Articolele autorului Ion Gaidau - Mediafax
-
Libanul cere ajutor din partea comunităţii internaţionale în privinţa refugiaţilor sirieni
Guvernul libanez, divizat cu privire la conflictul sirian, a anunţat că a decis să facă apel la ţările arabe şi prietene pentru a uşura povara, mai ales financiară, reprezentată de găzduirea a aproximativ 125.000 de refugiaţi sirieni pe teritoriul său. citeşte tot
-
Preşedinta Argentinei i-a cerut lui David Cameron negocieri asupra Insulelor Falkland
Preşedinta Argentinei Cristina Kirchner a publicat joi în presa britanică o scrisoare deschisă adresată premierului David Cameron, în care cere deschiderea de negocieri cu privire la suveranitatea Insulelor Falkland, unde, la mijlocul lui martie, este programat un referendum. citeşte tot
-
The Times: Aviaţia saudită susţine atacurile cu avioane americane fără pilot
Arabia Saudită a efectuat mai multe raiduri aeriene de susţinere a unor atacuri cu avioane americane fără pilot împotriva unor ţinte Al-Qaida în Yemen, scrie ziarul londonez The Times în ediţia de vineri, citând o sursă din cadrul serviicilor americane de informaţii. citeşte tot
-
SUA: Elevii de la Sandy Hook, teatrul masacrului din decembrie, se întorc la cursuri într-o şcoală nouă - VIDEO
Elevii de la şcoala Sandy Hook din Newtown se întorc la cursuri, joi, într-o şcoală nouă şi ultrasecurizată, la 20 de zile după tragicul masacru care a făcut celebru acest micuţ oraş din statul Connecticut (nord-estul Statelor Unite). citeşte tot
-
Profetul Mahomed, din nou în mijlocul unei controverse
Banda desenată biografică despre viaţa profetului Mahomed, care va fi publicată miercuri în săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo, este o "provocare", a afirmat luni un oficial turc, cerându-le musulmanilor să o "ignore". citeşte tot
-
Silvio Berlusconi: "Am fost acuzat de orice, mai puţin că aş fi homosexual"
Fostul şef al Guvernului italian Silvio Berlusconi a afirmat luni, într-un interviu difuzat pe un post de radio italian, că stânga l-a "acuzat de orice, exceptând că ar fi homosexual şi ar fura bani de la italieni". citeşte tot
-
Aproximativ 30 de cadavre prezentând urme de tortură, descoperite la Damasc - ONG
Aproximativ 30 de cadavre prezentând urme de tortură au fost găsite duminică seara într-un cartier din nordul Damascului, teatru al unor confruntări armate frecvente între militari şi rebeli, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). citeşte tot
-
Număr record de militari afgani ucişi în 2012
Peste 1.000 de militari afgani au murit în lupte în acest an, cel mai important bilanţ de la începutul insurecţiei talibanilor, în timp ce armata afgană îşi asumă o responsabilitate tot mai mare înaintea retragerii forţelor NATO în 2014, a anunţat un oficial afgan duminică citeşte tot
-
ANALIZĂ: Afectaţi de şomaj şi austeritate, milioane de europeni au căzut pradă sărăciei în 2012
Afectaţi de şomaj şi austeritate, milioane de europeni au căzut pradă în 2012 sărăciei, care afectează clasa de mijloc, slăbeşte coeziunea socială şi atinge grupuri protejate până în prezent, cum ar fi femeile şi copiii. citeşte tot
-
Numărul crimelor comise în New York a scăzut în 2012 la cel mai mic nivel din ultimii 50 de ani
Numărul crimelor comise în New York a scăzut în 2012 la cel mai mic nivel din ultimii 50 de ani, a anunţat vineri primarul Michael Bloomberg, salutând acest "record" istoric. citeşte tot
-
Biciclete sau bani în schimbul armelor pentru locuitorii unui cartier periculos din Mexico
Autorităţile din Mexico au recurs la un troc cu intenţii paşnice la acest sfârşit de an, oferind biciclete, cutii cu alimente, tablete electronice sau bani în schimbul armelor, cu scopul de a dezarma locuitorii din Iztapalapa, un cartier periculos din sudul oraşului. citeşte tot
-
Cel puţin patru insurgenţi au murit într-un atac lansat de avioane americane în Pakistan
Cel puţin patru "insurgenţi" au fost ucişi vineri, din cauza unui atac lansat de avioane americane fără pilot într-o zonă tribală din nord-vestul Pakistanului, au anunţat oficiali din cadrul securităţii, relatează AFP. citeşte tot
-
Orfanii bolnavi sunt cei care pierd cel mai mult din cauza legii ruseşti împotriva adopţiei - VIDEO
Unii copii şi-au întâlnit deja viitorii părinţi, fraţi şi surori, dar, din cauza legii promulgate vineri de către Vladimir Putin, americanii care intenţionează să adopte zeci de orfani ruşi, cei mai mulţi bolnavi sau cu handicap, nu vor reuşi să o facă. citeşte tot
-
Noul Guvern japonez este pregătit să repornească reactoarele considerate sigure
Noul ministru japonez al Industriei, Toshimitsu Motegi, a declarat joi că Guvernul va reporni reactoarele atomice considerate sigure şi s-a pronunţat pentru o revizuire a obiectivului "zero nuclear" prevăzut de către foştii lideri niponi. citeşte tot
-
Consiliul Naţional Sirian vrea tranziţie politică în Siria, dar fără Bashar al-Assad
Principala coaliţie a opoziţiei siriene şi-a exprimat acordul pentru orice proces de tranziţie politică în Siria la care preşedintele Bashar al-Assad şi apropiaţii săi să nu participe. citeşte tot
-
Aproape 40 de persoane au fost ucise în ultimele patru zile în vestul Mexicului, în ciocniri între grupări criminale
Aproape 40 de persoane au fost ucise începând de duminică în confruntări între grupări criminale, precum şi între militari şi presupuşi delincvenţi, în vestul Mexicului, potrivit estimărilor presei locale. citeşte tot
-
Morsi a salutat adoptarea noii Constituţii, "începutul noului Egipt", şi a anunţat o remaniere guvernamentală
Preşedintele islamist egiptean Mohamed Morsi a salutat miercuri adoptarea prin referendum a unei noi Constituţii, care se află în centrul unui scandal politic, şi a anunţat o remaniere guvernamentală ca răspuns la criza economică gravă care afectează ţara. citeşte tot
-
Papa Benedict al XVI-lea critică dur noile concepţii privind familia
Papa Benedict al XVI-lea a criticat vineri foarte dur noile concepţii privind familia care nu se bazează pe uniunea dintre un bărbat şi o femeie, afirmând că "în lupta pentru familie, este în joc chiar fiinţa umană", relatează AFP. citeşte tot
-
Legea privind interzicerea adopţiei copiilor ruşii de către americani, adoptată în a treia lectură
Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) a adoptat vineri, în a treia şi ultima lectură, legea privind interzicerea adopţiei copiilor ruşii de către americani. citeşte tot
-
Imposibilitatea de a adopta copii din Rusia "va fi o tragedie enormă" pentru unele familii americane
Zeci de familii din Statele Unite care se află pe punctul de a adopta un copil din Rusia au rămas "bulversate" după ce Moscova a decis să interzică cetăţenilor americani să ia în adopţie copii ruşi şi au denunţat folosirea acestor copii ca "pioni într-un joc politic". citeşte tot
-
Rusia nu este caracterizată de un sistem autoritarist, apreciază Vladimir Putin
Rusia nu are un "sistem autoritar", a declarat joi preşedintele Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Moscova. citeşte tot
-
Putin, despre interdicţia impusă americanilor de a adopta copii ruşi: "Este un răspuns cauzat de emoţia Dumei, dar cred că este potrivit"
Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat joi drept "potrivită" hotărârea adoptată cu o zi înainte de către Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) privind interzicerea adopţiilor de copii ruşi de către americani. citeşte tot
-
Barack Obama a fost desemnat persoana anului 2012 de către revista americană Time
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a fost desemnat miercuri "persoana anului 2012" de revista americană Time, după ce a primit acelaşi titlu în 2008. citeşte tot
-
Secretarul Consiliului de Securitate rus anunţă că nu va exista o revoluţie în Rusia
Forţele de ordine ruseşti vor împiedica tentativele opoziţiei de a provoca o revoluţie în Rusia, cu sprijin din străinătate, a declarat marţi secretarul Consiliului de Securitate rus, Nikolai Patruşev. citeşte tot
-
Un jurnalist american de la NBC a fost răpit în Siria şi eliberat după cinci zile
Jurnalistul american Richard Engel, care a fost răpit în urmă cu cinci zile în Siria, a fost eliberat, a anunţat marţi dimineaţa angajatorul său, NBC News citeşte tot