Articolele autorului Liviu Dadacus
-
Ponta: Îi rog pe toţi din USL, în special PSD, să nu sărbătorească până nu avem ultimul vot numărat
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a adresat, joi, la mitingul USL desfăşurat la Romexpo, rugămintea către toţi cei din Uniune, dar în special către social-democraţi, să nu sărbătorească victoria în alegerile locale până nu vor avea şi ultimul vot numărat. citeşte tot
-
Miting USL la Romexpo: Imnul României, intonat fără partea care include numele "Traian"
Imnul României a fost intonat, joi, în debutul mitingului USL desfăşurat la Romexpo, fără partea finală a strofei a doua, care include formula "un nume de Traian". citeşte tot
-
Ungureanu, conducerii PNL: Nu mă mai consider legat de PNL. Antonescu şi Ponta evită să comenteze
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a trimis, joi, o scrisoare conducerii PNL, în care arată că nu se mai consideră legat de partid, Crin Antonescu replicând, întrebat de ziarişti, că lasă presa să comenteze, iar Victor Ponta afirmând că nu l-ar mira ca fostul liberal să spună că era membru PSD. citeşte tot
-
Ponta: Am luat deja măsuri în Vrancea împotriva viiturilor, nu doar acolo sunt probleme
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că au fost luat deja măsurile necesare referitoare la decretarea stării de alertă în şase localităţi din judeţul Vrancea, el subliniind că nu doar acolo sunt probleme şi că există mai multe râuri care au depăşit cotele de avarie. citeşte tot
-
Ponta, la inaugurarea sediului de campanie USL Bucureşti: Cât ne-am certat, atât am stat în opoziţie
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a participat alături de primarul general Sorin Oprescu şi primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, candidaţi la încă un mandat, la inaugurarea sediului de campanie USL Bucureşti, spunând că, în Capitală, pe cât s-au certat între ei, pe atât de mult au stat în opoziţie. citeşte tot
-
Ponta: Să se verifice că nu am vorbit niciodată cu Grăjdan. Din partea mea n-a fost nimic intenţionat
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că va solicita să se verifice că el personal nu a vorbit niciodată cu Adrian Grăjdan şi că prin tot ceea ce a făcut a arătat că, cel puţin din partea sa, nu a fost vorba de nimic intenţionat, el admiţând că acest caz a reprezentat o problemă pentru PSD. citeşte tot
-
ANALIZĂ: Localele pot modifica raportul de forţe în Parlament. USL grăbeşte legiferarea
Mulţi parlamentari, mai ales USL, ar putea deveni aleşi locali după scrutinul din 10 iunie, astfel că actuala majoritate care susţine Guvernul Ponta încearcă să treacă în Parlament în această sesiune toate priorităţile legislative, întrucât din toamnă raportul de forţe în Legislativ se poate schimba citeşte tot
-
Lucia Hossu Longin şi Stejărel Olaru, printre numele vehiculate pentru preluarea şefiei TVR
Lucia Hossu Longin şi Stejărel Olaru se numără printre numele vehiculate pentru preluarea şefiei SRTv, având în vedere iminenţa discutării raportului de activitate al TVR în Parlament şi posibila respingere a lui, fapt ce echivalează cu demiterea preşedintelui-director general, Alexandru Lăzescu. citeşte tot
-
Hrebenciuc: În februarie îl suspendăm pe Băsescu dacă nu-i dă Dumnezeu gândul cel bun până atunci
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, marţi, că subiectul suspendării lui Traian Băsescu nu este de actualitate, el apreciind însă că, în februarie 2013, când parlamentarii se vor reuni, şeful statului va fi suspendat "dacă nu i-o da Dumnezeu gândul cel bun până atunci". citeşte tot
-
Chiuariu: Macovei e un manelist al anticorupţiei, în 2005 dorea unificarea DNA cu DIICOT
Deputatul PNL Tudor Chiuariu, fost ministrul al Justiţiei, a acuzat-o, luni, pe europarlamentarul PDL Monica Macovei de faptul că ar fi propus, în 2005, ca ministru, unificarea DNA cu DIICOT, deşi, public, a criticat acest lucru, liberalul catalogând-o drept "gurist şi manelist al anticorupţiei". citeşte tot
-
Ponta: Am avut o singură mică ezitare atunci când l-am eliberat din funcţie pe Tismăneanu, a scris o carte "excelentă" despre Iliescu
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a avut "o singură mică ezitare" atunci când l-a eliberat din funcţie pe Vladimir Tismăneanu, legată de faptul că acesta a scris o carte "excelentă" despre preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. citeşte tot
-
Ponta: Nu Năstase l-a propus pe Grăjdan la ISC, ci un alt coleg
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că nu Adrian Năstase a fost cel care l-a propus pe Grăjdan la şefia ISC, el arătând că un alt coleg de partid a făcut această propunere, căruia a evitat să-i divulge numele, spunând că, în calitate de şef, îşi asumă această numire. citeşte tot
-
Ponta: Ploile, din păcate, vor continua. Există pagube pe care le vom acoperi din Fondul de rezervă
Premierul Victor Ponta a declarat luni că, din păcate, ploile vor continua şi că există pagube materiale provocate de aceste fenomene meteo, care vor fi acoperite de Executiv din Fondul de rezervă. citeşte tot
-
Ponta, despre ajutorul oferit lui Şerban Ionescu: Intenţia noastră a fost foarte bună. Actorul spune că nu a respins sprijinul Guvernului
Premierul Victor Ponta a vorbit, luni, răspunzând la întrebarea unui jurnalist, despre refuzul lui Şerban Ionescu de a primi ajutor de la Guvern pentru a se trata în străinătate, însă, contactat de MEDIAFAX, actorul a spus că nu a refuzat sprijinul Executivului. citeşte tot
-
Vosganian critică Guvernul pentru Ordonanţa de Urgenţă privind primăriile. Ponta: Vosganian nu ştie ce a decis Curtea Constituţională
Liberalul Varujan Vosganian susţine, pe blog, că Guvernul ar fi trebuit să numere până la zece înainte de a emite OUG prin care a retras bani de la primării, act declarat neconstituţional, iar premierul Victor Ponta răspunde că fostul ministru PNL nu ştie ce a decis CC, ci a citit doar în ziare. citeşte tot
-
Ponta: Prefectura Harghita să vadă dacă prin numirea unor străzi "Jozsef Nyiro" nu se încalcă legea
Premierul Ponta a declarat, luni, că va solicita Prefecturii Harghita să analizeze dacă hotărârea Consiliului Local de a denumi străzi cu numele lui Jozsef Nyiro nu încalcă legea adoptată în România care interzice recunoaşterea sau onorarea persoanelor implicate în acţiuni fasciste, antisemite. citeşte tot
-
Ponta: Declaraţiile preşedintelui Parlamentului ungar sunt inacceptabile
Premierul Victor Ponta, lider USL, a precizat, luni, că declaraţiile făcute de preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, sunt inacceptabile şi că astfel de opinii ar putea fi susţinute la Budapesta, nu în România. citeşte tot
-
Ponta: Argumentul PDL pentru moţiune referitor la intervenţia brutală în justiţie este o prostie
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că argumentul PDL pentru iniţierea şi depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Executivului referitor la intervenţia brutală în justiţie este "o prostie", el precizând a luat toate măsurile legale pentru ca lucrurile să se desfăşoare normal. citeşte tot
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea e haioasă şi distractivă, dar nu are şanse
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că propunerea avansată de democrat-liberalul Cezar Preda privind iniţierea unei moţiuni de cenzură este haioasă şi distractivă, el apreciind însă că un astfel de demers este lipsit de şanse. citeşte tot
-
Blaga: Legat de primării, Ponta a acţionat după principiul: "Mai întâi ia-le banii şi pe urmă vezi dacă aveai de ce"
Şeful de campanie al PDL, Vasile Blaga, îl acuză pe premierul Victor Ponta de faptul că a luat bani de la 847 de primării fără să verifice în prealabil dacă avea şi motive, el apreciind că premierul, în acest caz, a acţionat după principiul: "Mai întâi ia-le banii şi pe urmă vezi dacă aveai de ce". citeşte tot
-
Baconschi: Conducerea MAE este populată cu ţuţeri politici
Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi apreciază, vineri, într-o postare pe blog, că noua conducere a MAE este populată cu "ţuţeri politici transferaţi direct de pe platourile Antenei 3", el referindu-se, în context, la secretarul de stat Dan Petre. citeşte tot
-
Vanghelie dă câte 100 de lei pe lună la 5.000 de pensionari, timp de un an
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, joi, că a demarat un proiect prin care circa 5.000 de pensionari din Sectorul său, cu pensii sub 500 de lei, vor primi tichete sociale în valoare de 100 de lei lunar, timp de un an, în baza cărora vor putea să-şi cumpere alimente. citeşte tot
-
Europarlamentarul Cătălin Ivan este tată de tripleţi
Liderul eurodeputaţilor PSD, Cătălin Ivan, în vârstă de 33 de ani, a devenit, luni, tatăl a trei fetiţe, Victoria, Teodora şi Alexandra, el mărturisind că graba cu care fetele s-au decis să apară pe lume l-a luat prin suprindere, aşa cum o surpriză totală a fost să afle că va avea tripleţi. citeşte tot
-
Negoiţă: Cer DNA să dea răspuns până în 10 iunie la plângerea penală a ANAF
Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă, candidat la Primăria Sectorului 3, a solicitat, marţi, într-o conferinţă de presă, ca DNA să dea un răspuns, până în data alegerilor – 10 iunie 2012 - plângerii penale pentru evaziune fiscală depusă de ANAF împotriva sa acum trei ani. citeşte tot
-
Deputatul PSD Anghel Stanciu: Votaţi Legea Ponta-Antonescu! Aşa scap de anatema că am făcut eu cel mai prost sistem
Deputatul PSD Anghel Stanciu, care a elaborat sistemul pentru alegerea parlamentarilor în 2008, i-a îndemnat, marţi, pe deputaţi să voteze cu ambele mâini Legea Ponta-Antonescu, el apreciind că aşa va scăpa de anatema că a făcut el cel mai prost sistem electoral. citeşte tot