Articolele autorului Luiza Chiroiu
-
BERD: Administrarea taxelor şi corupţia, cele mai mari obstacole pentru afacerile din România
Administrarea taxelor, corupţia şi instabilitatea politică sunt cele mai importante obstacole cu care se confruntă companiile din România, potrivit unui studiu realizat de Banca Europeană pentru Dezvoltare şi Reconstrucţie (BERD) şi Banca Mondială în perioada 2013-2014. citeşte tot
-
Grecia a plătit către FMI o tranşă de 450 de milioane de euro din împrumut, scadentă în aprilie
Grecia a rambursat Fondului Monetar Internaţional (FMI) o tranşă în valoare de 450 de milioane de euro scadentă joi, din împumutul primit de la instituţie, în condiţiile în care rezervele monetare ale ţării continuă să scadă, relatează Financial Times. citeşte tot
-
Transgaz, investigată de Comunitatea Energiei pentru nerespectarea reglementărilor UE
Comunitatea Energiei a cerut Transgaz să explice motivele pentru care nu respectă reglementările UE legate de publicarea datelor despre gazele transportate, instituţia europeană urmând să evalueze cazul alături de Comisia Europeană. citeşte tot
-
Înmatriculările Dacia în Marea Britanie au crescut cu 10,4% în primul trimestru
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Marea Britanie au avansat cu 10,4% în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 7.529 unităţi, mai rapid decât piaţa, care a consemnat o creştere de 6,8%, potrivit datelor Asociaţiei britanice a producătorilor şi dealerilor de maşini. citeşte tot
-
România a înregistrat, în februarie, cea mai mare scădere lunară a comerţului cu amănuntul din UE
România a consemnat în februarie cel mai mare declin al comerţului cu amănuntul din Uniunea Europeană (UE), de 1,4%, comparativ cu luna precedentă, fiind urmată de Portugalia şi Spania, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. citeşte tot
-
ANALIZĂ Reuters: Lupta împotriva corupţiei din România frânează investiţiile
Lupta împotriva corupţiei dusă de justiţia din România are o consecinţă neaşteptată asupra economiei, şi anume încetinirea investiţiilor, consideră jurnaliştii de la Reuters, întrucât oficialii evită să semneze pentru aprobarea unor proiecte de investiţii, pentru a nu deveni ţinte ale procurorilor. citeşte tot
-
Shell va cumpăra compania petrolieră BG pentru 70 de miliarde de dolari
Compania petrolieră Shell va cumpăra grupul britanic BG pentru 70 de miliarde de dolari (47 miliarde de lire sterline), în cea mai mare tranzacţie din industrie din ultimii zece ani, noua companie urmând să depăşească Chevron ca valoare de piaţă, informează Bloomberg. citeşte tot
-
Statul francez creşte participaţia la Renault, pentru a-şi proteja drepturile de vot
Statul francez cumpără temporar acţiuni suplimentare la Renault, în valoare de până la 1,23 miliarde de euro, pentru a-şi creşte participaţia deţinută la producătorul auto, cu scopul de a împiedica punerea în practică a unei propuneri legislative adoptate în 2014. citeşte tot
-
Economia globală a crescut cu 1,7% în primul trimestru, sub media din ultimii cinci ani
Economia globală a urcat cu 1,7% în primul trimestru din acest an, în condiţiile în care avansul mediu din ultimii cinci ani s-a situat la 2,8%, însă există semne că ritmul de creştere economică va accelera în următoarele două trimestre, potrivit analiştilor de la JP Morgan şi Capital Economics. citeşte tot
-
Compania americană de curierat FedEx va prelua TNT Express pentru 4,4 miliarde de euro
Compania americană de curierat FedEx va prelua concurentul olandez TNT Express pentru aproximativ 4,4 miliarde de euro, pentru a-şi extinde operaţiunile din Europa. citeşte tot
-
Profitul Samsung a scăzut cu 31% în primul trimestru, la 5,4 miliarde de dolari
Profitul operaţional al Samsung Electronics a coborât cu 31% în primul trimestru, la 5,4 miliarde dolari (5.900 miliarde woni), declinul fiind sub aşteptările analişilor, întrucât cererea de cipuri şi ecrane a compensat scăderea vânzărilor de smartphone-uri, potrivit primelor estimări ale grupului. citeşte tot
-
Un miliardar rus vrea să investească 16 miliarde de dolari în industria telecom din Europa şi SUA
Miliardarul rus Mihail Fridman plănuieşte să investească 16 miliarde de dolari în industria telecomunicaţiilor din Europa şi Statele Unite, el punând bazele unui fond de investiţii alături de mai mulţi parteneri din Rusia. citeşte tot
-
Christine Lagarde: Grecia va plăti tranşa de 450 de milioane de euro către FMI în această săptămână
Grecia va plăti în această săptămână tranşa de 450 de milioane de euro pe care trebuie să o achite Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, în urma unei întrevederi informale cu ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, la Washington. citeşte tot
-
Ministerul Finanţelor Publice va atrage mai puţini bani în aprilie, pentru ca Primăria Bucureşti să poată vinde obligaţiuni
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să atragă mai puţini bani de pe piaţa locală prin vânzarea de obligaţiuni în aprilie, pentru a permite Primăriei Bucureşti să vândă obligaţiuni municipale în valoare de până la 500 de milioane de euro, a declarat Ştefan Nanu, şeful Trezoreriei. citeşte tot
-
Samsung va produce principalul procesor pentru următorul model iPhone al Apple
Samsung Electronics va produce procesorul principal al următorului model iPhone al Apple, după ce compania americană renunţase la serviciile competitorului de pe piaţa smartphone-urilor în favoarea unui producător din Taiwan. citeşte tot
-
Comisia Europeană cercetează contractele Apple cu mai multe case de discuri pentru serviciul de streaming muzical
Comisia Europeană verifică acordurile pe care Apple le-a încheiat cu mai multe case de discuri pentru lansarea serviciului de streaming de muzică, ce va avea loc în vară, întrucât compania americană ar putea convinge firmele din industria muzicală să renunţe la colaborarea cu serviciile gratuite. citeşte tot
-
Grecia a trimis creditorilor o nouă listă cu măsuri, care ar urma să aducă 6 miliarde de euro la buget
Grecia a trimis oficialilor din zona euro o nouă listă de reforme, încercând astfel să deblocheze tranşa de 7,2 miliarde de euro din împrumutul acordat în 2010 de creditorii externi, estimările guvernului de la Atena fiind că aceste măsuri vor aduce 6 miliarde euro la bugetul de stat în acest an. citeşte tot
-
Înmatriculările Dacia în Franţa au scăzut cu 13,6% în primul trimestru
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au scăzut cu 13,6% în primul trimestru comparativ cu acelaşi interval din 2014, la 24.497 de unităţi, marcând cel mai puternic declin în rândul mărcilor cu un volum mare al vânzărilor, pe o piaţă în urcare cu 6,9%. citeşte tot
-
Buffett: Ieşirea Greciei din zona euro ar putea să nu fie un lucru rău
Ieşirea Greciei din zona euro ar putea să nu fie "un lucru rău" pentru blocul comunitar, potrivit miliardarului american Warren Buffett, care apreciază că nu este obligatoriu ca zona euro să aibă pentru totdeauna aceiaşi membri pe care îi are în prezent. citeşte tot
-
Grecia, nemulţumită de cum este tratată Moscova. Tsipras: Nu suntem de acord cu sancţiunile impuse Rusiei de către UE
Grecia nu mai susţine sancţiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană din cauza amestecului Moscovei în conflictul din Ucraina, a declarat premierul grec Alexis Tsipras pentru agenţia rusă de presă TASS, precizând că i-a informat deja pe liderii UE în legătură cu poziţia guvernului elen. citeşte tot
-
IBM investeşte 3 miliarde de dolari într-o nouă divizie pentru "Internetul lucrurilor"
IBM va investi 3 miliarde de dolari în următorii patru ani într-o nouă divizie pentru "Internetul lucrurilor", care îşi propune să ajute clienţii să strângă şi să analizeze datele înregistrate de smartphone-uri şi alte dispozitive dotate cu senzori, relatează The Wall Street Journal. citeşte tot
-
Preţurile de consum din zona euro au scăzut în martie pentru a patra lună consecutiv
Preţurile de consum din zona euro au coborât cu 0,1% în martie faţă de aceeaşi lună din 2014, marcând a patra lună consecutivă de valori negative, însă ritmul de scădere a fost cel mai lent din această perioadă, potrivit datelor Eurostat. citeşte tot
-
Philips vinde 80,1% din divizia de componente pentru iluminat pentru 2,8 miliarde de dolari
Royal Philips a ajuns la un acord cu un grup de investitori pentru a vinde 80,1% din divizia de componente pentru iluminat pentru 2,8 miliarde de dolari, în condiţiile în care producătorul olandez se concentrează pe afacerile din domeniul sănătăţii consumatorului, relatează Bloomberg. citeşte tot
-
Kingfisher a înregistrat vânzări de 113,7 milioane de euro în România anul trecut
Retailerul britanic de bricolaj Kingfisher a înregistrat vânzări în valoare de 91 de milioane de lire sterline (113,7 milioane de euro) în România în anul fiscal 2014, perioada februarie 2014-ianuarie 2015, în timp ce pierderea s-a situat la 12 milioane de lire sterline (15 milioane de euro). citeşte tot
-
OMV l-a numit director executiv pe şeful companiei germane Wintershall
Rainer Seele, preşedintele board-ului Wintershall, cel mai mare producător de petrol şi gaze din Germania, va prelua funcţia de director executiv al OMV de la 1 iulie, în condiţiile în care actualul CEO, Gerhard Roiss, va pleca de la conducerea grupului austriac la finalul lunii iunie. citeşte tot