Articolele autorului Mihaela Gradinaru
-
Băsescu, întrebat de ce a mers la Predeal: Ca să mă gândesc bine ce am de făcut după alegeri
Preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că a mers la Predeal pentru că vrea să stea liniştit şi să se gândească bine la ceea ce are de făcut după alegerile de duminică. citeşte tot
-
Băsescu la Predeal: Există riscul ca după aceste alegeri România să revină într-o zonă gri
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Predeal, că va merge la vot si că îi chemă pe toţi românii să voteze, pentru că votul lor va arăta direcţia, el spunând: "Sunt lideri care ţin direcţia Vest şi lideri care susţin «hai s-o dăm mai cu Rusia, mai cu China»". citeşte tot
-
Zăpadă de 15 centimetri la Poiana Braşov, la Predeal şi Azuga. Turiştii pot schia în acest weekend
Turiştii care merg la munte în acest week-end pot schia pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, unde stratul de zăpadă atinge aproximativ 15 centimetri, pe pârtia Clăbucet din Predeal şi pe pârtia de începători din Azuga. citeşte tot
-
Mama Elodiei Ghinescu spune că nu i se pare corect ca nepotul ei să stea într-o familie de criminali
Mama Elodiei Ghinescu a declarat, miercuri, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că poliţistul Cristian Cioacă a fost arestat preventiv pentru omor deosebit de grav, că decizia este dreaptă, chiar dacă vine după cinci ani, şi că nepotul ei nu ar trebui să crească "într-o familie de ciminali". citeşte tot
-
Procesul lui Şerban Huidu: Au fost audiaţi doi martori în dosarul de daune civile
Magistraţii Judecătoriei Braşov au audiat, marţi, doi martori în dosarul privind daunele civile de peste 800.000 de euro solicitate fostei vedete TV Şerban Huidu de către urmaşii victimelor accidentului provocat de acesta în urmă cu un an, la Timişul de Sus. citeşte tot
-
Blejnar a cerut restituirea dosarului "Motorina" la Parchet pentru "ilegala sesizare" a instanţei
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a solicitat, marţi, Tribunalului Braşov ca dosarul în care este judecat pentru constituire sau sprijinire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani să fie returnat Parchetului "pentru ilegala sesizare a instanţelor de judecată" în cazul său. citeşte tot
-
Poliţia Braşov verifică sesizări privind "pomeni electorale" la restaurant
Poliţia Judeţeană Braşov a fost sesizată, în cursul săptămânii trecute, cu privire la patru cazuri de "pomeni electorale" constând în mese pentru sute de persoane organizate la restaurante, sesizările, aflate în curs de cercetare, fiind atât din partea USL, cât şi a reprezentanţilor ARD. citeşte tot
-
MITĂ la Centrul de Calificare şi Instruire Feroviară: Doi angajaţi au fost reţinuţi
Doi angajaţi ai Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară, şeful comisiei de evaluare periodică a competenţelor profesionale a şefilor de gări şi un alt membru al comisiei, au fost reţinuţi de procurorii braşoveni după ce au luat mită pentru a promova un candidat care nu susţinuse examenul. citeşte tot
-
Femeia care şi-a decapitat bebeluşul rămâne internată definitiv într-un spital de psihiatrie
Femeia care şi-a decapitat, în luna februarie, bebeluşul de şase luni va rămâne internată definitiv într-un spital de psihiatrie, după ce Curtea de Apel Braşov a respins, joi, recursul formulat de aceasta la decizia Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov care decisese internarea ei. citeşte tot
-
Corlăţean, despre cazul ataşatului de la Chişinău: Regret situaţia, o văd mai mult ca pe un accident
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, referitor la cazul ataşatului militar la Chişinău, că regretă incidentul, pe care îl consideră "mai mult un accident" şi că va cere tuturor diplomaţilor români din străinătate să aibă comportament adecvat, întrucât nu se reprezintă pe ei, ci România. citeşte tot
-
EXPLOZIA din poligonul militar: Bărbatul rănit a murit la spital
Bărbatul de 51 de ani care a fost grav rănit, luni, în poligonul militar de la Hărman, judeţul Braşov, unde proba un aruncător de bombe, a murit la spital în urma unei hemoragii interne. Bărbatul, care lucra ca artificier la societatea Carfil SA, a murit, luni seară, la Spitalul Judeţean Braşov, după ce a suferit contuzii toracice şi hemoragii interne, având ficatul şi splina perforate, potrivit medicilor. citeşte tot
-
DOSARUL MOTORINA: Blejnar a suplimentat plângerea împotriva procurorului care l-a trimis în judecată
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat, marţi, la ieşirea de la Tribunalul Braşov, unde s-a prezentat la un nou termen în dosarul "Motorina", că a suplimentat plângerea de la CSM împotriva procurorul de caz Marian Drilea, afirmând că dosarul a fost constituit din "joaca" acestui procuror. citeşte tot
-
INCENDIU PUTERNIC la o casă din Predeal: Un bătrân a fost găsit mort la mansardă
Un puternic incendiu a izbucnit, duminică, în jurul orei 11.00 la o locuinţă din Predeal, iar după aproximativ două ore un bătrân de 80 de ani, proprietarul locuinţei, care a rămas blocat la mansardă, a fost găsit mort de către pompieri. citeşte tot
-
ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a lui Marius Neculoiu, directorul Spitalului Judeţean Braşov, candidat PNL în Braşov
Managerul Spitalului Judeţean Braşov, Marius Neculoiu, care candidează din partea PNL pentru un mandat de deputat în Braşov, are, potrivit declaraţiei de avere depuse la BEJ, cinci case, trei terenuri în judeţele Braşov şi Cluj, precum şi un venit anual de peste 160.000 de lei. citeşte tot
-
ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a lui Petre Roman, candidatul PNL pentru un loc de deputat la Braşov
Fostul premier Petre Roman care candidează din partea PNL pentru un loc de deputat în Braşov menţionează în declaraţia de avere o singură locuinţă în Voluntari, trei maşini, tablouri de 20.000 de euro, precum şi 48.000 de euro şi 68.000 de dolari. citeşte tot
-
Trafic cu mercur în Braşov: Şase bărbaţi au fost reţinuţi
Şase bărbaţi din Făgăraş au fost reţinuţi de poliţişti după ce au încercat să vândă, în faţa unui restaurant din localitate, şapte kilograme de mercur la preţul de 7.000 de euro. citeşte tot
-
ALEGERI PARLAMENTARE:Surpriza alegerilor la Braşov-Petre Roman, propus de PNL la Cameră;contracandidat -Ialomiţianu
Zece parlamentari braşoveni vor noi mandate, însă surpriza alegerilor este, la Braşov, fostul premier Petre Roman, care candidează din partea PNL pentru a fi deputat în acest judeţ, iar contracandidatul său este fostul ministru al Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu. citeşte tot
-
Reţeaua "NAŞILOR" din CFR Călători: Ultimii 21 de angajaţi duşi la instanţă vor fi cercetaţi în libertate
Cei 21 de angajaţi ai CFR Călători din cel de-al treilea lot dus în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru fapte de corupţie vor fi cercetaţi în libertate, au decis, miercuri, magistraţii Tribunalului Braşov. citeşte tot
-
Reţeaua "NAŞILOR" din CFR Călători: 34 din cei 45 de angajaţi duşi marţi la audieri au fost REŢINUŢI
Un număr de 34 de angajaţi ai CFR Călători, din cei 45 care au fost duşi marţi la audieri la Parchetul Tribunalului Braşov, au fost reţinuţi până în prezent de procurori, opt dintre aceştia având funcţii de inspectori în Regionala Bucureşti. citeşte tot
-
Ce despăgubire primeşte familia uneia dintre victimele lui Huidu
Judecătoria Braşov a dispus, marţi, la primul termen în dosarul privind daunele civile de 800.000 de euro cerute de familiile victimelor accidentului provocat de Şerban Huidu, ca societatea de asigurări a acestuia să îi dea uneia dintre familii o maşină la aceeaşi valoare cu cea distrusă în accident citeşte tot
-
Reţeaua "NAŞILOR" din CFR Călători: Cei 35 de angajaţi reţinuţi pentru corupţie au interdicţie de a părăsi ţara
Tribunalul Braşov a respins, marţi, propunerea de arestare preventivă a celor 35 de angajaţi ai CFR Călători, reţinuţi cu o zi în urmă pentru fapte de corupţie, aceştia având însă interdicţia de a părăsi ţara pentru 30 de zile. citeşte tot
-
Reţeaua "NAŞILOR" din CFR Călători: Alţi aproximativ 45 de angajaţi, ridicaţi şi duşi la audieri la Parchetul Braşov
Alţi 45 de angajaţi ai CFR Călători suspectaţi de fapte de corupţie au fost ridicaţi de anchetatori, marţi, de la regionalele Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi, urmând să fie duşi la audieri la Parchetul Tribunalului Braşov, în timp ce 35 de salariaţi CFR reţinuţi cu o zi în urmă sunt duşi la instanţă. citeşte tot
-
Reţeaua "NAŞILOR" din CFR Călători: 39 de angajaţi ai CFR Călători au fost reţinuţi
Un număr de 39 de angajaţi ai CFR Călători dintre cei 43 care au fost conduşi la audieri au fost reţinuţi, luni, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, opt dintre cei reţinuţi având funcţii de inspectori. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Alina Popescu, cele 43 de persoane audiate sunt conductori şi şefi de tren şi inspectori suspectaţi de luare şi dare de mită, asociere în vederea săvârşririi de infracţiuni, precum şi divulgare de informaţii. citeşte tot
-
Reţeaua "NAŞILOR" din CFR Călători: Limbajul codat al angajaţilor - Ce semnificaţie au expresiile "chiori", "a cârji" sau "a sta cu mortul pe tine"
Mai multe convorbiri între conductorii de tren şi şefii de tren prin care aceştia se anunţau despre mita pe care o luau de la călători au fost interceptate de procurorii braşoveni, în aceste discuţii fiind folosit un limbaj codat cu expresii precum "chiori", "a sta cu mortul pe tine", "a cârji". citeşte tot
-
Reţeaua "NAŞILOR" din CFR: Alţi doi inspectori CFR Călători, reţinuţi de procurorii braşoveni
Doi din cei 43 de angajaţi ai CFR Călători care luni dimineaţă au fost ridicaţi şi duşi la audieri la Parchetul Tribunalului Braşov au fost reţinuţi, fiind vorba despre doi inspectori acuzaţi că au primit mită, dar şi că îşi anunţau colegii atunci când erau programate controale în trenuri. citeşte tot