Articolele autorului Lidia Neagu
-
Udrea speră ca România să devină o atracţie turistică pentru statele arabe
Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, speră ca România să devină o atracţie turistică pentru statele arabe, cu care şi-ar dori să încheie un parteneriat pentru dezvoltarea turismului de sănătate. citeşte tot
-
Trenurile intercity, rapid, accelerat şi personal vor dispărea. Legislaţia europeană va schimba clasificarea şi tarifele de călătorie
Ministerul Transporturilor va înlocui până la sfârşitul anului categoriile de trenuri operate de CFR Călători, respectiv intercity, rapid, accelerat şi personal, cu cele din legislaţia europeană, astfel că şi tarifele biletelor vor fi modificate pentru a fi în concordanţă cu noile grupe de trenuri. citeşte tot
-
Autostrada Soarelui ar putea fi dată în folosinţă la vară fără porţiunea Cernavodă-Medgidia
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) ar putea rezilia contractul cu compania franceză Colas, care a câştigat contractul de 224 milioane euro pentru construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, întrucât aceasta "refuză să lucreze". citeşte tot
-
CNADNR a primit 15 oferte pentru construcţia tronsonului de autostradă Nădlac-Arad
Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a primit 15 oferte, de la firme româneşti şi străine, printre care Romstrade, Euroconstruct, UMB, Strabag, Alpine şi Astaldi, pentru construcţia celor două loturi ale tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, estimată la 993,6 milioane lei. citeşte tot
-
Renault România a lansat marţi modelul Renault Latitude. Vezi aici cât costă
Renault România a lansat marţi modelul Renault Latitude, o berlină premiun cu patru variante de motorizări, la preţuri cuprinse între 21.000 euro şi 36.000 euro, inclusiv TVA, în funcţie de echipare, a anunţat compania. citeşte tot
-
CNADNR va cheltui 95 de milioane de lei pentru emiterea şi expedierea amenzilor către şoferii fără rovinietă
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va organiza o licitaţie pentru servicii de imprimare şi expediere a proceselor verbale de contravenţie pentru şoferii depistaţi fără rovinietă, valoarea estimativă a contractului fiind de 95 milioane lei, fără TVA. citeşte tot
-
Boagiu spune că la vară va fi deschisă Autostrada Soarelui. Exproprierile însă merg greu, probleme sunt şi din cauza siturilor arheologice
Ministrul Transporturilor Anca Boagiu asigură şoferii că vor putea circula la vară pe autostrada Bucureşti-Constanţa (Soarelui), însă Guvernul nu a aprobat încă sumele pentru exproprieri, iar singurul loc în care se lucrează mai intens este un pod, potrivit Ştirilor ProTV. citeşte tot
-
Traficul aerian de pasageri din România ar putea creşte în acest an cu 8-10%
Traficul aerian de pasageri din România ar putea creşte în acest an cu 8-10%, până la 11,1 milioane călători, de la 10,09 milioane persoane anul trecut, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Eusebiu Pistru. citeşte tot
-
Metrorex a selectat consorţiul condus de Astaldi pentru construcţia Magistralei 5
Metrorex a selectat consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România) pentru a construi tronsonul de metrou Râul Doamnei-Haşdeu (Magistrala 5) pentru 215 milioane euro şi o durată de execuţie de 25 luni, însă firma Aktor din Grecia a contestat licitaţia. citeşte tot
-
CFR va închide 20% din reţeua feroviară dacă nu găseşte un investitor pentru întreţinerea liniilor
CFR SA va închide 20% din liniile de cale ferată, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să realizeze întreţinerea acestora şi care va fi selecţionat în urma unor licitaţii, potrivit scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI. citeşte tot
-
Uniunea Transportatorilor solicită introducerea radierii temporare a vehiculelor neutilizate mai mult de o lună
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Ministerului Finanţelor Publice introducerea radierii temporare din baza de date gestionată de ANAF pentru vehiculele rutiere comerciale în cazul în care sunt imobilizate sau neutilizate pentru perioade mai mari de o lună. citeşte tot
-
EXCLUSIV: Guvernul va căuta un investitor strategic pentru Tarom până la finele anului
Guvernul va căuta un investitor strategic pentru Tarom până la finele anului şi va privatiza compania de transport aerian atunci când condiţiile pieţei o vor permite, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI, document obţinut de MEDIAFAX. citeşte tot
-
EXCLUSIV: Guvernul va permite CFR Călători să majoreze tarifele pentru eficientizarea companiei
Guvernul va permite CFR Călători să majoreze tarifele la biletele de tren pentru o mai bună acoperire a costurilor, în vederea eficientizării activităţii companiei, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI, document obţinut de MEDIAFAX. citeşte tot
-
EXCLUSIV: Guvernul va scoate la vânzare în acest an un pachet minoritar de acţiuni de la CFR Marfă
Guvernul va scoate la vânzare un pachet minoritar de acţiuni de la CFR Marfă până la finele anului, urmând să privatizeze operatorul de transport atunci când condiţiile pieţei o vor permite, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI, document obţinut de MEDIAFAX. citeşte tot
-
UE va sancţiona România dacă nu transferă de la MTI Consiliul de Supraveghere din domeniul feroviar
Guvernul va transfera de la Ministerul Transporturilor Consiliul de Supraveghere din domeniul feroviar în cadrul Consiliului Concurenţei, pentru a respecta legislaţia UE şi evita declanşarea procedurii de infringement împotriva României. citeşte tot
-
Şoferii pot păstra valabilitatea rovinietei dacă schimbă numărul de înmatriculare al maşinii
Şoferii pot menţine valabilitatea rovinietei în cazul în care schimbă numărul de înmatriculare al vehiculului numai în condiţiile în care solicită modificarea numărului de înmatriculare în baza de date a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). citeşte tot
-
Tarom vrea să aibă profit zero în 2011
Tarom vrea să aibă profit zero în 2011, faţă de un câştig bugetat de 19,8 milioane lei anul trecut, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea bugetului operatorului aerian, elaborat de Ministerul Transporturilor. citeşte tot
-
Bugetele companiilor feroviare pe 2011 prevăd reducerea personalului cu aproape 5.600 angajaţi
Bugetele pe 2011 ale CFR Marfă, CFR Călători şi CFR SA prevăd reducerea personalului cu 5.588 de angajaţi faţă de anul trecut şi scăderea cheltuielilor cu personalul cu 21,8%, 6,5% şi respectiv 11,6%, reprezentând o economie totală de 246,64 milioane lei. citeşte tot
-
CNADNR estimează că va obţine în acest an venituri de peste 750 milioane lei din vânzarea rovinietei
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) estimează că va încasa în acest an 755,24 milioane de lei din vânzarea rovinietei, după ce în primele 11 luni ale anului trecut a obţinut venituri de 669,73 milioane lei. citeşte tot
-
Traficul CFR Călători a scăzut cu 5% anul trecut
CFR Călători a înregistrat anul trecut o scădere de 5% a traficului de pasageri faţă de anul precedent, de la 61,07 milioane călători la 58 milioane călători, în timp ce subvenţia alocată de la bugetul de stat a urcat cu 4%, la 1,15 miliarde lei, potrivit rezultatelor preliminate ale companiei. citeşte tot
-
Ministerul Transporturilor vrea rectificarea bugetului CFR SA pe 2010, cu pierderi sub estimările iniţiale
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) propune rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2010 al CFR SA, noua variantă prevăzând pierderi de 778,54 milioane lei, mai mici cu 17,7% faţă de valoarea estimată iniţial, de 935 milioane lei, şi totodată sub nivelul din 2009. citeşte tot
-
FORT: Sistemul de carduri pentru pensionari favorizează o anumită companie şi costă 100 mil. euro
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) acuză MTI că, prin proiectul de ordonanţă care va obliga operatorii să-şi doteze vehiculele cu cititoare de carduri, favorizează o companie care vinde astfel de sisteme şi estimează un cost pentru această tehnologie de peste 100 milioane euro. citeşte tot
-
Pensionarii vor primi carduri cu cip pentru transportul pe cursele rutiere judeţene şi interjudeţene
Pensionarii şi veteranii de război vor primi, până la finele anului, legitimaţii de transport de tip card cu cip de memorie pentru călătoriile rutiere judeţene şi interjudeţene, iar firmele de transport vor fi obligate să echipeze vehiculele cu cititoare de carduri. citeşte tot
-
CFR va moderniza 10 gări. Vezi câţi bani se vor cheltui
CFR SA va moderniza 10 staţii de cale ferată, din Giurgiu, Slobozia, Călăraşi, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Botoşani, Vaslui, Piatra Neamţ, Brăila şi Piteşti, valoarea totală estimativă a proiectelor fiind de 332,8 milioane lei, fără TVA, (aproximativ 92,43 milioane euro). citeşte tot
-
Măntescu: Pot fi disponibilizaţi 7.300 de feroviari; există soluţii mai bune, dar nesusţinute politic
Preşedintele Confederaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat marţi că circa 7.300 de salariaţi ai companiilor CFR SA, CFR Marfă şi CFR Călători ar putea fi disponibilizaţi, deşi există soluţii mai bune pentru redresarea financiară a acestor societăţi, nesusţinute însă politic. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36