Articolele autorului Stelian Turlea
-
O carte pe zi: „Ultimul mesaj” de Laura Dave
Rareori în ultimul timp mi-a fost dat să citesc un roman atât de captivant, cu o intrigă atât de tensionată, cu un suspans desăvârşit, cu întorsături atât de neaşteptate, chiar o carte ce ar trebui să devină o lectură obligatorie a genului thriller, cum aprecia unul dintre comentatori. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Ţara celorlalţi” de Leïla Slimani
„Ţara celorlalţi, primul tom al unei ample trilogii, al unei saga de familie ce se desfăşoară pe fundalul tumultuosului secol XX, se dovedeşte a fi o reuşită sclipitoare." Le Monde citeşte tot
-
O carte pe zi: „Rusia lui Putin” de Anna Politkovskaia
„Tot ce ne-a rămas este internetul, unde informaţiile sunt încă disponibile la liber. În rest, dacă-ţi doreşti să rămâi jurnalist, o poţi face, dar numai cu un servilism total faţă de Putin”. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Planurile Războiului Rece care nu s-au finalizat niciodată: 1945-1991”
La scurtă vreme după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ostilitatea dintre statele capitaliste din Occident şi Uniunea Sovietică a născut Războiul Rece, căruia nu i-a scăpat nicio ţară, obligată într-un fel să se înregimenteze de o parte ori de cealaltă. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Goana nebună a lumii” de Colum McCann
„Philippe Petit a mers pe un fir întins între turnurile World Trade Center pe data de 7 august 1974. Am folosit tarversarea în romanul de faţă, însă toate celelalte evenimente şi personaje sunt fictive.” citeşte tot
-
O carte pe zi: „Paradoxul bunătăţii” de Richard Wrangham
„O nouă analiză fascinantă a violenţei umane, plină de idei noi şi de dovezi palpitante de la verii noştri primate, strămoşii istorici şi vecinii contemporani” – Steven Pinker. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Lore” de Alexandra Bracken
„Această carte a fost o lectură atât de captivantă!!! A fost o combinaţie între Jocurile Foamei şi miturile Greciei Antice, în care descendenţii eroilor mitologiei greceşti aleargă prin New York, încercând să ucidă zeii din mitologia greacă pentru a le fura puterile”. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Inima frântă” de Akira Mizubayashi
„Akira Mizubayashi combină, într-o proză atât de simplă, încât pare cristalină, naturalismul romanului francez şi magia poveştilor japoneze. Cartea sa este un dar” — L’Obs. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Păzitoarea crocodilului” de Katrine Engberg
Un debut impresionant, din 2016. Katrine Engberg, daneză născută în 1975, a fost dansatoare şi coregraf pentru teatru şi televiziune. Dar după debutul fulminant, nu s-a mai oprit şi a continuat o serie de romane cu aceiaşi detectivi în prim plan, unul în 2017, al treilea în 2018. citeşte tot
-
O carte pe zi: "Noi versus ei. Eşecul globalismului" de Ian Bremmer
O carte despre urmări, o spune chiar autorul, un politolog american specializat în politică externă americană şi risc politic global. „O analiză concludentă a fenomenelor concomitente Trump / Brexit şi un avertisment sumbru asupra viitorului” – Kirkus Reviews. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Exerciţiu de incredere” de Susan Choi
„O poveste despre putere şi abuzul de putere, despre consimţământ şi ambiguitatea acestuia.“ — The Guardian. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Oamenii lui Putin” de Catherine Belton
Cartea semnalată astăzi „va deveni cu siguranţă relatarea cea mai importantă despre Putin şi putinism.“ - Anne Applebaum, The Atlantic. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Translucid” de Ligia Pârvulescu
„Ce folos, ca intelectual, să citeşti atât şi să ai atâtea idei bune, dacă spiritual nu eşti suficient de dezvoltat încât să poţi să le şi aplici? Să te priveşti în oglindă, să-ţi vezi cu cea mai crudă sinceritate defectele şi să pui mâna să lucrezi la propria schimbare?” citeşte tot
-
O carte pe zi: „Drumu-i lung, căldura mare”, de Radu Aldulescu
„Radu Aldulescu este, nu am nicio îndoială, un scriitor canonic al literaturii noastre din ultimii treizeci de ani”, spune Andrei Simuţ. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Un băiat ca toţi ceilalţi”, de Lorenzo Marone
„Un roman tandru, delicat, plin de culoare – la fel ca modesta şi numeroasa familie napolitană a protagonistului.“— Corriere della Sera. Romanul a primit premiul Giancarlo Siani, în 2018. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Romanul Oxfordului”, de Javier Marías
„Javier Marías este un scriitor elegant, spiritual şi deosebit de convingător” (The Scotsman) citeşte tot
-
O carte pe zi: „Când stelele se întunecă” de Paula McLain
„Thrillerul atât de intens emoţional şi excepţional de bine scris al lui McLain aduce laolaltă crima ficţională şi cazuri reale.“ — People citeşte tot
-
O carte pe zi: „Geaca lui Kafka” de Teodor L.Nedeianu
„Mama a început să ţipe. După ce ieşeau din gura ei, cuvintele se loveau de pereţi, iar de acolo ricoşau în mine. Dintr-un loc aflat undeva deasupra mea simţeam un curent de aer care mă lovea în creştetul capului. Loviturile păreau a se ghida după sunetele scoase de mama.” citeşte tot
-
O carte pe zi: „Big Sur” de Jack Kerouac
„Capodopera lui Kerouac” (Richard Meltzer). „În multe privinţe şi în special prin directeţea lirică, ce reprezintă cuceritoarea marcă personală a lui Kerouac, aceasta este cea mai bună carte a sa... şi în mod cert n-a etalat nicăieri altundeva mai multă «delicateţe tandră»” (San Francisco Chronicle) citeşte tot
-
O carte pe zi: „Box 88” de Charles Cumming
O organizaţie care nu există. Un spion care nu poate fi prins. Un remarcabil thriller de spionaj. Un roman nominalizat la premiul CWA Steel Dagger 2021. „Un thriller strălucitor.” (Sunday Times) citeşte tot
-
O carte pe zi: KGB – Adevărata istorie a serviciilor secrete sovietice, de Bernard Lecomte
„Teroare, asasinate, execuţii sumare, procese-spectacol, spionaj, influenţă, manipulare, propagandă, disimulare, subversiune, lovituri de stat si lovituri de palat, toate acestea sunt specialitatea unei diabolice poliţii politice care, din 1917 până în 1991, a sprijinit puterea regimului sovietic”. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Fata A” de Abigail Dean
Un thriller criminal, care include abuzul asupra a 9 copii, despre care autoarea spunea că a dorit „să se concentreze mai degrabă asupra efectelor traumei”, adică mai puţin asupra ororilor petrecute în copilărie, cât mai mult despre cum îi urmează coşmarul trăit în viaţa lor de adulţi. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Paradisuri pierdute” de Eric-Emmanuel Schmitt
„Pornind din negura timpurilor şi până în prezent, Schmitt ne poartă pe valurile ample ale Istoriei şi ale imaginaţiei, cu un desăvârşit simţ al naraţiunii, al peripeţiilor, al răsturnărilor de situaţie şi cu o extraordinară abilitate de a crea personaje formidabile”, Le Soir. citeşte tot
-
O carte pe zi: „Bărbatul sentimental”, de Javier Marías
„O carte care redă tortura iubirii la fel cum ariile de operă redau frământarea inimii”. (Washington Times) citeşte tot
-
O carte pe zi: „Băiatul din lumina farurilor”, de Samuel Bjørk
Detectivii Holger Munch şi Mia Krűger sunt în căutarea unui criminal în serie care ucide la întâmplare dintr-o listă de 50 de nume pe care o trimite autorităţilor. EI trebuie să anticipeze următoare mişcare a criminalului, dar şi să afle dacă există vreo legătură între acesta şi viaţa lor trecută. citeşte tot