Articolele autorului Laura Mitran
-
Scriitorul Constantin Stan a murit
Scriitorul Constantin Stan a murit marţi, la Fundaţia "Sf. Irina" din Voluntari, la vârsta de 60 de ani, după o suferinţă "intensă, dar scurtă", a declarat pentru MEDIAFAX soţia sa, Cristina, precizând că sicriul va fi depus miercuri la Uniuna Scriitorilor, iar înmormântarea va avea loc joi. citeşte tot
-
Screen Daily: Anca Damian încearcă să prezinte cazul lui Crulic cât mai sec şi distant cu putinţă - VIDEO
Animaţia "Crulic - drumul spre dincolo", de Anca Damian, caută să prezinte o versiune cât mai seacă şi distantă a unui caz care a provocat vâlvă în România, însă prea târziu, personajul principal murind într-o închisoare poloneză înainte ca povestea lui să ajungă în media, relatează Screen Daily. citeşte tot
-
Telefonul mobil, cafeaua şi duşurile pot dăuna pielii. Ce trebuie să evităm pentru un ten cu aspect tânăr
Deşi se numără printre lucrurile din viaţa de zi cu zi cărora nu le acordăm prea mare atenţie, telefonul mobil, cafeaua şi duşurile prelungite se numără printre factorii care pot dăuna pielii. citeşte tot
-
Terase, plajă, filme şi wind tunnel, la festivalul Summer Well
Terasele unor cluburi bucureştene, berărie, plajă cu şezlonguri, proiecţii în premieră ale unor documentare despre istoria rockului şi un wind tunnel vor anima atmosfera festivalului Summer Well, pe 13 şi 14 august, pe Domeniul Ştirbey de la Buftea, informează organizatorii. citeşte tot
-
Moving Romania, primul festival de dans contemporan românesc organizat în Germania. Ce producţii vor fi prezentate
Spectacole româneşti de dans contemporan vor fi prezentate la Berlin, la festivalul de profil Moving Romania, organizat de Institutul Cultural Român (ICR) "Titu Maiorescu" în colaborare cu Centrul Internaţional de dans Fabrik Potsdam din capitala Germaniei, între 8 şi 15 septembrie. citeşte tot
-
Celule spermatice obţinute din celule suşă, folosite cu succes la fertilizarea şoarecilor sterili
Experţii în fertilizare sunt entuziasmaţi de rezultatele obţinute într-un studiu în care au folosit spermă din celule suşă pentru a fertiliza şoareci de laborator sterili, care au născut apoi pui sănătoşi şi fertili. citeşte tot
-
Irina Margareta Nistor: "Morgen" e un film universal, s-ar putea să funcţioneze la Oscar
Criticul de film Irina Margareta Nistor a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că filmul "Morgen" al lui Marian Crişan, propunerea României la Oscar 2012, este un film ce abordează o temă universal valabilă şi s-ar putea să "funcţioneze" dacă va fi vizionat de membrii Academiei de film americane. citeşte tot
-
Alexandra Stan, mai tare decât Beyonce şi Rihanna. Cântăreaţa este prima româncă în Top 20 Shazam Tag Chart - VIDEO
Alexandra Stan este prima cântăreaţă din România care intră în Top 20 Shazam Tag Chart, un clasament al celor mai căutate piese ce pot fi ascultate pe smarphone şi iPad, cu single-ul "Mr. Saxobeat", ce a surclasat melodiile unor artiste ca Rihanna, Beyonce şi Katy Perry, informează MediaPro Music. citeşte tot
-
Festivalul Callatis se va desfăşura în premieră în afara graniţelor ţării, la Roma
Festivalul Callatis se va desfăşura în premieră în afara graniţelor ţării, la Roma, în perioada 9 - 15 august, şi va cuprinde mai multe manifestări printre care Simpozionul Românilor de Pretutindeni, Salonul Artiştilor Români de Pretutindeni, Miss Diaspora, dar şi spectacole de muzică. citeşte tot
-
Narcis Iustin Ianău va interpreta un rol într-un spectacol german de operă
Contratenorul Narcis Iustin Ianău, finalist al competiţiei "Românii au talent", a fost selectat să interpreteze un rol într-o nouă producţie germană de operă - "Wonder Wood" -, ce va avea premiera mondială peste nouă luni, au anunţat compozitorul şi producătorul spectacolului, luni la Bucureşti. citeşte tot
-
Festivaluri în toată ţara, la munte şi la mare, cu multe vedete şi distracţie, în august
Luna august aduce în România numeroşi artişti internaţionali, de la Moby, Noisettes, Deftones şi Guano Apes, la Tarja şi Iggy Pop, care vor concerta, alături de trupe româneşti, la diverse festivaluri, care împânzesc ţara, de la munte până pe litoral. citeşte tot
-
Vaccinul universal: S-a descoperit primul anticorp care combate toate tipurile de gripă
Primul anticorp care combate toate virusurile gripale, inclusiv A(H1N1) ce cauzează gripa porcină, a fost izolat de o echipă de cercetători din Marea Britanie şi Elveţia, descoperirea fiind considerată un pas important pentru dezvoltarea unui "vaccin universal". citeşte tot
-
Monica Bârlădeanu, în drama italiană "Maternity Blues", selectată la Festivalul de la Veneţia - VIDEO
Actriţa română Monica Bârlădeanu este una dintre protagonistele peliculei italiene "Maternity Blues", de Fabrizio Cattani, o dramă ce spune povestea a patru femei care şi-au omorât copiii, selectată în secţiunea competiţională Controcampo italiano a Festivalului de la Veneţia. citeşte tot
-
Pascal Bruckner a vorbit la Bucureşti despre iubire, infidelitate, romi şi atentatele din Norvegia
Pascal Bruckner a fost întâmpinat miercuri la Bucureşti de peste o sută de cititori, care s-au înghesuit în librăria Cărtureşti pentru a asista la lansarea cărţii sale "Paradoxul iubirii" şi a-i pune întrebări despre iubire şi infidelitate, dar şi despre romii din Franţa şi atentatele din Norvegia. citeşte tot
-
Havasi Balázs, cel mai rapid pianist din lume, va cânta la Bucureşti pe 15 noiembrie
Havasi Balázs, considerat cel mai rapid pianist din lume, va oferi un spectacol grandios, cu 100 de artişti din întreaga lume, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, pe 15 noiembrie, informează un comunicat al organizatorilor, Amphitrion. citeşte tot
-
Parfumul Mariei Antoinette, recreat de o marcă franceză
Parfumul reginei Marie Antoinette, cu note de trandafir, iasomie şi bergamotă, pe care aceasta l-a purtat cu ea, într-o sticlă de jad negru până la sfârşitul vieţii, a fost recreat după formula originală de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de marca franceză Lubin, cu denumirea "Black Jade". citeşte tot
-
Artistul român Ciprian Mureşan, apreciat într-o cronică din The New York Times
Ciprian Mureşan, care expune în prezent la Galeria David Nolan din New York, este prezentat drept "unul dintre cei câţiva tineri artişti români remarcabili", într-un articol din cotidianul The New York Times. citeşte tot
-
Tenorul Operei Naţionale Bucureşti Hector Lopez a câştigat un concurs de canto în Polonia
Tenorul Hector Lopez, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti (ONB), a câştigat cea de-a XIII-a ediţie a concursului internaţional de canto organizat de Opera na Zamku (Opera la Castel), teatrul liric din Szczecin (Polonia). citeşte tot
-
O anchetă judiciară în cazul morţii lui Amy Winehouse a fost deschisă. Cauza morţii încă nestabilită
O anchetă judiciară în cazul morţii lui Amy Winehouse a fost deschisă luni şi are următorul termen pe 26 octombrie, în timp ce cauza decesului cântăreţei rămâne necunoscută în urma autopsiei, potrivit presei internaţionale. citeşte tot
-
Festivalul Enescu, în topul celor mai importante festivaluri de muzică clasică din Europa
Festivalul Internaţional "George Enescu" a fost inclus de The Independent în topul celor mai importante festivaluri de muzică clasică organizate în Europa în această vară, publicaţia britanică remarcând şi extinderea pe internet a evenimentului românesc. citeşte tot
-
Albumul lui Amy Winehouse "Back to Black", pe prima poziţie în topul iTunes în 16 ţări
Albumul de succes al lui Amy Winehouse "Back to Black", care i-a adus cântăreţei şi compozitoarei britanice cinci premii Grammy în 2008, a ajuns pe prima poziţie în topul iTunes din Marea Britanie şi din alte 15 ţări, după moartea acesteia. citeşte tot
-
Pictura "Jucătoarele de cărţi" de Ciucurencu, scoasă la licitaţie
Pictura "Jucătoarele de cărţi", de Alexandru Ciucurencu, va fi scoasă la licitaţie marţi, de casa Alis, cu un preţ de pornire de 55.000 de lei, alături de lucrări de Marcel Chirnoagă, Iosif Iser şi Rudolf Schweitzer Cumpăna, potrivit site-ului casei de licitaţii. citeşte tot
-
Sandviciurile cu şuncă, duşurile fierbinţi şi sexul, printre cauzele durerii de cap
Sandviciurile cu şuncă, duşurile fierbinţi şi sexul pot fi cauze pentru migrene. În loc să luaţi mereu pastile pentru durerea de cap, ar trebui să vedeţi dacă nu cumva puteţi înlătura cauza, care poate fi un lucru cât se poate de banal. citeşte tot
-
Victoria Beckham a creat o geantă din piele de crocodil de 10.000 de euro
Victoria Beckham a creat o poşetă din piele de crocodil, pentru un lanţ de magazine din Marea Britanie, ce va fi comercializată la preţul de 10.000 de euro (8.995 de lire sterline), cântăreaţa fiind criticată de grupul PETA care apără drepturile animalelor. citeşte tot
-
Barmanul Anului 2011 în România va fi ales în competiţia Barmaniada, ce debutează marţi în Capitală
Cea de-a treia ediţie a competiţiei de bartendering Barmaniada începe marţi, la ora 20.00, cu etapa Speed Service, în Tonka Soul Cafe din Bucureşti, şi se va desfăşura până în decembrie, culminând cu decernarea titlului de "Barmanul Anului 2011 în România", informează un comunicat. citeşte tot