Articolele autorului Iulian Moşneagu
-
Taiwanul răspunde provocărilor. A doborât pentru prima dată o dronă care a intrat în spaţiul său aerian
Armata taiwaneză a doborât pentru prima dată o dronă civilă neidentificată care a intrat joi în spaţiul său aerian în apropierea unei insule din largul coastelor chineze, după ce guvernul a promis că va lua noi măsuri dure pentru a face faţă creşterii numărului de astfel de intruziuni. citeşte tot
-
ONU: China ar fi comis crime împotriva umanităţii în Xinjiang. Beijingul spune că este o "farsă" a Occidentului
"Detenţia arbitrară şi discriminatorie" a uigurilor şi a altor musulmani din regiunea Xinjiang de către China ar putea constitui crime împotriva umanităţii, a declarat miercuri şeful demisionar al ONU pentru drepturile omului într-un raport mult aşteptat. citeşte tot
-
Parlamentul European abandonează renovările din cauza preţurilor la energie. Covoare noi şi un bar, printre proiectele suspendate
Renovări în valoare de milioane de euro ale clădirilor Parlamentului European, inclusiv covoare noi şi un bar, au fost abandonate în încercarea de a acoperi "creşterea drastică" a preţurilor la energie. citeşte tot
- Iranul a înmânat Rusiei o "iniţiativă de pace" privind Ucraina de la un lider de top din Europa Occidentală
-
Germania avertizează că forţa militară a Moscovei nu trebuie subestimată: Rusia este capabilă să extindă conflictul la nivel regional
Şeful Apărării germane a avertizat că Occidentul nu trebuie să subestimeze forţa militară a Moscovei, afirmând că Rusia are posibilitatea de a deschide un al doilea front dacă va alege să facă acest lucru. citeşte tot
- Creşte şomajul în cea mai puternică economie a Europei. Numărul mare de refugiaţi ucraineni, principalul motiv
-
Ministrul de Externe al Ungariei: UE va suspenda acordul cu Rusia care facilitează eliberarea vizelor de călătorie
Uniunea Europeană va suspenda un acord cu Rusia care facilitează eliberarea vizelor, dar nu va fi impusă o interdicţie în mod generalizat a călătoriilor cetăţenilor ruşi în spaţiul comunitar deoarece nu există unanimitate în acest sens, a declarat miercuri pe Facebook ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto. citeşte tot
-
Raport: bogaţii trebuie să plătească factura pentru a evita colapsul social
Autorul unui raport influent de acum 50 de ani, care contesta ideea unei creşteri economice nelimitate, a declarat marţi că inegalitatea crescândă, împreună cu schimbările climatice, ar putea duce la colaps social în unele ţări, dacă nu se fac schimbări radicale, plătite de cele mai bogate naţiuni din lume. citeşte tot
-
A fost Iliescu coleg cu Gorbaciov? Detalii despre relaţia dintre cei doi lideri, inclusiv dacă e adevărată solicitarea ca URSS să trimită trupe la Revoluţie
Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, într-un interviu, că nu l-a cunoscut pe Mihail Gorbaciov în timpul studenţiei de la Moscova, dar a adăugat că a avut totuşi în facultate un coleg de grupă ajuns ulterior celebru: pe fostul premier chinez Li Peng. citeşte tot
- Un partid extremist din Ungaria a amplasat bustul lui Miklos Horty în Parlament, la 82 de ani de la Dictatul de la Viena
- O actriţă a murit subit la doar 32 de ani. Charlbi Dean a strălucit în acest an la Cannes, filmul ei câştigând premiul Palme d'Or
-
Sunt grătarele "un simbol al virilităţii"? Bărbaţii consumă mai multă carne şi influenţează schimbările climatice, afirmă un deputat din Franţa
Un important deputat ecologist din Franţa a stârnit o dezbatere naţională sugerând că grătarele şi carnea roşie sunt "macho", iar coastele la grătar sunt o problemă de gen. citeşte tot
-
"Ne epuizăm stocurile". UE vrea să accelereze producţia de arme în contextul războiului dintre Ucraina şi Rusia
Miniştrii Apărării din Uniunea Europeană au dezbătut marţi modalităţile de a accelera producţia de arme, de a stimula pregătirea militară a forţelor armate ucrainene şi de a impune costuri mai mari Rusiei, în condiţiile în care nu întrevede un sfârşit al războiului care durează din februarie. citeşte tot
- Panică la Palatul Elysee. Trump se lăuda apropiaţilor că are "informaţii" despre viaţa amoroasă a lui Macron
-
Anchetă la o mare companie de petrol şi gaze din Croaţia. Câteva persoane au făcut un profit uriaş în plină criză energetică
Un tribunal din Zagreb a ordonat ca cinci persoane să fie plasate în arest preventiv timp de o lună pentru a fi interogate în legătură cu o presupusă afacere frauduloasă care a făcut ca firma croată de petrol şi gaze INA să piardă 1 miliard de kuna (133 de milioane de euro), a anunţat luni presa locală. citeşte tot
-
Zelenski acuză Rusia de terorism economic, în timp ce Europa încearcă să evite o penurie de gaze în această iarnă
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat luni Rusia de terorism economic, prin încercarea de a împiedica naţiunile europene să umple facilităţile de stocare a gazelor înaintea unei ierni în care impactul creşterii facturilor la energie va afecta puternic gospodăriile şi întreprinderile. citeşte tot
-
Şoigu, "marginalizat" de către Putin. Britanicii susţin că soldaţii ruşi îl ridiculizează pe ministrul Apărării
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, este "marginalizat" din cauza problemelor din războiul împotriva Ucrainei şi probabil că este ridiculizat de soldaţi pentru conducerea sa "ineficientă", au declarat serviciile de informaţii britanice. citeşte tot
-
Gibraltar este recunoscut ca oraş britanic. A avut de aşteptat 180 de ani pentru acest statut
Gibraltarul s-a alăturat luni, în sfârşit, listei oficiale a oraşelor britanice, după 180 de ani în care statutul său, acordat de regina Victoria, a fost trecut cu vederea din cauza unei erori administrative. citeşte tot
-
Olaf Scholz a făcut marele anunţ. România poate intra în Spaţiul Schengen
România, Bulgaria şi Croaţia, îndeplinesc toate condiţiile pentru a deveni membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen, care nu necesită paşapoarte, a declarat luni cancelarul german Olaf Scholz. citeşte tot
-
Un semn al recesiunii în Europa? Investitorii pariază pe prăbuşirea euro, în timp ce criza energetică se intensifică
Pariurile investitorilor că euro va scădea în valoare au atins cel mai ridicat nivel de când pandemia a lovit Europa, în urmă cu mai bine de doi ani, în timp ce creşte riscul ca preţurile record la energie să tragă regiunea în recesiune. citeşte tot
-
Un republican îi critică de "ipocrizie" pe membrii partidului care îl apară pe Trump
Reprezentantul american Adam Kinzinger, unul dintre cei doi republicani care s-au alăturat anchetei Congresului privind asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii lui Donald Trump, i-a acuzat pe membrii partidului său de "ipocrizie" pentru că au apărat modul în care fostul preşedinte a gestionat documentele clasificate. citeşte tot
-
ONU se confruntă cu "un moment al adevărului". Japonia vrea ca Africa să aibă un loc permanent în Consiliul de Securitate
Japonia va face presiuni pentru a obţine un loc permanent pentru Africa în Consiliul de Securitate al ONU, folosindu-se de locul său în Consiliul de Securitate al organismului mondial. citeşte tot
-
Austria susţine UE pentru a opri "nebunia" ce are loc pe pieţele energetice. Nehammer: Nu putem să-l lăsăm pe Putin să decidă preţul energiei electrice
Cancelarul austriac Karl Nehammer susţine o plafonare la nivelul Uniunii Europene a preţurilor galopante la electricitate, a declarat acesta într-un comunicat emis duminică de biroul său. citeşte tot
-
Sancţiuni dureroase pentru cetăţenii ruşi. Raport FT: UE este pe cale să suspende acordul cu Rusia privind vizele de călătorie
Miniştrii de externe ai UE sunt pe cale să susţină o suspendare a acordului cu Moscova de facilitare a eliberării vizelor pentru cetăţenii ruşi, a relatat Financial Times, citând trei oficiali implicaţi în discuţii. citeşte tot
-
Casa Albă: Navele de război americane care tranzitează strâmtoarea Taiwan sunt în concordanţă cu politica americană
Traversarea a două nave de război americane duminică prin apele internaţionale din strâmtoarea Taiwan este "foarte coerentă" cu politica americană "o singură Chină" şi în căutarea unui Indo-Pacific liber şi deschis, a declarat un oficial de la Casa Albă. citeşte tot