Articolele autorului Ovidiu Tempea
-
Guvernul va negocia cu experţii FMI şi CE un deficit 2-2,1% din PIB pentru co-finanţări şi armată
Guvernul va negocia cu experţii FMI şi CE, care sosesc marţi la Bucureşti, un deficit pentru 2015 de 2-2,1% din PIB, procentajul suplimentar de 0,6-0,7% urmând să fie utilizat exclusiv pentru armată şi co-finanţare, dar şi la acest nivel sunt necesare măsuri suplimentare pe venituri sau cheltuieli. citeşte tot
-
Cinteză: Pierderea sistemului bancar va depăşi lejer două miliarde de lei în 2014. La 9 luni e de 1,58 mld lei
Provizioanele constituite de bănci în procesul de curăţare a portofoliului de credite neperformante au dus la o pierdere netă a sistemului la nouă luni de 1,58 miliarde lei, dar la finele anului rezultatul negativ va depăşi "lejer" 2 miliarde lei, afirmă şeful Supravegherii din BNR, Nicolae Cinteză. citeşte tot
-
BCR, BRD şi Banca Transilvania ar putea fi supravegheate direct de către BCE
Reprezentanţii BNR vor începe în zilele următoare discuţii cu experţii BCE pentru a stabili băncile locale care vor fi supravegheate direct de instituţia europeană, fiind vizate în primul rând BCR, BRD şi Banca Transilvania, potrivit lui Virgil Dăscălescu, director în Direcţia Stabilitate din BNR. citeşte tot
-
Preşedintele Consiliului Fiscal: Guvernul va avea de acoperit pentru anul viitor un deficit de venituri de 15-17 miliarde de lei
Guvernul va trebui să demonstreze FMI că are resurse să acopere anul viitor un gol de venituri de 15-17 miliarde lei, care provine atât din reducerea deficitului bugetar, cât şi din măsurile legislative adoptate în ultimele luni, a declarat joi Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. citeşte tot
-
FMI vine peste două săptămâni la Bucureşti pentru bugetul 2015. Dezbatere publică după 10 decembrie
Proiectul bugetului pentru anul viitor va fi supus dezbaterii publice după data de 10 decembrie, când se va încheia misiune comună FMI şi CE, care va veni pe 2 decembrie la Bucureşti strict pentru discuţii pe această problematică, a anunţat miercuri Ministerul Finanţelor Publice. citeşte tot
-
Vâlcov: Creşterea PIB a fost stimulată şi de scăderea CAS. Modificarea, operată însă la 1 octombrie
Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov, a declarat vineri că avansul PIB din trimestrul al treilea (iulie-septembrie) a fost stimulat şi de măsurile de relaxare fiscală, enumerând neimpozitarea profitului reinvestit şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, introdusă însă la 1 octombrie. citeşte tot
-
INS: Economia a crescut cu 1,9% în al treilea trimestru faţă de trimestrul II şi cu 2,8% pe primele 9 luni. România a evitat intrarea în recesiunea tehnică
Economia a crescut cu 1,9% în cel de-al treilea trimestru comparativ cu trimestrul al doilea din acest an, serie ajustată sezonier, şi cu 2,8% pe primele nouă luni, cu 0,4 puncte procentuale peste avansul anual înregistrat în luna iunie, potrivit datelor semnal publicate de INS. citeşte tot
-
Vâlcov: Cei doi miniştri din Ministerul Finanţelor nu-şi asumă documentul. Nu-mi dau demisia dacă a fost făcut în Ministerul Finanţelor
Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat pentru MEDIAFAX că Ministerul Finanţelor Publice, prin cei doi miniştri, nu-şi asumă documentul prezentat de MEDIAFAX privind propuneri de modificări fiscale şi spune că nu-şi va da demisia dacă totuşi documentul a fost elaborat de MFP. citeşte tot
-
EXCLUSIV MEDIAFAX: Ministerul Finanţelor analizează introducerea impozitului pe cifra de afaceri şi reducerea celui pe dividend la 5%
Ministerul Finanţelor analizează posibilitatea eliminării impozitului pe profit şi introducerea impozitului pe cifra de afaceri, concomitent cu scăderea impozitului pe dividend la 5%, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor - ministrul delegat pentru Buget, consultat de MEDIAFAX. citeşte tot
-
EXCLUSIV MEDIAFAX - Cota progresivă ar putea creşte din 2016 în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%. Impozitele pe case şi terenuri cresc cu câte 25% în 2015 şi 2016 - REACŢIA ministrului Finanţelor
Guvernul intenţionează să renunţe la cotă unică de 16%, începând din 2016, şi să introducă cote progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), ministrul delegat pentru Buget şi consultat de MEDIAFAX. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Chiriţoiu: Suprareglementarea vine şi din faptul că funcţionarii publici nu prea înţeleg economie
Excesele de reglementare sunt cauzate şi de slaba pregătire a administraţiei publice, funcţionarii din ministere având probleme de înţelegere a economiei, că pieţele funcţionează şi că reglementarea nu înseamnă înlocuirea pieţelor, afirmă preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. citeşte tot
-
Isărescu: Plata în avans a drepturilor salariale câştigate în instanţă ar ajuta bugetul pe 2015
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu apreciază că plata în acest a drepturilor salariale câştigate în instanţă care urmează să fie achitate, conform calendarului, în 2015, ar putea elibera resurse pentru bugetul de anul viitor, mai ales că în primele zece luni s-a înregistrat excedent bugetar. citeşte tot
-
Isărescu: Alcoolul şi tutunul se vor ieftini anul viitor, dar se va scumpi benzina
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat joi că preţurile la tutun şi alcool vor scădea anul viitor, întrucât a fost deja parcurs calendarul de aliniere a nivelurilor accizelor, iar BNR prognozează o ieftinire medie de 0,1%, în special din accize, în timp ce benzina se va scumpi cu 0,3%. citeşte tot
-
Isărescu despre scăderea investiţiilor publice: Bătălia asta cu corupţia are rostul ei
Reducerea investiţiilor publice ar putea reprezenta o disciplinare a modului de cheltuire a banului public ca rezultat al acţiunilor anticorupţie întreprinse în ultima perioadă, apreciază guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, detaliind o afirmaţie din urmă cu două zile. citeşte tot
-
Isărescu: Scăderea investiţiilor publice poate fi bună dacă s-a eliminat risipa şi corupţia
Scăderea investiţiilor publice poate fi un beneficiu pe termen lung, dacă s-a făcut pe baza întăririi disciplinei financiare, prin eliminarea proiectelor neeraliste şi a corupţiei, chiar dacă afectează creşterea economică pe termen scurt, apreciază guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. citeşte tot
-
CE previne Guvernul că fără creşterea taxelor sau reducerea cheltuielilor deficitul urcă la 2,8% PIB
Guvernul va fi nevoit să crească taxe sau să taie cheltuieli pentru a compensa scăderile de venituri prognozate în 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stâlp şi a accizelor, în caz contrar urmând ca deficitul bugetar să urce la 2,8% din PIB, apreciază Comisia Europeană, cu 10 miliarde lei peste ţintă. citeşte tot
-
ANAF avertizează asupra unor sms-uri prin care se încearcă fraudarea contribuabililor
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii asupra unei posibile fraude prin intermediul unor sms-uri prin care persoanele sunt informate că au datorii la Fisc şi sunt sfătuite să apeleze un număr de telefon în vederea obţinerii unei reduceri sau evitarii executarii silite. citeşte tot
-
BNR a redus dobânda cu 0,25 puncte, la un nou MINIM ISTORIC, de 2,75%, şi rezervele în valută la 14%
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis marţi să reducă rata dobânzii de politică monetară de la 3% la 2,75% pe an, nou minim istoric, coridorul de variaţie de la 2,75% la 2,5%, precum şi ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută, de la 16% la 14%. citeşte tot
-
Eurobank susţine că are suficient capital chiar şi în scenariul advers al BCE, şi nu vinde Bancpost
Preşedintele executiv al Bancpost George Georgakopoulos afirmă că banca-mamă EFG Eurobank deţine capital suficient după majorarea din acest an, în ciuda testelor de stres realizate de BCE pe cifrele de la 31 decembrie 2013, acoperind şi scenariul advers dacă se ia în calcul planul de restructurare. citeşte tot
-
Haltere, biciclete, benzi şi alte echipamente fitness, cumpărate de BNR cu 60.000 de euro
Banca Naţională a României va cumpăra echipamente de sport pentru dotarea Clubului BNR din Cotroceni şi centrelor de pregătire, Sinaia şi Păltiniş, în valoare de 60.000 de euro, printre dotări figurând benzi de alergare, biciclete staţionare, bănci de forţă sau grătare de haltere. citeşte tot
-
Ponta: Recesiunea tehnică şi estimările în scădere ale FMI sunt campanie electorală a presei
Premierul Victor Ponta afirmă că Institutul Naţional de Statistică (INS) a "reconfirmat" creşterea economică a României şi că Fondul Monetar Internaţional (FMI) a "îmbunătăţit" prognoza, de la 2,2% la 2,4%, adăugând că alte date reprezintă doar o "campanie electorală a presei". citeşte tot
-
INS reconfirmă RECESIUNEA TEHNICĂ. Estimarea de PIB pentru trimestrul al doilea, în creştere uşoară
Institutul Naţional de Statistică a reconfirmat miercuri intrarea în recesiune tehnică în al doilea trimestru din acest an, dar a urcat uşor estimările nominale şi relative privind PIB atât pentru primul trimestru, de la -0,2% la -0,1%, cât şi pentru al doilea trimestru, de la -1% la -0,9%. citeşte tot
-
Isărescu: Vom analiza cu mare atenţie altă reducere a dobânzii. Rezervele minime obligatorii vor scădea fără să reducem
Viitorul Consiliu de Administraţie al BNR va analiza cu foarte mare atenţie orice viitoare reducere a dobânzii, având în vedere treiectoria incertă a inflaţiei pe termen lung, dar va continua reducerea treptată a rezervelor minime obligatorii la lei şi valută, fără să afecteze rezerva valutară. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Nicolescu: ANRM va organiza anul viitor noi licitaţii pentru concesionarea de perimetre petroliere
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) va organiza la începutul anului viitor o licitaţie internaţională pentru concesionarea a 36 de perimetre de hidrocarburi, a declarat marţi Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energiei, la conferinţa "Mediafax Talks about Energy-XII". citeşte tot
-
EXCLUSIV: KazMunay plăteşte la Fisc peste 70 de milioane de dolari pentru importurile de biodiesel din SUA
KazMunayGas Trading a pierdut procesul cu OMV şi este responsabil de întreaga sumă stabilită de Fisc la sesizarea OLAF pentru importuri de biodiesel din Canada, dar de provenienţă SUA, de peste 70 de milioane de dolari, adica mai mult de o treime din cât va plăti grupul kazah pe acţiunile Rompetrol. citeşte tot