Articolele autorului Liviu Iancu
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Avocat: Aeroportul Henri Coandă nu va mai putea beneficia de investiţii publice de anul viitor
Noile orientări ale Uniunii Europene privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor se vor înăspri de anul viitor, astfel încât cele care au un trafic de peste 5 milioane de persoane nu vor mai putea beneficia de ajutoare publice pentru acoperirea cheltuielilor de investiţii, iar cele care au un trafic de peste 3 milioane de persoane nu vor mai putea beneficia de ajutoare pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare, a declarat Mihai Furtună, avocat la ONV LAW, la conferinţa Mediafax Talks about Aviation. citeşte tot
-
Aeroportul Otopeni va depăşi în acest an 7 milioane de pasageri
România a avut anul trecut peste 10 milioane de pasageri pe curse aeriene, faţă de 2 milioane în 1996, iar aeroportul Henry Coandă Otopeni va înregistra peste 7 milioane pasageri, a declarat David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX: Tarom va opera curse din Bucureşti spre Geneva şi Moscova
Tarom va deschide la sfârşitul lunii noiembrie o cursă spre Geneva, iar din primăvara anului viitor va opera şi pe ruta Moscova, a declarat marţi la conferina Mediafax Talks about Aviation George Marin, vicepreşedintele business strategy al Tarom. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX: Oficial Tarom - Avem două variante, fie ne îndreptăm spre zona de low cost, fie accesăm noi pieţe
Compania Tarom a fost nevoită să revizuiască modelul de operare din cauza concurenţei şi analizează fie să acceseze noi pieţe, cum ar fi cele din Asia, fie să se îndrepte spre zona de low cost, a declarat George Marin, vicepreşedinte business strategy la Tarom. citeşte tot
-
Hagi ar putea promova staţiunea Mamaia într-un film de prezentare
Primăria Constanţei şi patronatele de pe litoral i-au propus lui Gheorghe Hagi să apară într-un film de promovare a staţiunii Mamaia şi aşteaptă un răspuns de la fostul fotbalist, a declarat luni într-o conferinţă Corina Martin, vicepreşedintele ANAT. citeşte tot
-
Două din trei hoteluri din România sunt de vânzare
Peste 70% dintre hotelurile din România sunt de vânzare, pentru că nu sunt profitabile, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Dragoş Răducan. citeşte tot
-
Reduceri de până la 40% la Târgul de Turism. Expozanţii vor avea cheltuieli de 1,5 mil. euro
Cele peste 200 de firme participante la ediţia de toamnă a târgului de turism al României, care se va desfăşura între 14 şi 17 noiembrie la complexul Romexpo din Bucureşti, vor cheltui peste 1,5 milioane de euro pentru prezenţa la eveniment şi vor vinde pachete cu reduceri de până la 40%. citeşte tot
-
Tarifele pe litoral vor creşte cu 5-8% anul viitor. Tot mai mulţi turişti gătesc în camerele de hotel
Tarifele pe litoral pentru anul viitor vor creşte cu 5-8%, pe fondul majorării preţurilor la utilităţi, a taxelor locale şi a impozitelor, a declarat luni într-o conferinţă de presă Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor în Turismul Românesc (FPTR). citeşte tot
-
Grapini: Din Coreea până în SUA, toată lumea m-a întrebat de Dracula. Nu putem renunţa la acest mit. Construim şi un circuit al castelelor Dracula
Autorităţile române din turism lucrează la un circuit al castelelor legat de numele lui Vlad Ţepeş, iar turismul istoric ar putea fi promovat în străinătate având Dracula ca figură centrală, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, prezentă la târgul de turism World Travel Market. citeşte tot
-
Atracţiile turistice româneşti, promovate pe taxiurile londoneze. Campania va costa peste 5 milioane de euro
România va începe anul viitor o campanie de promovare outdoor în valoare de peste 5 milioane de euro în mai multe ţări, care va include reclame la metrou, în aeroporturi, pe autostrăzi, autobuze şi pe celebrele taxiuri londoneze. citeşte tot
-
Grapini: Românii cunosc mai puţin de 40% din frumuseţile ţării
Românii cunosc mai puţin de 40% din atracţiile ţării şi sunt foarte multe locuri turistice amenajate în ultimii ani despre care nu se ştie prea multe, a declarat luni ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, la târgul de turism World Travel Market de la Londra. citeşte tot
-
Grapini: România va promova în Coreea de Sud şi Malaezia turismul balnear şi cultural
România va promova în Coreea de Sud şi Malaezia turismul cultural, dar şi turismul de sănătate şi balnear, a declarat luni Maria Grapini, ministrul pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, la târgul de turism World Travel Market de la Londra. citeşte tot
-
Imaginea României în Marea Britanie e încă proastă, deşi prinţul Charles începe să o îmbunătăţească
România are încă o imagine proastă în Marea Britanie, deşi a început să fie îmbunătăţită în ultimii ani de prinţul Charles, a declarat agenţiei MEDIAFAX Gheorghe Mărginean, reprezentantul în România al Thomas Cook Neckermann, prezent la târgul de turism World Travel Market de la Londra. citeşte tot
-
Hotelurile din România sunt cu 16% mai goale faţă de anul 2008 şi cu 19% mai puţin profitabile
Gradul de ocupare a hotelurilor din România la începutul acestui an era de 28%, faţă de 35% în 2008, tariful mediu s-a diminuat cu 15%, iar profitabilitatea a scăzut cu peste 19%, potrivit unui studiu al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR). citeşte tot
-
România va exporta peste 500.000 de vaci în China: "Este o şansă extraordinară pentru fermierii români"
România a semnat un protocol cu autorităţile chineze în urma căruia va exporta în următorii 7-10 ani peste 500.000 de vaci din rasa Bălţata românească în China, care le vor aduce fermierilor români venituri mai mari de o jumătate de miliard de euro. citeşte tot
-
Rompan: Producţia fiscalizată a crescut cu peste 10% la făină şi cu 15% la pâine după reducerea TVA
Producţia fiscalizată a crescut la făină cu peste 10% şi la pâine cu 15% după reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, începând cu 1 septembrie, a declarat sâmbătă Aurel Popescu, preşedintele patronatului Rompan. citeşte tot
-
Daniel Constantin: Este o afacere bună în România creşterea vacilor pentru carne
Cererea de carne de vacă este foarte mare în Uniunea Europeană, motiv pentru care creşterea vacilor pentru carne este o afacere foarte bună, a declarat sâmbătă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în timpul unei vizite la târgul internaţional de agricultură Indagra. citeşte tot
-
Peste 1.500 de americani şi canadieni au ajuns de Halloween în România
Peste 1.500 de persoane din SUA şi Canada au cumpărat pachete turistice în România cu ocazia sărbătorii de Halloween şi au cheltuit aproximativ 3,5 milioane de dolari pentru cazare, transferuri, mâncare şi suveniruri, potrivit lui Simion Alb, şeful Biroului de Turism al României din America de Nord. citeşte tot
-
Nicolae Demetriade şi-a dat demisia de la Tarom
Nicolae Demetriade şi-a dat demisia din funcţia de administrator - director executiv al Tarom, dar şi din Consiliul de Administraţie al companiei aeriene naţionale. citeşte tot
-
Oferte pentru sărbătorile de iarnă în Mauritius, Kenya şi Laponia. Ce pachete oferă agenţiile de turism
Agenţiile de turism au lansat deja, din luna iulie, oferte pentru chartere care vor zbura în perioada Crăciunului şi Revelionului în destinaţii exotice precum Mauritius, Kenya şi Laponia, la preţuri cuprinse între 1.400 şi 3.500 de euro de persoană. citeşte tot
-
Netcity: Neplata chiriei pentru cablurile de pe stâlpi a adus Capitalei pierderi de 20 milioane euro
Bugetul Capitalei a pierdut în ultimii patru ani peste 20 milioane de euro pentru că operatorii telecom nu au plătit chirie pentru utilizarea stâlpilor ca suport de reţele de telecomunicaţii, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Netcity Telecom, Adrian Florea. citeşte tot
-
Tarom vrea şi firme din străinătate la licitaţia pentru asigurarea flotei
Conducerea Tarom vrea ca la licitaţiile pentru asigurarea flotei să poată participa, începând din 2014, orice companie de asigurări din Europa, după ce în acest an Astra Asigurări a fost desemnată pentru al şaptelea an consecutiv câştigător al licitaţiei organizate de compania aeriană. citeşte tot
-
ANALIZĂ: Peste 60.000 de turişti vor petrece vacanţa de vară în hoteluri all inclusive de pe litoral
Aproximativ 62.000 de turişti vor veni în acest an în structurile all inclusive de pe litoralul românesc, comparativ cu 40.000 anul trecut, creşterea cu 56% a locurilor de cazare disponibile în acest regim fiind încă sub nivelul cererii pentru servicii all inclusive. citeşte tot
-
Autoritatea Naţională de Turism: Unităţile de cazare nu se mai pot autoclasifica, ci vor cere "stele" de la stat. 4.000 de firme vor fi verificate
Unităţile de cazare nu se mai pot autoclasifica, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani, ci vor cere "stele" de la stat, iar Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) va verifica până la sfârşitul anului peste 4.000 de structuri care s-au autoevaluat începând cu luna februarie 2011. citeşte tot
-
Remus Borza a fost numit preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica
Avocatul Remus Borza a fost numit preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidrolectrica, structură care supervizează activitatea companiei, numeşte Directoratul şi aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al producătorului de energie. citeşte tot