Articolele autorului Marinela Sarbu
-
Fiat Chrysler şi Volkswagen au emis notificări de rechemare a mai multor autovehicule în Mexic
Unitatea mexicană a Fiat Chrysler a emis o notificare de rechemare către proprietarii a peste 122.000 de autovehicule din cauza unor posibile probleme electronice, a anunţat mecanismul de protecţie a consumatorului din Mexic, Profeco, informează Reuters. citeşte tot
-
Casa Albă: SUA a discutat despre corectitudinea economică în negocierile comerciale cu China
Statele Unite şi China au încheiat, joi, două zile de negocieri asupra schimburilor comerciale şi au discutat despre "cum să atingi corectitudinea, echilibrul şi reciprocitatea în relaţia economică, inclusiv prin abordarea problemelor structurale din China", a anunţat Casa Albă, potrivit Reuters. citeşte tot
-
Uraganul Lane se îndreaptă spre insulele Hawaii / Ploile torenţiale au provocat inundaţii
Uraganul Lane s-a îndreptat joi spre arhipelagul Hawaii, ploile torenţiale provocând deja inundaţii, iar furtunile puternice şi valurile periculoase care ameninţă insula au dus la închiderea şcolilor, birourilor guvernamentare şi întreprinderilor, iar locuitorii s-au aprovizionat, informează Reuters. citeşte tot
-
Talibanii au anunţat că vor trimite membri de rang înalt la discuţiile de pace de la Moscova
Talibanii au declarat că vor trimite membri de rang înalt în Rusia pentru discuţiile de pace din Afganistan, după ce guvernul afgan a refuzat oferta de a participa la o astfel de conferinţă, informează Reuters. citeşte tot
-
Oficialii americani şi chinezi se întâlnesc pentru a găsi o soluţie de ieşire din conflictul comercial dintre cele două ţări
Oficialii americani şi chinezi s-au întâlnit pentru prima dată după două luni pentru a putea găsi o soluţie de ieşire din conflictul comercial, dar nu există nicio dovadă că dezbaterile vor opri impunerea de către Washington de noi taxe pentru importurile de mărfuri din China, informează Reuters. citeşte tot
-
Afganistanul nu va participa la negocierile de pace cu talibanii conduse de Rusia-surse guvernamentale
Afganistanul nu va participa la discuţiile de pace găzduite de Rusia, au declarat doi oficiali guvernamentali de rang înalt, o decizie care ar putea face ca Moscova să-şi reconsidere planul de a invita talibanii la o conferinţă multinaţională pentru a discuta despre viitorul ţării, anunţă Reuters. citeşte tot
-
John Bolton cere retragerea trupelor iraniene din Siria pentru a ajunge un acord de pace în conflictul sirian
John Bolton, consilierul american pentru Securitate Naţională, a afirmat că Iranul trebuie să-şi retragă trupele din Siria ca o precondiţie pentru a ajunge un acord de pace în conflictul sirian, stabilind perspectiva ca trupele americane şi britanice să rămână pe termen nelimitat, informează cotidianul Times. citeşte tot
-
Trei persoane au fost ucise într-un sat din estul Belgiei, dar incidentul nu a fost de ”natură teroristă”
Trei persoane au fost ucise miercuri într-un incident care a avut loc într-un sat din estul Belgiei, a anunţat mass-media belgiană, în timp ce un oficial local a spus că a fost o chestiune privată care nu are nimic de-a face cu terorismul, informează Reuters. citeşte tot
-
Trump l-a acuzat pe Cohen că spune ”poveşti pentru a ajunge la un acord” cu procurorii federali
Donald Trump l-a acuzat pe fostul său avocat Michael Cohen că minte sub presiunea urmăririi penale, spunând ”poveşti” legate de faptul că el ar fi încercat să cumpere tăcerea a două actriţe care au susţinut că au avut relaţii intime cu acesta în campania din 2016, informează Associated Press. citeşte tot
-
NATO îi răpunde lui Vladimir Putin: Forţele Alianţei din Europa de Est sunt defensive, nu se compară cu desfăşurările de trupe ruseşti
NATO a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui Vladimir Putin care sugera că forţele Alianţei din Europa de Est reprezintă o ameninţare pentru Rusia, declarând că forţele din Europa de Est sunt defensive şi nu se compară cu desfăşurările de trupe militare ale Moscovei, informează Reuters. citeşte tot
-
Sarah Sanders a declarat despre cazul lui Michael Cohen: Trump "nu a făcut nimic rău"
Sarah Sanders, secretarul de presă de la Casa Albă, a susţinut miercuri într-o conferinţă de presă că preşedintele Donald Trump ”nu a făcut nimic rău” în ceea ce plăţile făcute către persoane de sex feminin ce pretindeau că au avut relaţii amoroase cu acesta în timpul campaniei din 2016, anunţă CNN. citeşte tot
-
Facebook a eliminat 652 de conturi care aveau legături politice cu Rusia şi Iran
Facebook a anunţat că a identificat şi a închis mai multe conturi care aveau legături cu Rusia şi Iran şi erau implicate în comportamente politice menite să inducă în eroare înainte de alegerile intermediare care vor avea loc în noiembrie în Statele Unite, informează Associated Press. citeşte tot
-
Doi bărbaţi au fost răniţi de mai multe focuri de armă în apropierea unei staţii de metrou din Londra
Doi bărbaţi au fost răniţi de mai multe focuri de armă în urma unui atac produs asupra unui grup de persoane care se aflau în grădina unei case din apropierea unei staţii de metrou din vestul Londrei, informează BBC. citeşte tot
-
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,7 a avut loc în arhipelagul Vanuatu din Oceanul Pacific
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,7 a avut loc miercuri pe o insulă din arhipelagul Vanuatu din Oceanul Pacific, dar nu există risc de tsunami, a anunţat Agenţia Geologică din SUA, informează Reuters. citeşte tot
-
Donald Trump, despre condamnarea lui Paul Manafort, fostul său şef de campanie: Nu mă implică
Donald Trump a declarat miercuri, după sentinţa dictată de judecători în cazul fostului său şef de campanie Paul Manafort, că ” nu mă implică”, încercând să se detaşeze de condamnarea acestuia, informează Reuters. citeşte tot
-
Un cutremur major cu magnitudinea de 7,3 s-a produs în Venezuela
Un cutremur major cu magnitudinea de 7,3 s-a produs marţi în nordul Venezuelei, acesta a fost resimţit şi în capitala Caracas mai multe clădiri clătinându-se, a anunţat Agenţia Geologică din SUA, informează Reuters. citeşte tot
-
Fostul avocat al lui Donald Trump admite încălcarea legii privind finanţarea campaniilor electorale
Michael Cohen, fostul avocat al preşedintelui american Donald Trump, a pledat vinovat într-un tribunal din Manhattan pentru încălcarea legilor privind finanţarea campaniilor electorale, informează postul BBC. citeşte tot
-
Germania îndeamnă sistemul de plăţi al UE să salveze acordul nuclear cu Iran, fără Statele Unite
Europa trebuie să instituie sisteme de plăţi independente de Statele Unite dacă doreşte să salveze acordul nuclear dintre Iran şi principalele puteri, acord care a fost abandonat de preşedintele Donald Trump, a declarat ministrul german de Externe Heiko Maas, informează Reuters. citeşte tot
-
Paul Manafort a fost găsit vinovat pentru opt fapte în procesul privind campania electorală din SUA
Paul Manafort, fostul şef de campanie al preşedintelui american Donald Trump la alegerile din 2016, a fost găsit vinovat pentru opt fapte de evaziune fiscală, fraudă bancară şi ascunderea unor conturi ca parte a investigaţiei privind interferenţa Rusiei în alegerile din 2016, informează postul CNN. citeşte tot
-
Nava militară italiană Diciotti, cu 177 de imigranţi la bord, printre care se află şi 34 de minori, va ajunge în portul Catania
Nava Diciotti, aparţinând Pazei de Coastă italiene, a ajuns în portul Catania, din Sicilia, după ce timp de câteva zile a plutit în derivă aşteptând ca autorităţile italiene să autorizeze debarcarea celor 177 de imigranţi aflaţi la bord, printre ei numărându-se şi 34 minori, informează El Mundo. citeşte tot
-
Marocul reintroduce serviciul militar obligatoriu pentru tinerii, bărbaţi şi femei, sub 25 de ani
Consiliul ministerial al Marocului a aprobat un proiect de lege prin care se reintroduce serviciul militar obligatoriu pentru tineri, bărbaţi şi femei, pentru prima dată din 2006, a anunţat printr-un comunicat Cabinetul Regal de la Rabat, informează Reuters. citeşte tot
-
Trump nu se aşteaptă ca negocierile comerciale dintre SUA şi China să aibă un progres semnificativ
Preşedintele american Donald Trump nu se aşteaptă la progrese semnificative în urma negocierilor comerciale dintre SUA şi China ce vor avea loc în această săptămână la Washington, a declarat acesta într-un interviu acordat agenţiei Reuters. citeşte tot
-
Secretarul General al ONU, António Guterres, aşteaptă cu interes discuţiile din cadrul reuniunii anuale a liderilor mondiali privind pacea şi denuclearizarea Peninsulei Coreene
Secretarul General al ONU, António Guterres, a salutat eforturile Coreei de Nord şi Coreei de Sud de a construi o relaţie bazată pe încredere şi aşteaptă să discute cu cele două părţi în luna septembrie în legătură cu sprijinul oferit pentru pacea şi denuclearizarea peninsulei, informează Reuters. citeşte tot
-
Focuri de armă la Londra. Trei persoane au fost împuşcate în apropierea unei staţii de metrou din nordul Londrei
Trei persoane au fost împuşcate marţi seară în apropierea unei staţii de metrou din nordul Londrei, iar valul de violenţă cu care se confruntă Marea Britanie continuă, informează cotidianul britanic Daily Mirror. citeşte tot
-
Donald Trump a declarat într-un interviu acordat agenţiei Reuters că ”cel mai probabil” se va întâlni din nou cu liderul nord-coreean Kim Jong Un
Preşedintele american Donald Trump a declarat că ”cel mai probabil” se va întâlni din nou cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, apărându-şi eforturile de a convinge Phenianul să renunţe la armele nucleare, informează Reuters. citeşte tot