Articolele autorului Otilia Ciocan
-
Ginerele lui Blaga, Andrei Rudeanu, arestat preventiv în dosarul de evaziune fiscală
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă a lui Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600.000 de euro. citeşte tot
-
MOTIVAREA deciziei în dosarul "Casa din Mihăileanu": Traian Băsescu, cercetat pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii. Faptele nu s-au prescris
Ancheta în dosarul "Casa din Mihăileanu" a fost suspendată întrucât Traian Băsescu a beneficiat de imunitate, însă faptele nu s-au prescris, iar cazul a fost redeschis întrucât "a dispărut cauza care a împiedicat desfăşurarea urmăririi penale", arată Judecătoria Sectorului 1. citeşte tot
-
Cei aproape 9.000 de membri ai Baroului Bucureşti aleg, duminică, decanul instituţiei
Cei aproape 9.000 de membri ai Baroului Bucureşti aleg, duminică, decanul instituţiei, pentru această funcţie înscriindu-se 16 avocaţi, între care actualul şef al baroului, Ion Ilie-Iordăchescu, deputatul Daniel Fenechiu şi avocata fostului şef al DIICOT Alina Bica, Laura Cătălina Voicu. citeşte tot
-
Radu Mazăre, în arest la domiciliu. Decizia poate fi contestată de procurori
Instanţa supremă a admis cererea primarului suspendat al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii. citeşte tot
-
DOSARUL Maternitatea Giuleşti: Faptele asistentei au dus la una dintre cele mai mari tragedii
Urmările faptelor Florentinei Cîrstea de la Maternitatea Giuleşti reprezintă "una dintre cele mai importante tragedii care au zguduit sistemul medical din România precum şi opinia publică", arată magistraţii în motivarea deciziei de condamnare a asistentei. citeşte tot
-
Dosar Maternitatea Giuleşti: Instituţiile nu pot fi trase la răspundere, din cauza cadrului legal
Cadrul legal existent la data producerii incendiului de la Maternitatea Giuleşti era unul "cel puţin confuz şi neadaptat realităţii social-economice", motiv pentru care nu poate fi trasă la răspundere o instituţie publică, potrivit magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB). citeşte tot
-
Judecătorii şi procurorii solicită Comisiei parlamentare să verifice implicarea SRI în justiţie
Trei asociaţii ale magistraţilor solicită, joi, Comisiei parlamentare de control a SRI să ceară Serviciului să clarifice public dacă afirmaţiile generalului Dumitru Dumbravă, conform cărora Serviciul Român de Informaţii este implicat în actul de justiţie, reprezintă poziţia oficială a instituţiei. citeşte tot
-
Tribunalul Bucureşti: Instanţele din România nu pot judeca dosarul germanului care spune că este fiul regelui Mihai
Tribunalul Bucureşti (TB) a decis că instanţele din România nu pot judeca dosarul în care cetăţeanul german Dieter Stanzeleit, pretins fiu al regelui Mihai I, cere stabilirea paternităţii, hotărârea putând fi atacată cu recurs. citeşte tot
-
Udrea, despre ancheta BRD: Am încercat să restitui creditul. Nu am vrut să păcălesc banca
Elena Udrea a declarat, joi, referitor la ancheta în dosarul BRD, că a accesat un credit pentru a cumpăra un teren, că a returnat o parte din sumă şi că nu a încercat să "păcălească" unitatea bancară. citeşte tot
-
Femeia care şantajat-o pe preşedinta instanţei supreme, achitată definitiv
Mariana Rarinca, femeia care a şantajat-o pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), de la care a cerut 20.000 de euro pentru a nu face publice informaţii presupus compromiţătoare, a fost achitată de Curtea de Apel Bucureşti. citeşte tot
-
Avocatul Doru Boştină, pus în libertate, sub control judiciar
Avocatul Doru Boştină, arestat, în 15 mai, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB), într-un dosar de evaziune fiscală în domeniile IT şi consultanţă cu un prejudiciu evaluat la peste un milion de euro, va fi pus în libertate şi cercetat sub control judiciar după ce ICCJ i-a admis contestaţia. citeşte tot
-
MOTIVARE: Copos, eliberat pentru că a fost disciplinat, stăruitor în muncă şi a dat dovezi de îndreptare
Gheorghe Copos a fost eliberat condiţionat din penitenciar pentru că a executat fracţia de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, a fost disciplinat, stăruitor în muncă şi a dat "dovezi temeinice de îndreptare", arată Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei de punere în libertate. citeşte tot
-
Procurorul şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, reclamată la CSM de avocata lui Remus Truică
Procurorul şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost reclamată la CSM de avocata lui Remus Truică, Angela Ciurea, după ce Hosu a făcut o declaraţie publică în care a oferit informaţii confidenţiale din ancheta în care este vizat omul de afaceri, potrivit unor documente obţinute de MEDIAFAX. citeşte tot
-
Omul de afaceri Avraham Morgenstern, arestat la domiciliu în dosarul de evaziune fiscală
Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost plasat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat că nu a înregistrat veniturile din trei contracte încheiate cu RAEDPP Constanţa şi o firmă, prejudiciul adus statului fiind de peste zece milioane de euro. citeşte tot
-
Decizie definitivă a instanţei: Ratele în franci, achitate la cursul de la contractarea creditului
Tribunalul Gorj a decis ca o familie care are un credit în franci elveţieni, contractat în 2008, să achite ratele la cursul de schimb de la data semnării contractului, sentinţa în acest caz fiind definitivă. citeşte tot
-
CC: Decizia în cazul Şova ridică problema caracterului loial al colaborării interinstituţionale
Hotărârea Senatului în cazul solicitării DNA de încuvinţare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova ridică problema caracterului loial al colaborării între instituţiile statului, potrivit motivării Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că respectiva decizie încalcă legea fundamentală. citeşte tot
-
OUG privind legiferarea bacşişului, discutată în 23 iunie de judecătorii Curţii Constituţionale
OUG 8/2015,care prevede şi legiferarea bacşişului,va fi analizată de judecătorii constituţionali în 23 iunie, după ce Avocatul Poporului a sesizat CC,arătând că nereturnarea unei amenzi după decizia instanţei de anulare a unei contravenţii date de ANAF permite abuzuri din partea organelor de control. citeşte tot
-
Judecătorii solicită CSM să apere independenţa justiţiei de posibila influenţă a SRI
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a cerut, luni, Consiliului Superior al Magistraturii să apere indepenţa justiţiei şi a magistraţilor în faţa suspiciunii că SRI se implică în actul de justiţie, conform unui comunicat de presă al UNJR. citeşte tot
-
COD GALBEN de ploaie şi grindină în Capitală şi în judeţul Ilfov
Meteorologii au emis un cod galben de ploaie şi grindină în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, atenţionarea fiind valabilă duminică seara, între orele 20.30 şi 21.30, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). citeşte tot
-
Kovesi: Este posibil ca în dosarele "Microsoft" şi "EADS" o parte a anchetei să se finalizeze
O parte a anchetei din dosarele "Microsoft" şi "EADS" ar putea finalizată, iar procurorii ar putea dispune disjungerea cauzelor care privesc anumite fapte, a spus procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi. citeşte tot
-
Kovesi: Nu cred că există ofiţeri acoperiţi în DNA. Mă bazez pe calitatea morală a colegilor
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi, a spus că nu crede în posibilitatea ca în cadrul instituţiei pe care o conduce să existe ofiţeri acoperiţi, spunând că afirmă acest lucru pentru că se bazează pe "calitatea morală a colegilor cu care lucrează". citeşte tot
-
Kovesi: Anchetele au produs panică în clasa politică. Se încearcă limitarea atribuţiilor procurorilor
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Kovesi, susţine că anchetele din ultima perioadă de timp au produs "o oarecare panică în rândul clasei politice", fapt ce a dus la încercarea de a limita atribuţiile procurorilor, făcând referire la proiectele de modificare a Codului penal. citeşte tot
-
Kovesi: Nu am discutat nici cu fostul, nici cu actualul preşedinte şi nici cu premierul despre dosare
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi, a declarat că nu a discutat niciodată, nici cu fostul şef al statului, nici cu actualul preşedinte şi nici cu premierul despre dosare aflate în curs de instrumentare la instituţia pe care o conduce. citeşte tot
-
Exporturile de buşteni, cherestea şi lemn de foc, suspendate până la 31 august
Exporturile de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, vor fi suspendate până la 31 august, potrivit unui proiect de ordonaţă de urgenţă lasant în dezbatere publică, sâmbătă, de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). citeşte tot
-
Avocatul Doru Boştină, arestat în dosarul de evaziune
Avocatul Doru Boştină a fost arestat, vineri, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB), în dosarul de evaziune fiscală în domeniile IT şi consultanţă cu un prejudiciu evaluat la peste un milion de euro. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
-
ieri, 22:41