Articolele autorului Teodor Istrate
-
Incendiu într-o pădure din Bacău. Au ars peste 1,5 hectare de litieră şi buşteni
Peste 1,5 hectare de litieră, cioturi şi buşteni uscaţi au ars în zona muntoasă din Bacău în urma unui incendiu lichidat de pompieri, marţi, după mai bine de douăsprezece ore de intervenţie, echipajele ISU fiind nevoite să parcurgă patru kilometri pe jos pentru a ajunge în zona cuprinsă de flăcări. citeşte tot
-
Fostul deputat PNL de Bacău Mihai Banu, reţinut de DNA, după ce ar fi primit 270.000 de euro
Fostul deputat PNL de Bacău Mihai Banu a fost reţinut, joi, de DNA pentru trafic de influenţă după ce ar fi pretins şi primit, în perioada când era parlamentar, 270.000 de euro pentru a interveni pe lângă un alt demnitar din guvern în scopul alocării unei sume de bani către o primărie. citeşte tot
-
Izvoarele minerale de la Slănic Moldova, redeschise în urma unei decizii a instanţei
Izvoarele minerale din staţiunea balneară Slănic Moldova, din judeţul Bacău, închise în urmă cu o lună de proprietarul terenului pe care se află, vor fi redeschise, joi, pentru turişti şi societăţile balneare din zonă, după ce primăria a obţinut în instanţă o ordonanţă preşedinţială în acest sens. citeşte tot
-
Trupul unui bărbat, lăsat trei zile pe masa de la morgă pentru că nu încăpea în frigider
Un bărbat de 59 de ani, care a murit săptămâna trecută, a fost lăsat trei zile pe o masă de la morga Spitalului din Oneşti, din cauză că, potrivit conducerii unităţii, nu a încăput în frigider întrucât cântărea 150 de kilograme, trupul neînsufleţit al băcăuanului fiind răcit cu cearceafuri ude. citeşte tot
-
Copil de trei ani, în stare gravă la spital după ce a căzut într-o fosă septică
Un băieţel de trei ani, din localitatea vasluiană Mărăşeni, a ajuns în stare gravă la spital, joi seară, după ce, într-un moment de neatenţie a mamei, a căzut în fosa septică adâncă de aproximativ trei metri, în timp ce se juca în curtea locuinţei, poliţiştii deschizând o anchetă în acest caz. citeşte tot
-
Bacău: Primarul Stavarache, suspect într-un nou dosar instrumentat de DNA
Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, este suspect într-un nou dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind cercetat pentru modul în care, împreună cu alţi angajaţi ai primăriei din localitate, a cheltuit unele sume de bani atât de la bugetul local, cât şi din cel al UE. citeşte tot
-
Poliţist condamnat definitiv la închisoare cu suspendare după ce a rănit mortal un pieton
Un fost poliţist care, băut fiind, a ucis cu maşina un bărbat în apropierea unei treceri de pietoni din Bârlad şi apoi a fugit din zonă, a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii fiind obligat să plătească daune de 140.000 de euro. citeşte tot
-
Bucătăria şi 26 de camere ale hotelului Bavaria Blu din Mamaia, închise temporar de către inspectorii ANPC
Bucătăria hotelului Bavaria Blu din Mamaia a fost închisă temporar de către inspectorii ANPC după ce au fost descoperite 120 de kilograme de produse neconforme, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul a 26 de camere care nu aveau balconul securizat corespunzător. citeşte tot
-
Un poliţist vasluian găsit cu o avere nejustificată de 1,1 milioane lei pierde procesul cu ANI
Un agent din cadrul Poliţiei Municipale Bârlad, găsit de Agenţia Naţională de Integritate cu o avere nejustificată de 1,1 milioane de lei, a pierdut procesul intentat instituţiei, după ce a încercat să demonstreze în instanţă că bunurile deţinute au fost dobândite legal, sentinţa nefiind definitivă. citeşte tot
-
Scrisoare deschisă transmisă Preşedinţiei de ONG-uri după eliberarea a 7 tineri ce au violat o elevă
Mai multe organizaţii neguvernamentale au transmis, joi, o scrisoare deschisă Preşedinţiei şi Ministerului Justiţiei, după ce Judecătoria Vaslui a dispus eliberarea din arestul la domiciliu a şapte tineri judecaţi pentru violarea unei eleve pe un câmp, timp de mai multe ore. citeşte tot
-
Izvoarele minerale din Slănic Moldova, închise de proprietarul terenului. Primăria a făcut plângere
Izvoarele minerale din staţiunea balneară Slănic Moldova, unul din principalele puncte de atracţie pentru turişti, au fost închise de proprietarul terenului care, potrivit autorităţilor locale, nu ar avea dreptul şi asupra respectivelor resurse, primarul oraşului făcând plângere penală la Poliţie. citeşte tot
-
Descoperire de excepţie pentru România: Schelet al strămoşului elefantului, vechi de 7-8 milioane de ani, găsit în Vaslui
Numeroase fragmente dintr-un schelet al unui strămoş al elefantului care a trăit în urmă cu şapte - opt milioane de ani în arealul Podişului Moldovei au fost descoperite în malul unui drum comunal din judeţul Vaslui de către specialişti ai muzeului din Bârlad şi ai Facultăţii de Geologie Iaşi. citeşte tot
-
Un copil de 14 ani a murit şi alte două persoane au fost rănite, după ce s-au răsturnat cu un taxi
Un copil de 14 ani a murit şi alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident petrecut, sâmbătă, pe un drum naţional din Bacău, după ce cei trei pasageri s-au răsturnat cu un taxi condus de un tânăr de 21 de ani, cercetat în prezent pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă. citeşte tot
-
Proxenetul care ar fi oferit minore inclusiv fotbalistului Paul Papp, condamnat la închisoare
Un bărbat de 49 de ani din Vaslui, care ar fi oferit eleve pentru a întreţine relaţii sexuale inclusiv fundaşului naţionalei de fotbal Paul Papp, a fost condamnat la cinci ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de minori, fiind obligat de instanţă şi la plata a 180.000 euro daune materiale. citeşte tot
-
Bacău: Tânără în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul IV al locuinţei iubitului său
O tânără de 24 de ani, din Bacău, a ajuns în stare gravă la spital, joi, după ce a căzut, complet dezbrăcată, de la fereastra locuinţei iubitului său, situată la etajul al patrulea al unui bloc din oraş, incident după care tânărul s-a blocat în apartament, poliţiştii fiind nevoiţi să spargă uşa. citeşte tot
-
Bătaie cu cuţite şi spray lacrimogen în Spitalul Bârlad. 16 pacienţi au fost evacuaţi din saloane
Şaisprezece pacienţi din saloane ale Spitalului Bârlad au fost evacuaţi, miercuri, timp de câteva ore, în urma unei altercaţii izbucnite între mai mulţi bărbaţi veniţi în vizită la un bolnav, după ce unul dintre aceştia a folosit un spray lacrimogen, Poliţia intervenind pentru aplanarea conflictului. citeşte tot
-
O tânără care a înşelat o altă fată prin metoda accidentul dându-se cadru medical a fost prinsă
O băcăuancă de 21 de ani, care s-a dat cadru medical la un spital din Capitală, a fost prinsă de poliţişti după ce a înşelat cu 3.000 de euro, prin metoda "accidentul", o tânără din Bacău al cărei tată ar fi accidentat grav o fetiţă ce ar fi trebuit operată în schimbul respectivei sume de bani. citeşte tot
-
Un fost preot a câştigat în instanţă drepturi salariale, Episcopia Huşilor fiind executată silit
Un fost preot, caterisit în urmă cu patru ani, a câştigat în instanţă drepturi salariale restante, pentru recuperarea şi plata sumelor respective Episcopia Huşilor fiind executată silit, reprezentanţii Bisericii susţinând că s-a ajuns în această situaţie fiindcă nu li s-a comunicat decizia instanţei citeşte tot
-
O tânără de 20 de ani, fără probleme medicale, a murit la Spitalul Bârlad la scurt timp după naştere
O tânără de 20 de ani, fără probleme medicale, a murit, în condiţii suspecte, pe masa de naşteri a Spitalului de Urgenţă Bârlad, la scurt timp după ce a adus pe lume un copil sănătos, deces considerat subit de conducerea unităţii şi care urmează să fie cercetat de către poliţişti şi medicii legişti. citeşte tot
-
Trei cranii umane, descoperite în Vaslui în timpul unor săpături pentru o conductă de gaz
Trei cranii umane a căror provenienţă nu este cunoscută au fost descoperite, marţi, pe o stradă din municipiul Vaslui, de către o echipă de muncitori care făcea săpături pentru introducerea unei conducte de gaz în pământ, poliţiştii declanşând o anchetă în acest caz. citeşte tot
-
Omul de afaceri Theodor Berna, trimis în judecată pentru evaziune fiscală, pus sub control judiciar
Omul de afaceri Theodor Berna, aflat în arest la domiciliu din decembrie 2014 după ce fusese în arest preventiv într-un dosar în care este trimis în judecată pentru evaziune fiscală, a fost eliberat, fiind plasat sub control judiciar de către judecătorii Curţii de Apel Ploieşti. citeşte tot
-
Tânăr ucis cu maşina în curtea unei discoteci de un şofer băut care a fugit de la locul accidentului
Un tânăr de 35 de ani a fost ucis cu maşina, în curtea unei discoteci din oraşul băcăuan Târgu Ocna, de către un şofer băut care, ulterior, a fugit de la locul accidentului motivând că s-a temut de reacţia prietenilor victimei, fiind găsit de către poliţişti la locuinţa sa din Slănic Moldova. citeşte tot
-
Bărbatul internat în stare gravă cu botulism s-a intoxicat de la friptură de pui conservată în ulei
Bărbatul de 66 de ani, internat în stare gravă la Spitalul Judeţean Bacău cu botulism, s-a intoxicat de la friptură de pui făcută în gospodărie şi conservată în ulei, în găleţi din plastic, arată analizele de laborator făcute în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală. citeşte tot
-
Un incendiu puternic la Compania de Utilităţi Publice Bârlad a fost stins după patru ore şi jumătate
Un puternic incendiu, cu pericol de extindere la o staţie de carburanţi, a avut loc, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la Compania de Utilităţi Publice Bârlad, după ce flăcările au cuprins birourile şi atelierele societăţii, intervenţia pompierilor durând aprximativ patru ore şi jumătate. citeşte tot
-
Copil imobilizat la pat, abandonat de mamă în casă, preluat de autorităţi după ce au intrat pe geam
Un copil de 11 ani, imobilizat la pat, neglijat sever şi abandonat frecvent într-o locuinţă din municipiul Bârlad de către mama sa care mergea frecvent la birt, a fost preluat în regim de urgenţă de către autorităţi care, la sesizarea vecinilor, au intrat pe geamul apartamentului încuiat. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:36
-
astăzi, 20:35