Articolele autorului Luminiţa Bogdan
-
"Război" între partidele de stânga şi de dreapta în Franţa, înaintea alegerilor locale
Partidele de stânga şi cele de dreapta din Franţa se află într-un "război" deschis, cu două zile înaintea alegerilor locale, după ce fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a comparat ţara cu o dictatură, acuzaţie calificată drept "deplasată" de succesorul său Francois Hollande. citeşte tot
-
Tentativele de a izola Rusia reprezintă un "drum spre nicăieri", afirmă Lavrov
Tentativele de a izola Rusia reprezintă "un drum spre nicăieri", a declarat, vineri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după ce Washingtonul a decis noi sancţiuni împotriva unor oficiali de la Moscova, ca represalii pentru alipirea peninsulei Crimeea la Rusia. citeşte tot
-
Consiliul Federaţiei ratifică tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia
Consiliul Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus) a ratificat, vineri, tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia, la o zi după ratificarea sa de către Camera inferioară, sfidând comunitatea internaţională care nu recunoaşte acest acord. citeşte tot
-
Rusia ar fi racolat "militanţi" din Transnistria pentru a destabiliza Ucraina, acuză Iaţeniuk
Rusia ar fi racolat "militanţi" din Transnistria pentru a destabiliza regiunile din sudul şi estul Ucrainei înaintea alegerilor prezidenţiale anticipate stabilite pentru 25 mai, afirmă premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, într-un interviu. citeşte tot
-
Vladimir Putin anunţă, ironic, că vrea să-şi deschidă un cont la banca vizată de sancţiunile SUA
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că intenţionează să-şi deschidă un cont la banca Rossia, o reacţie ironică la anunţul SUA privind noi sancţiuni împotriva Rusiei după anexarea peninsulei Crimeea, relatează Itar-Tass, în pagina electronică. citeşte tot
-
ANALIZĂ AFP: Ucraina a rămas fără Crimeea, dar şi fără gazele din Marea Neagră
Ucraina, rămasă de facto fără Crimeea, cele două milioane de locuitori şi staţiunile turistice din peninsulă, a pierdut, de asemenea, şi controlul asupra zăcămintelor de gaze din Marea Neagră, care ar putea reveni companiei ruse Gazprom. citeşte tot
-
Parlamentul Republicii Moldova organizează audieri privind securitatea ţării, pe fondul crizei din Ucraina
Parlamentul de la Chişinău organizează vineri audieri cu uşile închise privind securitatea ţării, în contextul crizei din Ucraina, relatează IPN, în pagina electronică. citeşte tot
-
UE va extinde lista cu oficialii ruşi vizaţi de sancţiuni, anunţă Angela Merkel
Uniunea Europeană va extinde lista cu oficiali ruşi şi ucraineni proruşi vizaţi de interzicerea vizelor şi blocarea conturilor, a anunţat cancelarul Angela Merkel, care a asigurat că sancţiunile economice împotriva Rusiei sunt în continuare posibile, în cazul escaladării situaţiei. citeşte tot
-
Ucraina va lupta pentru eliberarea Crimeei, asigură Kievul
Ucraina va lupta pentru "eliberarea" Crimeei şi "nu va recunoaşte niciodată anexarea de către Rusia", arată o rezoluţie adoptată joi de Parlamentul de la Kiev. citeşte tot
-
ANALIZĂ AFP: Alipirea Crimeei la Rusia îi inspiră pe sârbii din Bosnia
Alipirea peninsulei Crimeea la Rusia în urma referendumului de duminică a fost privită ca un exemplu de urmat de sârbii din Bosnia, care aspiră de multă vreme la separare, dar analiştii consideră puţin probabil un astfel de demers în viitorul apropiat. citeşte tot
-
Liderul separatist de la Tiraspol se află la Moscova, pentru discuţii privind Transnistria
Liderul separatist Evgheni Şevciuk se află într-o vizită la Moscova, în contextul în care Guvernul rus examinează, joi, într-o reuniune specială, situaţia din regiunea transnistreană, după ce Tiraspolul a cerut Rusiei să examineze posibilitatea anexării Transnistriei la Federaţia Rusă. citeşte tot
-
Republica Moldova are nevoie de o perspectivă europeană clară, afirmă Iurie Leancă
Republica Moldova are nevoie de perspectivă europeană clară pentru a continua să implementeze reformele planificate, a declarat premierul Iurie Leancă, într-o emisiune a postului Radio Moldova, relatează IPN în pagina electronică. citeşte tot
-
Adoptarea rublei ca monedă oficială provoacă panică în rândul populaţiei din Crimeea
Adoptarea rublei ca monedă oficială în Crimeea provoacă panică în rândul unei părţi a populaţiei, care se află în imposibilitatea de a-şi folosi banii din conturile deschise la una dintre băncile ucrainene din peninsulă. citeşte tot
-
Moscova acuză UE că l-a împiedicat pe Herman Van Rompuy să afle "adevărul" privind Ucraina
Diplomaţia rusă afirmă că Uniunea Europeană l-a împiedicat pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, să vină la Moscova pentru a afla "adevărul" privind Ucraina, după anularea unei vizite care ar fi trebuit să rămână confidenţială. citeşte tot
-
Misterul se adânceşte în legătură cu soarta avionului Boeing 777 aparţinând Malaysia Airlines. Milioane de persoane din întreagă lume caută pe Internet rămăşiţele avionului
Enigma zborului MH370 se adânceşte şi conduce la creşterea numărului de teorii în legătură cu soarta avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines şi a celor 239 de pasageri şi membri ai echipajului, în absenţa unor elemente decisive, după mai mult de zece zile de căutari. citeşte tot
-
REACŢII după alipirea Crimeei la Rusia - Merkel: "Acordul în vederea anexării peninsulei contravine dreptului internaţional". Ce spun Obama şi Hollande
Cancelarul german Angela Merkel a afirmat marţi că alipirea Crimeei la Rusia, decisă printr-un acord istoric semnat de preşedintele Vladimir Putin şi conducerea peninsulei, este "contrară dreptului internaţional". citeşte tot
-
Tătarii din Crimeea ar putea fi nevoiţi să renunţe la o parte din terenurile pe care le deţin
Noua putere prorusă din Crimeea intenţionează să recupereze o parte din terenurile ocupate "ilegal" de tătari, a declarat, marţi, vicepremierul regiunii, Rustam Temirgaliev. citeşte tot
-
Vicepreşedintele Joe Biden a sosit la Varşovia, pentru consultări referitoare la Ucraina
Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a sosit marţi la Varşovia pentru consultări pe tema situaţiei din Ucraina. citeşte tot
-
Putin "rămâne invitat" la ceremoniile din Franţa privind debarcarea aliaţilor în Normandia
Preşedintele rus Vladimir Putin "rămâne invitat" la ceremoniile din Franţa de la 6 iunie prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la debarcarea forţelor aliate în Normandia, în pofida crizei ucrainene, a anunţat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius. citeşte tot
-
Transnistria vrea să intre în componenţa Rusiei
Preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis scrisoare preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, în care solicită examinarea posibilitaţii anexarii Transnistriei la Federaţia Rusă, relateză Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică. citeşte tot
-
AFP: Îngrijorare şi incertitudine în Crimeea, după votul pentru alipirea la Rusia
O perioadă de incertitudine începe, după victoria masivă a susţinătorilor alipirii Crimeei la Rusia la referendumul de duminică, pentru acest teritoriu şi pentru cei două milioane de locuitori ai peninsulei. citeşte tot
-
COMENTARIU AFP: Ucraina are puţine opţiuni după referendumul din Crimeea
Votul masiv al locuitorilor din Crimeea în favoarea intrării teritoriului în componenţa Federaţiei Ruse oferă puţine opţiuni noului Guvern ucrainean pentru recuperarea regiunii separatiste, dar ar putea ajuta Kievul să-şi consolideze relaţiile cu Occidentul, comentează AFP. citeşte tot
-
UE va transmite "cel mai puternic mesaj posibil" Rusiei pe tema Ucrainei, asigură Catherine Ashton
Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a asigurat luni că Uniunea Europeană va transmite "cel mai puternic mesaj posibil" Rusiei, luând decizia de a impune sancţiuni şi reafirmând că europenii nu doresc escaldarea tensiunilor cu Moscova. citeşte tot
-
Premierul Republicii Moldova se află luni într-o vizită la Kiev
Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, se află luni într-o vizită la Kiev, unde are programate întâlniri cu omologul său ucrainean Arseni Iaţeniuk, cu preşedintele interimar Oleksandr Turcinov, precum şi cu deputaţii Vitali Kliciko şi Piotr Poroşenko, se arată într-un comunicat al Guvernului moldovean. citeşte tot
-
REACŢII INTERNAŢIONALE după referendumul din Crimeea: Occidentalii se pregătesc să riposteze
Occidentalii au condamnat duminică referendumul "ilegal" din Crimeea, iar UE urmează să decidă luni sancţionarea unor oficiali ruşi, fără să vizeze însă conducerea statului, pentru a păstra deschisă uşa dialogului cu Moscova. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:07
LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape 2200 de voturi diferenţă. Marja se măreşte / Călin Georgescu, primul cu 22,95%
-
astăzi, 13:01
Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat