Articolele autorului Mona Hera
-
Bihor: Şapte copii, răniţi în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz şcolar
Şapte copii au fost răniţi, luni după-amiză, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un tir, pe Drumul Naţional 19, în judeţul Bihor, iar reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă afirmă că patru dintre copii au leziuni mai grave. citeşte tot
-
Un elicopter militar s-a prăbuşit în judeţul Bacău: Doi oameni au murit şi trei sunt răniţi. Ministrul Apărării a plecat spre locul accidentului. Răniţii, aduşi la Bucureşti
Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au fost mobilizate după ce ISU a fost anunţat la 112 că un elicopter militar s-a prăbuşit într-o localitate din judeţ, afirmă purtătorul de cuvânt al ISU. Prăbuşirea a fost confirmată, pentru MEDIAFAX, de purtătorul de cuvânt al MApN, care a precizat că este vorba despre un aparat Puma Socat, iar surse oficiale au precizat că ministrul Apărării, Mircea Duşa, a plecat spre locul accidentului. Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite în urma prăbuşirii elicopterului. citeşte tot
-
Instanţa cere date despre dosarele lui Blejnar, în procesul intentat de acesta Dianei Severin
Instanţa care judecă procesul în care Sorin Blejnar cere daune morale de un milion euro fostei directoare a Vămii Prahova solicită DNA şi DIICOT date despre toate dosarele penale în care apare numele fostului şef al ANAF, despre calitatea lui Blejnar în aceste dosare şi când au început cercetările. citeşte tot
-
TRAMVAI DERAIAT la Arad. Trei persoane au fost rănite. Accidentul s-a produs după cedarea terasamentului
Trei persoane au fost rănite, luni, după ce un tramvai care circula pe un pod din Arad a deraiat. Tramvaiul a deraiat la coborârea de pe pod, în sensul de mers spre centrul oraşului. Reprezentanţii Companiei de Transport Public Arad afirmă că din primele cercetări făcute în cazul tramvaiului deraiat, luni, reiese că incidentul s-a produs după ce a cedat terasamentul liniei de pe podul pe care trecea şi care se află în reabilitare citeşte tot
-
Autocar cu 15 pasageri la bord, implicat într-un accident rutier în centrul Bacăului
Un autocar cu 15 pasageri la bord a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de joi spre vineri, în centrul Bacăului, unde a lovit un autoturism care în urma impactului s-a răsturnat, fără a exista victime. citeşte tot
-
Galaţi: Trafic feroviar blocat din cauza alunecărilor de teren care au distrus calea ferată
Linia de cale ferată care face legătura între Galaţi şi Bârlad a fost distrusă din cauza unei alunecări de teren, pe o porţiune de aproximativ trei kilometri, iar un tren de persoane a rămas blocat în zonă, vineri dimineaţă, în prezent traficul feroviar pe această rută fiind oprit. citeşte tot
-
O asistentă medicală s-a sinucis aruncându-se de la etajul 10 al unui bloc din Iaşi
O asistentă medicală în vârstă de 59 de ani din Iaşi s-a aruncat de la etajul al zecelea al unui bloc din municipiu, rudele femeii susţinând că aceasta era afectată în ultima perioadă întrucât urma să iasă la pensie. citeşte tot
-
ACCIDENT la Buzău: Două poliţiste au murit după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens
Două poliţiste de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău au murit, duminică seară, în urma unui accident rutier produs pe DN 1 B Buzău-Ploieşti, după ce maşina în care se aflau a pătruns pe contrasens, s-a ciocnit cu un taximetru, după care a fost lovită de o autoutilitară. citeşte tot
-
FOTE 2013: Torţa olimpică a a ajuns la Braşov
Torţa olimpică a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) a ajuns, duminică seară, la Braşov, unde va avea loc evenimentul, urmând să rămână, timp de o săptămână, în curtea interioară a Primăriei, unde va putea fi admirată de localnici şi turişti. citeşte tot
-
Piraţii care au răpit un marinar român nu au contactat armatorul britanic
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a declarat, sâmbătă, că până în prezent piraţii care au răpit trei marinari, între care şi un român, de pe un vas aflat în largul coastelor Camerunului şi Nigeriei nu au contactat compania britanică ce deţine nava. citeşte tot
-
Liderul PNL Cluj-Napoca, Horea Uioreanu, a demisionat din funcţiile din partid
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi-a anunţat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL Cluj cât şi din funcţia de membru al acestui birou printr-o scrisoare transmisă liderului PNL Crin Antonescu şi secretarului general Eduard Hellvig, dar şi preşedintelui PNL Cluj Marius Nicoară şi secretarului coordonator Mircea Abrudean. citeşte tot
-
Iaşi: Femeie în comă după ce a făcut o intervenţie pentru mărirea sânilor la o clinică privată
O femeie în vârstă de 30 de ani este internată în comă la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, fiind adusă de la o clinică privată din oraş, unde a fost supusă joi seară unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor. După operaţie a intrat în stop cardio-respirator, fiind necesară resuscitarea acesteia. citeşte tot
-
Borbely: Corlăţean va fi chemat pentru raport pe Algeria
Preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, Laszlo Borbey, a declarat că îi va cere ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, să se prezinte în faţa acestei comisii pentru a prezenta un raport privind criza ostaticilor din Algeria, în care doi români au murit. citeşte tot
-
Giurgiu: O barcă în care erau 10 persoane s-a răsturnat în Dunăre. Un bărbat a murit, iar alţi doi sunt daţi dispăruţi
O barcă în care se aflau zece persoane s-a răsturnat în Dunăre, duminică, în zona localităţii Slobozia din judeţul Giurgiu. Una dintre persoanele date dispărute a fost găsită decedată, duminică seară, anchetatorii spunând că victima era subofiţer la Poliţia Judeţeană Giurgiu. citeşte tot
-
Arad: Localităţi rămase fără energie electrică din cauza viscolului
Aproximativ 20 de localităţi din judeţul Arad au rămas nealimentate cu energie electrică, sâmbătă dimineaţă, din cauza viscolului care a provocat avarii în reţeaua electrică, în timp ce traficul este îngreunat de zăpadă pe majoritatea drumurilor din judeţ. citeşte tot
-
Incident la o grădiniţă din Timişoara: Un copil a fost transportat la spital după ce un calorifer a căzut peste el
O fetiţă în vârstă de 3 ani din Timişoara a fost transportată la spital, vineri, după ce, în timp ce se afla la grădiniţă, un calorifer s-a desprins de pe perete şi a căzut peste ea, arată primele informaţii furnizate de reprezentanţii Poliţiei Timiş. citeşte tot
-
GREVĂ LA CFR: Angajaţi ai Depoului CFR Braşov au oprit lucrul
Sute de angajaţi ai Depoului Braşov, în special mecanici de tren, au protestat, în depou, refuzând să intre la lucru. Angajaţii depoului de locomotive Braşov spun că vor relua lucrul când îşi vor primi salariile. Angajaţii au reluat lucrul după ce conducerea societăţii le-a dat asigurări că restanţele salariale din luna decembrie au intrat în conturile lor, în jurul orei 12.00. citeşte tot
-
ATENTAT CU BOMBĂ dejucat la Piatra Neamţ. Era vizat Bogdan Mararu, membru al unei grupări interlope. SRI: Ameninţarea a fost înlăturată, acţiunea de dezamorsare - încheiată
Trei persoane au fost prinse în flagrant, vineri dimineaţă, în timp ce încercau să amplasaze un pachet cu dispozitiv exploziv la Piatra Neamţ, sub maşina lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010. Prefectul de Neamţ, Ilie Mitea, a declarat că zona respectivă a fost evacuată pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, iar dispozitivul exploziv montat sub maşina lui Bogdan Mararu a fost desprins de către pirotehnişti. citeşte tot
-
Tragedie într-o casă din judeţul Bacău: Patru copii au murit într-un incendiu. Locuinţa a luat foc de la un fotoliu lăsat lângă o sobă metalică
Patru copii dintr-o comună din judeţul Bacău au murit, miercuri, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă precizând că micuţii aveau vârste de 4 şi 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni. citeşte tot
-
Copil rănit pe o pârtie din Semenic. El are un traumatism maxilo-facial
Un copil a fost accidentat, marţi după-amiază, pe o pârtie de schi din Semenic, după ce a fost lovit în faţă de un dispozitiv al teleschiului, victima fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean din Reşiţa. Copilul accidentat a suferit un traumatism maxilo-facial, afirmă şeful Salvamont Caraş-Severin, Valentin Balaban, potrivit căruia medicii din Reşiţa au decis că nu se impune transferul băiatului la Timişoara. citeşte tot
-
Elevă în stare critică, după ce ar fi căzut de la etajul unei vile la Buşteni. Tabăra nu era autorizată, iar elevii ar fi fost însoţiţi doar de un profesor pensionar
O elevă olimpică în vârstă de 13 ani aflată în tabără la Buşteni a fost dusă la spital în stare critică, marţi, după ce ar fi căzut de la un etaj al vilei unde era cazată, ea fiind găsită căzută de către colegi. Tabără era organizată de o asociaţie nonprofit, fără a fi autorizată de Ministerul Educaţiei, iar elevii ar fi fost însoţiţi doar de un profesor pensionar. citeşte tot
-
Argeş: Incendiu puternic la un centru de butelii. O persoană ar fi blocată în clădire
Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineaţă, la un punct de distribuţie a buteliilor din Câmpulung Muscel, iar reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă spun că în clădire, în care erau aproximativ 20 de butelii, s-ar afla o persoană care nu ar fi putut ieşi din cauza flăcărilor. citeşte tot
-
Iaşi: Tradiţionala bătaie cu bâtele între cetele de mascaţi de la Ruginoasa, împiedicată de jandarmi
Tradiţionala bătaie cu bâtele între cetele de mascaţi de la Ruginoasa, judeţul Iaşi, nu a mai avut loc în acest an, jandarmii împiedicându-i pe membrii celor două tabere să ajungă faţă în faţă şi să se lovească reciproc. citeşte tot
-
Un schior şi-a pierdut viaţa pe o pârtie din Maramureş, după ce s-a izbit de un copac. El avea 19 ani
Schiorul care şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, pe pârtia Şuior din judeţul Maramureş avea 19 ani, iar incidentul s-a petrecut la coborâre, când tânărul a pierdut controlul schiurilor, a ieşit de pe pârtie şi a intrat în pădure, unde s-a lovit de un copac citeşte tot
-
DECIZIE în cazul accidentului lui Şerban Huidu: Fostul realizator TV, obligat să plătească daune de 360.000 de euro familiilor victimelor
Fostul realizator Tv Şerban Huidu trebuie să plătească daune de 360.000 de euro familiilor victimelor accidentului provocat de acesta în 16 octombrie 2011, la Timişul de Sus şi care s-a soldat cu moartea a trei persoane, a decis, marţi, Judecătoria Braşov. citeşte tot