudul Israelului, fără să provoace victime sau pagube majore, a anunţat armata israeliană. Două dispozitive au fost doborâte în cursul zilei în zone nepopulate din sudul ţării. O a treia rachetă a explodat în cursul serii în regiunea Eshkol, a precizat armata. citeşte tot
-
Purtător de cuvânt: Armata libiană a respins un atac împotriva sediului Statului Major
Armata libiană a respins, joi seară, un atac împotriva cartierului său general, la sud de Tripoli, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei. citeşte tot
-
Parchetul ucrainean: Ipoteza huliganismului, dovedită în cazul jurnalistei Tetiana Ciornovol
Agresiunile suferite în decembrie de jurnalista Tetiana Ciornovol au fost cauzate de fapte de huliganism, a anunţat joi Parchetul ucrainean. citeşte tot
-
François Hollande, primul preşedinte francez care nu va susţine un discurs în Congresul american
François Hollande va fi primul şef de stat al celei de a Cincea Republici care va efectua o vizită în Statele Unite fără să susţină un discurs în faţa Congresului. citeşte tot
-
Primele zboruri-test reuşite pentru un avion de luptă britanic fără pilot şi invizibil pe radar
Un avion de luptă britanic fără pilot şi invizibil pe radar, Taranis, a efectuat în 2013 zboruri test, care s-au încheiat cu succes, au anunţat miercuri Ministerul britanic al Apărării şi grupul BAE Systems. citeşte tot
-
Banca Mondială vrea să realizeze hărţi cu resursele naturale ale Africii
Banca Mondială (BM) va deschide în iulie un fond de un miliard de dolari pentru a cartografia resursele naturale ale Africii, a anunţat această instituţie miercuri. citeşte tot
-
Comitetul pentru Drepturile Copilului a cerut Rusiei să abroge legile care interzic propaganda gay
Rusia ar trebui să abroge legile care interzic "propaganda" homosexuală, fiindcă acestea alimentează discriminările şi violenţele împotriva tinerilor homosexuali şi familiilor acestora, a afirmat miercuri Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului. citeşte tot
-
Un fost ministru croat este judecat pentru crime care datează din al Doilea Război Mondial
Un fost oficial al serviciilor de informaţii iugoslave şi fost ministru croat de Interne, Josip Boljkovac, în vârstă de 93 de ani, este judecat, începând de miercuri, de justiţia din ţara sa pentru crime de război comise la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial. citeşte tot
-
Armata Electronică Siriană susţine că a piratat numele de domeniu al Facebook. Reacţia reţelei de socializare
Un grup de susţinători ai regimului sirian, Armata Electronică Siriană (SEA), a anunţat miercuri seară că a piratat numele de domeniu al Facebook, ironizând pe seama celei de-a zecea aniversări a celei mai mari reţele de socializare din lume. citeşte tot
-
Ambasadorul rus la ONU: Nu este un moment bun pentru o rezoluţie privind accesul umanitar în Siria
Rusia apreciază că "nu este un moment bun" pentru a se discuta în Consiliul de Securitate ONU o rezoluţie privind ameliorarea accesului umanitar în Siria, a declarat miercuri pentru presă ambasadorul rus la Naţiunile Unite, Vitali Ciurkin. citeşte tot
-
JOCURILE OLIMPICE: SUA avertizează companiile aeriene că explozivi ar putea fi ascunşi în tuburi de pastă de dinţi
Executivul american a avertizat miercuri companiile aeriene care efectuează zboruri în Rusia, gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă 2014, că teroriştii ar putea ascunde explozivi în interiorul tuburilor de pastă de dinţi, a anunţat pentru AFP un oficial american. citeşte tot
-
John Kerry a recunoscut că Bashar al-Assad câştigă teren în conflictul sirian
Secretarul de Stat american, John Kerry, a recunoscut miercuri că regimul lui Bashar al-Assad câştigă teren în conflictul sirian, dar a apărat strategia Statelor Unite pentru Siria. citeşte tot
-
SIIL a încheiat un armistiţiu cu o brigadă islamistă rebelă
Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) a încheiat un armistiţiu, marţi, cu o brigadă islamistă rebelă care s-a angajat în luptă împotriva acestei puternice grupări jihadiste. citeşte tot
-
Nordul Spaniei, afectat de intemperii puternice
Valuri de zece metri înălţime au provocat noi pagube materiale, miercuri, pe litoralul nordic al Spaniei, afectat, începând de duminică, de intemperii care au dus la dispariţia unei persoane şi s-au soldat cu distrugeri evaluate la mai multe milioane de euro. citeşte tot
-
UE promite 320 de milioane de euro pentru UNICEF
Uniunea Europeană (UE) a anunţat marţi că va oferi 320 de milioane de euro Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), cu scopul de a lupta împotriva bolilor infecţioase şi malnutriţiei în rândurile femeilor şi copiilor din 15 ţări în curs de dezvoltare. citeşte tot
-
Unsprezece state din Brazilia au rămas fără curent electric timp de peste o jumătate de oră
O întrerupere de curent a afectat, marţi, 11 state din Brazilia, inclusiv trei care vor găzdui Campionatul Mondial de Fotbal 2014, din cauza consumului prea mare de energie electrică. citeşte tot
-
CEDO a condamnat Turcia în cazul a şase copii ucişi în 1993 de un obuz de mortier al armatei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, Turcia pentru moartea a şase copii, provocată de explozia unui obuz de mortier în urma unei neglijenţe a armatei. citeşte tot
-
Statele Unite fac apel pentru dialog şi compromis în Ucraina
Vicepreşedintele american, Joe Biden, l-a îndemnat din nou, marţi, pe preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, să opteze pentru "dialog" şi "compromis" în vederea formării unui "nou guvern" în Ucraina, afectată de o gravă criză politică. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:09
-
astăzi, 15:08