Articolele autorului Laura Mitran
-
Roşia Montană, pe lista Europa Nostra a celor mai periclitate situri selectate pentru a fi salvate
Roşia Montană a fost inclusă, pentru peisajul său cultural-istoric, pe lista celor mai periclitate şapte situri şi monumente din Europa selectate pentru Programul de advocacy şi salvare, inaugurat anul acesta, de către organizaţia pentru patrimoniu Europa Nostra. citeşte tot
-
Firmele şi ONG-urile care vor să aplice cu PMB pentru fonduri POSDRU se pot înscrie până pe 16 iunie
Firmele şi ONG-urile care vor să aplice pentru fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) îşi pot înscrie propunerile de parteneriat la primărie până pe 16 iunie. citeşte tot
-
Micii găsiţi cu salmonella erau depozitaţi la Kaufland Ploieşti. Care este reacţia magazinului şi sortimentul de carne afectată - FOTO
Carnea de mici congelată în care s-a depistat salmonella era depozitată la Kaufland Ploieşti, reprezentanţii lanţului de hipermarket-uri precizând pentru MEDIAFAX că este vorba de un singur produs, cu carne de pasăre, care se vinde foarte puţin în comparaţie cu alte produse de carne de mici. citeşte tot
-
COD PORTOCALIU de inundaţii, de miercuri noapte, în şase judeţe
Râuri mici din bazinele Cerna, Jiu superior, afluenţi ai Jiului şi ai Oltului mijlociu şi inferior, de pe raza a şase judeţe, se vor afla, miercuri, de la ora 00.00 până la ora 18.00, sub cod portocaliu de inundaţii, informează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA). citeşte tot
-
ANPC: Vrem să responsabilizăm bijutierii şi să creştem siguranţa pieţei
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) susţine că urmăreşte să îi responsabilizeze pe bijutieri, care vor fi obligaţi să aplice pe bijuterii o marcă prin care să răspundă pentru conformitatea obiectelor, dublată de marca de stat, pentru a creşte siguranţa pieţei. citeşte tot
-
ANSVSA: Carnea de mici infestată cu salmonella provine de la o unitate de procesare din Neamţ
Carnea de mici infestată cu salmonella descoperită într-un depozit de produse congelate, în Prahova, a fost produsă de o unitate de procesare din judeţul Neamţ, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). citeşte tot
-
CSM îi cere lui Antonescu acces la şedinţele Comisiei pentru reviziuirea Constituţiei
Consiliul Superior al Magistraturii îi va solicita preşedintelui Senatului Crin Antonescu să invinte reprezentanţi ai consiliului la şedinţele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, pe care acesta o conduce, în special când "se discută arhitectura constituţională a Autorităţii Judecătoreşti". citeşte tot
-
Ce spune şeful piloţilor de la Wizz Air despre aterizarea de urgenţă efectuată sâmbătă la cursa Bucureşti-Roma
Şeful piloţilor companiei Wizz Air, britanicul David Morgan, a susţinut la Bucureşti o conferinţă de presă referitoare la incidentul de sâmbătă dimineaţa, în care o aeronavă Airbus 320, care a decolat din Bucureşti, a aterizat de urgenţă pe o singură roată, pe aeroportul Fiumicino din Roma. citeşte tot
-
Apele Române: Lucrările la digul de la Borcea, aproape finalizate. Nu este pericol de inundaţie
Lucrările de consolidare a digului de pământ de la braţul Borcea, în care se infiltrase apa, sunt aproape încheiate, neexistând vreun pericol de inundaţie, conform preconizărilor actuale privind debitul Dunării, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Administraţiei "Apele Române". citeşte tot
-
RABLA 2013: Înscrierile încep luni. Tot ce trebuie să ştiţi despre Programul "Rabla"
Înscrierea cetăţenilor, firmelor şi instituţiilor în Programul "Rabla" începe luni, un sfert din cele 17.000 de tichete destinate persoanelor fizice fiind distribuite colectorilor validaţi într-o primă etapă, astfel că la mai multe puncte de colectare se regăsesc în prezent şi sub 10 tichete. citeşte tot
-
BAC 2013: Prima probă la BACALAUREAT începe luni. Câţi absolvenţi de liceu s-au înscris
Prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2013 începe luni, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română (proba A), informează Ministerul Educaţiei. Proba se va desfăşura în intervalul 10 - 12 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B) - croată, maghiară, germană, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană -, programată între 12 şi 14 iunie 2013. citeşte tot
-
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, lui Băsescu: Sunteţi autorul moral al imoralităţii din învăţământul românesc
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) îi transmite preşedintelui Traian Băsescu că este "autorul moral al imoralităţii din învăţământul românesc", după promulgarea unor legi şi reducerea cu 48 la sută a veniturilor angajaţilor din educaţie. citeşte tot
-
Cererea lui Becali de întrerupere a pedepsei va fi judecată pe 17 iunie, de Tribunalul Bucureşti
Cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare, pe care acesta a început să o execute la 20 mai, va fi judecată de Tribunalul Bucureşti pe 17 iunie, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Bogdan Bărbuceanu, unul din apărătorii lui Becali. citeşte tot
-
Codul portocaliu de inundaţii pe afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei se menţine până duminică
Afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei din judeţele Suceava şi Neamţ se află sub cod portocaliu de inundaţii până duminică la ora 6.00, în timp ce râuri din Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Galaţi, Mureş, Harghita şi Covasna sunt sub cod galben. citeşte tot
-
COD PORTOCALIU de furtună în Vaslui, până la ora 16.30
Judeţul Vaslui, în special în partea de est, se află sub cod portocaliu de furtună până la ora 16.30, potrivit unei avertizări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Avertizarea este valabilă îndeosebi pentru partea de est a judeţului, inclusiv localităţile Huşi, Lunca Banului, Pădureni, Tătăreni, Creţeşti, Stănileşti, Hurduci, Epureni, Avereşti. citeşte tot
-
INUNDAŢII în ţară: Care este bilanţul pagubelor produse
În perioada de incidenţă a codului galben, peste 250 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, cu aproape 100 de mijloace tehnice, în localităţile unde au fost înregistrate precipitaţii abundente şi fenomene asociate acestora - inundaţii, descărcări electrice, intensificări ale vântului etc. citeşte tot
-
PROIECT: Prelungirea dreptului de a conduce pentru şoferii cercetaţi - o singură dată, nu la o lună
Prelungirea dreptului de a conduce pentru şoferii cu permisul reţinut, cercetaţi sau judecaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni sau implicarea în accident, ar urma să fie decisă o singură dată de procuror sau judecător, şi nu din 30 în 30 de zile, potrivit unei propuneri a Ministerului Public. citeşte tot
-
RABLA 2013: 17.000 de tichete numai pentru persoanele fizice
Un număr de 17.000 de tichete vor fi repartizate numai persoanelor fizice, dar fiind numărul mare de solicitări ale cetăţenilor, în timp ce firmele şi instituţiile publice vor avea de împărţit 3.000 de vouchere, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). citeşte tot
-
Cod portocaliu de inundaţii în Suceava şi Neamţ
Afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei din judeţele Suceava şi Neamţ se vor afla sub cod portocaliu de inundaţii, în timp ce pe râurile mici din bazinele Someşul Mare, Lăpuş şi Mureş superior se instituie cod galben, începând de vineri seară. citeşte tot
-
Raport CNSAS: 206 presupuşi lucrători sau colaboratori ai fostei Securităţi, în instanţă în 2012
CNSAS a trimis anul trecut în instanţă 206 dosare ale unor persoane suspectate că ar fi fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii, printre acestea numărându-se regizorul Alexa Visarion, fostul director al ONB Dorel Popescu şi peste 50 de deţinători ai titlului de revoluţionar. citeşte tot
-
PROGRAMUL RABLA: Înscrierile persoanelor fizice şi juridice încep luni. Ce acte sunt necesare pentru a obţine tichetul
Înscrierea persoanelor fizice şi juridice în Programul "Rabla" 2013 se va face de luni, tichetele fiind distribuite colectorilor de vineri, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp. citeşte tot
-
Amnesty, îngrijorată de amendamentul la Constituţie privind familia: Poate duce la discriminare
Expertul Amnesty International (AI) Marco Perolini a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că definirea familiei ca uniune bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este problematică, ea putând duce la discriminare faţă de partenerii de acelaşi sex sau cei necăsătoriţi. citeşte tot
-
Asociaţia Magistraţilor din România: Să fie traşi la răspundere şi parlamentarii şi miniştrii de către magistraţi
Preşedintele de onoare al Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), judecătoarea Viorica Costiniu, a declarat joi, pentru MEDIAFAX că, dacă statul va trage la răspundere magistraţii, atunci şi parlamentarii şi miniştri ar trebui să răspundă în faţa justiţiei, puterile statului fiind egale. citeşte tot
-
COD PORTOCALIU DE FURTUNĂ în patru judeţe
Zone din judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi se află, joi seara, sub cod portocaliu de furtună, precipitaţiile atingând valori ce pot depăşi 40 - 50 de litri/ metru pătrat, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). citeşte tot
-
"Istanbul, nu eşti singur": Zeci de bucureşteni şi-au exprimat în stradă solidaritatea cu protestatarii din Turcia - FOTO
Câteva zeci de persoane s-au adunat joi în faţa Ambasadei Turciei din Capitală, pentru a-şi exprima solidaritatea cu protestatarii din Turcia, afişând mesaje precum "Nu cedaţi" şi "We are çapuling too", cu referire la sloganul manifestanţilor turci. citeşte tot