Articolele autorului Thomas Dinca
-
Ponta îşi schimbă deciziile la INS: Gered Beatrix e reinstalată vicepreşedinte, Cosmin Sabo e demis
Premierul Victor Ponta a revenit asupra deciziei de demitere de la Institutul Naţional de Statistică (INS) pentru Gered Beatrix şi a decis ca aceasta să fie reinstalată în postul de vicepreşedinte, hotărând însă în acelaşi timp demiterea lui Cosmin Sabo de la INS. citeşte tot
-
Guvernul va organiza alegeri prezidenţiale în maximum 90 zile, dacă Băsescu este demis
Guvernul va organiza alegeri prezidenţiale anticipate într-un termen maxim de 90 zile de la data referendumului, dacă populaţia se va pronunţa prin vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a declarat ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre. citeşte tot
-
Dobre: Votul exercitat oriunde în ţară la referendum poate crea probleme, dar vom monitoriza serios
Posibilitatea ca votul la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu să fie exercitat oriunde în ţară poate genera probleme de fraudă, ca şi în situaţii anterioare, dar Guvernul va dispune "măsuri deosebite" de monitorizare pentru a evita astfel de cazuri, afirmă ministru Paul Dobre. citeşte tot
-
Campania electorală pentru referendum se încheie pe 28 iulie dimineaţa. Votul la referendum începe la ora 08.00 şi se încheie la ora 20.00
Votul la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, programat pentru 29 iulie, va începe la ora 08.00 şi va fi oprit la ora 20.00, campania electorală urmând să se încheie la 28 iulie, ora 7.00, a anunţat ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre. citeşte tot
-
Ponta: Este păcat că, după 22 ani, cineva nu pleacă de la putere decât distrugând ţara
Guvernul încearcă să contracareze efectul campaniei iresponsabile de denigrare a României iniţiată de persoane care câştigă mii de euro lunar în Parlamentul European din munca românilor, spune premierul Victor Ponta, arătând că este păcat că, după 22 ani, cineva nu pleacă de la putere decât distrugând ţara citeşte tot
-
Guvernul a calculat costurile referendumului. Votul poate fi exercitat oriunde în ţară
Ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre, a confirmat că Guvernul va cheltui o sumă estimată la acest moment la 95 milioane lei pentru organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, banii urmând să fie alocaţi din Fondul de rezervă bugetară. citeşte tot
-
Ponta întrebat dacă se retrage ca Antonescu în cazul unui eşec la referendum: Mă supun electoratului
Liderul PSD, premierul Victor Ponta a fost întrebat de jurnalişti cum va proceda dacă preşedintele Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, având în vedere că liderul PNL Crin Antonescu a anunţat că se retrage din politică, el răspunzând că se va supune deciziei electoratului. citeşte tot
-
Ponta: Guvernul va îndrepta orice măsură considerată de partenerii externi că nu ar respecta norme UE
Guvernul va respecta evaluările partenerilor europeni şi internaţionali ai României şi va îndrepta orice măsură adoptată în ultima perioadă care eventual va fi indicată în aceste evaluări că nu ar respecta standardele europene, a asigurat, vineri, premierul Victor Ponta. citeşte tot
-
Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat Legea referendumului a fost publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi, a fost publicată în Monitorul Oficial joi seara, la circa două ore după avizul Executivului. citeşte tot
-
Guvern:BNR va interveni în stabilizarea băncilor cu probleme, prin Fondul de garantare a depozitelor
BNR va interveni în stabilizarea băncilor aflate în dificultate prin participarea Fondului de garantare a depozitelor, în calitate de administrator sau acţionar al băncii, la majorarea capitalului social, Ministerul Finanţelor urmând să împrumute Fondul dacă banii sunt insuficienţi, anunţă Guvernul. citeşte tot
-
Ponta anunţă că generalul american Wesley Clark îl va consilia pe securitate şi economie
Premierul Victor Ponta l-a prezentat, joi, la Guvern pe generalul american în rezervă Wesley Clark, anunţând că acesta a acceptat să îl consilieze pe probleme strategice, de securitate şi economie. citeşte tot
-
Ponta cere miniştrilor să ia atitudine faţă de "campania ticăloasă de dezinformare" a PDL
Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor să explice public că Guvernul este ţinta unei "campanii ticăloase de dezinformare" a PDL, care lansează acuzaţii iresponsabile, precum iminenta arestare a judecătorilor Curţii Constituţionale, ce afectează în final imaginea României. citeşte tot
-
Preşedintele poate fi DEMIS cu majoritatea voturilor participanţilor. Guvernul a modificat legea referendumului
Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor participanţi. citeşte tot
-
Ponta cere miniştrilor să fie "în zonă" pentru a veni imediat la Guvern dacă se impun decizii rapide
Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor să fie permanent "în zonă", astfel încât să poată veni imediat la Palatul Victoria în cazul în care este nevoie ca Guvernul să se reunească din nou în şedinţă, pentru decizii rapide. citeşte tot
-
Guvernul reia plăţile la revoluţionari, dar reeşalonează sume mari şi taie din indemnizaţii în plată
Guvernul va relua plata indemnizaţiilor către revoluţionari, sistată anul trecut de fosta administraţie, dar va extinde perioada de eşalonare pentru sumele mari, va diminua cu 10% cuantumul indemnizaţiilor reparatorii aflate în plată şi va sista plăţile pentru revoluţionarii aflaţi în cercetarea DNA. citeşte tot
-
Ponta a schimbat doi vicepreşedinţi ai Institutului Naţional de Statistică
Premierul Victor Ponta a schimbat doi vicepreşedinţi ai Institutului Naţional de Statistică, prin decizii semnate în cursul zilei de joi. Astfel, prin decizii semnate de şeful Guvernului, Cristian Stănică (care coordonează activităţile privind integrarea europeană, statistică macroeconomică şi ale diseminării datelor statistice) şi Gered Beatrix (care coordonează activităţile legate de infrastructura statistică) au fost eliberaţi din postul de vicepreşedinte INS, în locul acestora fiind numiţi Elena Iagăr şi Florin Ciurariu. citeşte tot
-
Şedinţă de Guvern extraordinară la ora 18.00. Se aşteaptă modificarea Legii referendumului
Guvernul a confirmat că se va reuni joi seara, la ora 18.00, în şedinţă extraordinară, fiind aşteptat ca Executivul să modifice, prin ordonanţă de urgenţă, Legea referendumului şi să decidă că preşedintele poate fi demis cu voturile a 50% plus unu din numărul persoanelor prezente la vot. citeşte tot
-
Ponta: Decizia lui Băsescu de a retrimite Parlamentului legile energiei şi gazelor, act de sabotaj
Decizia preşedintelui Traian Băsescu de a transmite Parlamentului o cerere de reexaminare a legilor energiei şi gazelor, precum şi a proiectului de organizare a ANRE reprezintă un act de sabotaj faţă de interesele României de a-şi respecta angajamentele asumate faţă de FMI, afirmă premierul Ponta. citeşte tot
-
Ponta: Băsescu mă lasă fără ministrul de Externe. Marga: Nici nu ştiu la ce vă referiţi
Ministrul Afacerilor Externe a fost anunţat de către Administraţia Prezidenţială că va fi suspendat dacă nu trimite toate documentele aferente numirii unor ambasadori, în special a celui propus pentru Roma, a declarat premierul Victor Ponta. citeşte tot
-
Finanţele oferă la rectificare doar 3,5 miliarde lei, şefii de instituţii vor de 3,3 ori mai mult
Ministrul Finanţelor a cerut şefilor de instituţii publice să reanalizeze solicitările de suplimentare a cheltuielilor la rectificarea bugetară pregătită pentru acest an, după ce a constatat că aceştia au solicitat fonduri totale de 11,4 miliarde lei, de 3,3 ori mai mult decât propunerea Finanţelor. citeşte tot
-
Guvernul analizează o eventuală diminuare a taxei clawback, cu pierderi acoperite de minister
Guvernul ia în calcul o diminuare a taxei clawback impusă producătorilor de medicamente, pierderea de venituri astfel rezultată la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate urmând să fie acoperită din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii. citeşte tot
-
Taxele de proprietate industrială revin la nivelul din 2006, în baza unei OU amânată mai multe luni
Taxele de proprietate industrială pentru invenţii şi mărci, care au urcat la începutul anului cu 20%, vor reveni la nivelul din 2006 şi vor fi menţinute la acest cuantum încă doi ani, până în 2014, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobată, miercuri, de Guvern, dar amânată mai multe luni. citeşte tot
-
Zaharescu justifică urgenţa privind CCR: Guvernul poate simţi nevoia să modifice urgent orice crede
Caracterul de urgenţă al ordonanţei prin care Guvernul a modificat, miercuri, Legea Curţii Constituţionale a fost justificat de purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, prin faptul că Guvernul "poate simţi nevoia să modifice urgent, în orice clipă, orice crede necesar la acel moment". citeşte tot
-
Ministrul Finanţelor: Misiunea FMI, CE şi BM în România nu va fi amânată, în pofida situaţiei politice interne
Experţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale vor veni la Bucureşti pe 24 sau 25 iulie, pentru o nouă evaluare a acordului, la acest moment nefiind prevăzut ca misiunea să fie amânată din cauza situaţiei politice interne, afirmă ministrul Finanţelor, Florin Georgescu. citeşte tot
-
Evoluţia leului este generată de factori externi: Nu pot măsura efectul politicii, spune ministrul Finanţelor
Evoluţia cursului valutar din această perioadă reflectă factori conjucturali externi, iar deprecierea monedei naţionale survine pe fondul turbulenţelor din zona euro, susţine ministrul Finanţelor, adăugând că nu dispune de un "instrument" care să măsoare exact şi efectul factorilor politici interni, dar spunând în acelaşi timp că este posibil "parţial" ca deprecierea să fie provocată de evoluţiile de pe scena politică internă. citeşte tot