Articolele autorului Liviu Dadacus
-
Cătălin Ivan: CC s-a pronunţat deja pe legea privind referendumul. Băsescu e în campanie pentru Udrea
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, pentru MEDIFAX, comentând sesizarea de neconstituţionalitate privind legea care stabileşte pragul de 30% la referndum, că cei de la CC s-au pronunţat deja pe subiect, el adăugând că preşedintele Băsescu este în campanie pentru Elena Udrea. citeşte tot
-
Antonescu: Condamnarea definitivă a lui Antonie Solomon atrage după sine pierderea mandatului
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că senatorul PPDD Antonie Solomon, care a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, îşi va pierde mandatul, locul său urmând a fi vacantat. citeşte tot
-
Antonescu: Am primit deja trandafiri de la Băsescu, dar nu roşii. Sâmbătă petrec în sânul familiei
Liderul liberal Crin Antonescu a spus, vineri, că a primit deja, de la preşedintele Traian Băsescu, un buchet de trandafiri, deşi ziua sa de naştere este sâmbătă, el arătând că va petrece în sânul familiei şi că îşi doreşte să "reziste la tot". citeşte tot
-
Antonescu, după BPN: PNL va vota împotriva proiectului de lege al Guvernului privind Roşia Montană
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a reconfirmat decizia luată săptămâna trecută de către grupurile parlamentare şi care prevede că PNL va vota, în Parlament, împotriva proiectului de lege al Guvernului privind Roşia Montană. citeşte tot
-
Noul COD RUTIER - Crin Antonescu: Proiectul nu va fi introdus în Guvern în următoarele două săptămâni
Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, vineri, că BPN al PNL a luat decizia politică potrivit căreia proiectul ministrului de Interne, Radu Stroe, în forma nouă, să nu fie introdus pe ordinea de zi a Guvernului în următoarele două săptămâni, acest timp urmând a fi destinat dezbaterilor. citeşte tot
-
Antonescu: PNL nu are ceva de impus liberalilor din Comisia specială privind Roşia Montană
Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, vineri, că PNL nu are ceva de impus liberalilor membri ai Comisiei speciale pentru Roşia Montană, el arătând că faptul că PNL va vota împotriva proiectului nu înseamnă că membrii PNL din Comisie nu se pot deplasa în zonă. citeşte tot
-
Antonescu: Discutăm în BPC probleme ce ţin de guvernare, de relaţiile cu FMI şi organizatorice
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că în şedinţa BPC a PNL vor fi discutate probleme care ţin de guvernare, de relaţiile cu FMI, precum şi chestiuni organizatorice referitoare la schimbări care vor fi făcute "la nivelul funcţional al partidului". citeşte tot
-
Antonescu: Nu am cerut garanţii PSD că voi fi prezidenţiabilul USL, eu îmi văd de treaba mea
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nu a solicitat garanţii de la PSD referitoare la faptul că va rămâne candidatul USL la prezidenţiale, el arătând că îşi vede de treaba sa şi că social-democraţii au fost cei care au simţit nevoia să se clarifice. citeşte tot
-
Geoană: Declaraţia ministrului francez Valls privind aderarea României la Schengen, incorectă. Poziţia Franţei e cea exprimată de premier
Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru aderarea la spaţiul Schengen, Mircea Geoană, a precizat, joi, că declaraţia ministrului francez de Interne, Manuel Valls, este incorectă faţă de România şi că poziţia oficială a Franţei este cea exprimată de către premierul Ayrault la Bucureşti. citeşte tot
-
Arafat: Legea voluntariatului ar rezolva multe probleme. Sper să fie publicată în anul acesta
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, joi, că Legea voluntariatului, iniţiată de deputatul Mihai Sturzu şi semnată de alţi 106 parlamentari, ar rezolva multe probleme, el manifestându-şi speranţa ca iniţiativa să fie publicată şi aplicată până la sfârşitul anului. citeşte tot
-
Voluntariatul ca experienţă profesională, în dezbaterea parlamentară
Deputatul PSD Mihai Sturzu a anunţat, joi, că a depus la Senat o propunere legislativă care reglementează voluntariatul şi care instituie obligaţia ca relaţia dintre voluntar şi organizaţia gazdă să aibă la bază un contract, voluntariatul urmând a fi recunoscut ca experienţă profesională. citeşte tot
-
Geoană: Sunt profund deranjat de declaraţiile lui Tokes. Nu mă antepronunţ privind Steaua României
Senatorul Mircea Geoană, membru al Ordinului "Steaua României", a precizat, joi, că a fost profund deranjat de declaraţiile lui Laszlo Tokes, el arătând, însă, că nu doreşte să se antepronunţe în ceea ce priveşte retragerea distincţiei. citeşte tot
-
Geoană: La baza PSD există o nevoie pentru un candidat propriu la prezidenţiale
Senatorul social-democrat Mircea Geoană a declarat, joi, că la baza PSD există nevoia unui candidat propriu la prezidenţiale şi că inclusiv el vede cu dificultate absenţa unui candidat de stânga într-o "mare" de candidaţi de dreapta, arătând că aceasta este o problemă care trebuie să dea de gândit. citeşte tot
-
Geoană: Nu mai vreau să stau cu chirie, voi cumpăra o casă
Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, joi, că nu mai vrea să stea cu chirie şi că îşi doreşte să fie proprietar al unei case, el arătând că va cumpăra un imobil "cât mai curând". citeşte tot
-
Geoană, despre candidatura Elenei Udrea la prezidenţiale: România nu e pregătită pentru orice femeie
Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, joi, comentând ideea unei candidaturi a Elenei Udrea la alegerile prezidenţiale de anul viitor, că România este pregătită pentru o femeie în funcţia supremă în stat, dar nu pentru "orice femeie", el arătând că în asta constă dificultatea pe care Udrea o are. citeşte tot
-
Ponta: Deputatul PPDD Radu Popa s-a înscris în PSD
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că deputatul PPDD Radu Popa s-a înscris în PSD şi va activa ca şi consilier al său, liderul social-democrat arătând că vor mai exista şi alţi parlamentari PPDD care vor veni către PSD. citeşte tot
-
Ponta: Pentru 2014 nu avem acţiuni sau obligaţii concrete privind lărgirea bazei de impozitare
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Guvernul nu are pentru anul 2014 nici acţiuni şi nici obligaţii concrete referitoare la lărgirea bazei de impozitare în domeniul contribuţiilor sociale. citeşte tot
-
Ponta: Cernea l-a adus în Parlament pe legionarul de mucava Neamţu. Nu am decât să mă supăr pe mine
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa de plen în care a fost întrerupt de Mihail Neamţu în timp ce prezenta Acordul cu FMI, că acesta este "un legionar de mucava şi un personaj comic şi ridicol", care a fost adus în Parlament de Remus Cernea, consilier al şefului Guvernului. citeşte tot
-
Ponta: Băsescu teleprezidenţiază minţind. A promulgat două legi pentru companii
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu "teleprezidenţiază", el acuzându-l pe şeful statului că a minţit şi că, de fapt, a promulgat două legi pentru companiile SC Rompetrol Rafinare SA şi SC Automobile Craiova SA. citeşte tot
-
Şova: Îi cer lui Băsescu să facă publice rapoartele SRI despre Roşia Montană şi mine, dacă există
Ministrul Dan Şova îi solicită preşedintelui Traian Băsescu să facă publice rapoartele SRI în legătură cu Roşia Montană şi cu el din ultimele şase luni, dacă acestea există, urmare a acuzaţiilor şefului statului la adresa sa. citeşte tot
-
Haşotti: Dacă Orban va semna o moţiune de cenzură, va avea probleme foarte mari
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că, în situaţia în care Ludovic Orban va semna o moţiune de cenzură împotriva deciziei partidului, va avea probleme foarte mari, el făcând aluzie, ca opinie personală, la excluderea acestuia din PNL. citeşte tot
-
Băsescu: Un "inculpat", un "infractor" strigă pe propria-i televiziune să iau mâna de pe Justiţie
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că un "inculpat", un "infractor" strigă pe propria-i televizune cerându-i să ia mâna de pe Justiţie, el arătând că acesta răspândeşte astfel ideea că Justiţia e subordonată unui om, fiind un exemplu de autodistrugere a imaginii României. citeşte tot
-
Băsescu: Ştiu că finalul "jocului" privind Roşia Montană va fi o lege respinsă de CC
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că ştie că finalul "jocului" privind Roşia Montană va consta într-o lege respinsă de Curtea Constituţională în principalele prevederi. citeşte tot
-
Băsescu: România este percepută mai rău în afara ţării decât este ea în realitate. Ce spune preşedintele despre Roşia Montană
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Forumul European pentru Diplomaţie Publică, că România este percepută mai rău în afara ţării decât este ea în realitate. citeşte tot
-
Sebastian Bodu cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la "Legea Marinescu", referitoare la eutanasierea câinilor fără stăpân
Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a depus, vineri, o cerere către Avocatul Poporului pentru ca această instituţie să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la "Legea Marinescu", care conţine o prevedere ce interzice eutanasierea câinilor fără stăpân. citeşte tot