Articolele autorului Tibi Bujdei
-
Antonescu: În cazul Diaconu, Senatul va fi convocat imediat după ce decizia Curţii Constituţionale apare în Monitorul Oficial
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, la Suceava, că Senatul va fi convocat pentru a constata revocarea mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu după ce decizia Curţii Constituţionale va fi publicată în Monitorul Oficial. citeşte tot
-
Ponta: Să nu uităm niciodată de ce nu-i mai vrea lumea pe cei din PDL
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că cei din USL nu trebuie să uite de ce populaţia nu-i mai vrea pe cei din PDL şi a arătat că cei care vor face ceea ce au făcut democrat-liberalii vor avea aceeaşi soartă. citeşte tot
-
Antonescu: La parlamentare USL are nevoie de o victorie mare ca să vadă Europa ce vor românii
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, la Suceava, că USL va trebui să obţină în alegerile parlamentare toate voturile pe care le poate obţine întrucât are nevoie de o victorie mare ca să vadă Europa ce vor românii. citeşte tot
-
Ponta: Băsescu este un bun agent de vânzări. Ştie să vândă partea plină a paharului ca să nu se vadă cea goală
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Suceava, că preşedintele Traian Băsescu, recent întors de la Bruxelles, este un bun agent de vâzări, ştiind să vândă partea plină a paharului ca să nu se vadă partea goală. citeşte tot
-
Ponta: România va negocia în continuare pentru alocări cât mai bune din bugetul UE
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, la Botoşani, că în perioada următoare va trebui ca România să negocieze în ceea ce priveşte bugetul UE 2014-2020 astfel încât să fie obţinută o alocare cât mai bună şi să fie eliminate prevederile care dezavantajează România. citeşte tot
-
Preşedintele CJ Suceava: Tătuca Flutur şi mămuca Udrea ne-au lăsat cu investiţii fără sens
Preşedintele CJ Suceava şi al organizaţiei judeţene PSD, Cătălin Nechifor, a afirmat, sâmbătă, la Vatra Dornei, că "tătuca" Gheorghe Flutur şi "mămuca" Elena Udrea nu au făcut nimic pentru fermierii din zona de munte, dar nici pentru turismul din zona Dornelor, ci doar au lăsat investiţii fără sens. citeşte tot
-
Deputatul PDL de Suceava Ioan Bălan: Voi continua să stau la hotel chiar dacă plătesc eu diferenţa
Secretarul general adjunct al PDL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat, miercuri, că va sta în continuare la hotel şi va plăti diferenţa, în timp ce preşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervaze Longher, a apreciat că ar trebui retrase şi maşinile deputaţilor. citeşte tot
-
Flutur şi-a lansat campania electorală pentru Senat pe şantierul părăsit al centurii Sucevei
Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur, candidat pentru funcţia de senator în colegiul care include municipiul Suceava, şi-a lansat candidatura pe şantierul părăsit al şoselei de centură a oraşului, declarând că va lupta pentru a reînvia investiţiile în judeţ. citeşte tot
-
Gheorghe Flutur va coordona campania electorală ARD în judeţul Suceava
Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, va coordona campania electorală ARD în judeţul Suceava şi a anunţat, miercuri, că toţi candidaţii ARD din judeţ au intrat "în linie dreaptă" pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. citeşte tot
-
Nechifor: Flutur e traseist politic şi colonel făcut la ceas de noapte ca să primească pensie mare
Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, duminică, în comuna Cajvana, că Gheorghe Flutur este un traseist politic, ca mulţi alţi candidaţi ai ARD din aceste alegeri şi a subliniat că Flutur este colonel făcut la ceas de noapte ca să aibă parte de pensie mare. citeşte tot
-
Cei doi români sechestraţi în India au ajuns în România
Cei doi români care au fost sechestraţi în India, Ioan Hânţar, patronul unei firme de reşapat cauciucuri din judeţul Suceava, şi Vasile Mireuţă, un angajat al societăţii lui Hanţâr, au ajuns în România sâmbătă după-amiază, potrivit unor surse din administraţia locală suceveană. citeşte tot
-
Unul dintre românii sechestraţi în India este patronul unei firme de reşapat cauciucuri din Suceava
Unul din cei doi români care a fost sechestrat în India este Ioan Hânţar, patronul unei firme de reşapat cauciucuri din judeţul Suceava, iar celălalt bărbat ar fi un angajat al societăţii lui Hanţâr, afirmă surse apropiate omului de afaceri. citeşte tot
-
Suceava: 27 de familii primesc 3,3 milioane de lei pentru bunurile din Basarabia şi Bucovina
Despăgubiri de 3,39 de milioane de lei urmează să fie acordate unui număr de 27 de familii care şi-au pierdut bunurile în urma părăsirii forţate a Basarabiei, nordului Bucovinei sau Ţinutului Herţa, potrivit rapoartelor de expertiză depuse la comisia judeţeană Suceava. citeşte tot
-
Victimele accidentului din Germania sunt din Timiş. Una dintre persoanele decedate - soacra prefectului
Cele şase victime ale accidentului produs pe autostrada A3 în landul german Bavaria, în noaptea de vineri spre sâmbătă, sunt din Timiş, iar una dintre cele trei persoane decedate este soacra prefectului judeţului Eugen Dogariu. citeşte tot
-
ALEGERI PARLAMENTARE în Suceava: Flutur, un "greu" al PDL, are contracandidat la Senat un medic intrat de opt luni în politică
Doi foşti preşedinţi ai CJ Suceava, trei foşti prefecţi şi un fost secretar general al Guvernului vor cere votul sucevenilor pentru a deveni parlamentari. Gheorghe Flutur, politician cu state vechi în PDL, vrea sa redevină senator, având contracandidat un medic intrat în politică în februarie. citeşte tot
-
Trăilă: Ponta este "Prâslea cel mincinos"; a părăsit Cabinetul şi a plecat în campanie electorală
Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Cristina Trăilă, cere demisia premierului Victor Ponta, pe care l-a denumit "Prâslea cel mincinos", arătând că acesta a părăsit Cabinetul împreună cu toţi miniştrii săi şi a plecat în campanie electorală, iar Palatul Victoria s-a închis. citeşte tot
-
Cezar Preda: Mincinosul Ponta şi leneşul Antonescu au adus 53.000 de oameni pe stadion de Ziua Sărăciei
Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri seară, la Suceava, că "mincinosul şi hoţul" de Victor Ponta şi "leneşul" Crin Antonescu, în dorinţa de a boicota lucrările Congresului PPE au adus 53.000 de oameni pe un stadion exact de Ziua Mondială a Sărăciei. citeşte tot
-
MDRT: Punerea în funcţiune a Sistemului Integrat de Evidenţă a Turiştilor, amânată până în ianuarie
Punerea în funcţiune a Sistemului Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET) a fost amânată până în luna ianuarie, a anunţat, vineri, la Suceava, secretarul de stat în MDRT Cristian Bărhălescu, care a precizat că sistemul este în testările patronatelor din turism. citeşte tot
-
Suceava: Prima capitală a Moldovei, Baia, promovată printr-un nou concept turistic - Nordul Voievodal
Autorităţile sucevene lansează un nou concept turistic "Nordul Voievodal", ce include promovarea municipiului Fălticeni şi a zonei limitrofe a acestuia, atât în ceea ce priveşte vestigiile din prima capitală a Moldovei, Baia, cât şi prin punerea în valoare a unor monumente istorice din zonă. citeşte tot
-
Un deputat PDL şi-a inaugurat un nou birou parlamentar cu două luni înaintea încheierii mandatului
Un deputat PDL de Suceava şi-a inaugurat, joi, un nou birou parlamentar în sediul Primăriei comunei Adâncata, cu două luni înainte ca mandatul său să se încheie, acesta susţinând însă că va fi ales pentru încă un mandat de deputat în acest colegiu. citeşte tot
-
Flutur: Elena Udrea putea candida oricând şi într-un colegiu din Suceava, a făcut multe pentru judeţ
Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, secretar general al partidului, afirmă că Elena Udrea ar fi putut candida oricând şi într-un colegiu din judeţul Suceava întrucât a făcut foarte multe pentru această zonă. citeşte tot
-
Angajaţii de la mina de uraniu Crucea, din judeţul Suceava, au reluat lucrul în subteran
Angajaţii din schimbul doi al Exploatării Miniere de Uraniu Crucea au intrat în subteran luni după-amiază, după ce minerii din primul schimb au refuzat să coboare în mină solicitând ca majorarea cu 15 la sută a salariilor să fie inclusă în salariul de bază. citeşte tot
-
Proteste la mina de uraniu Crucea din judeţul Suceava. Angajaţii refuză să intre în subteran
Aproximativ 250 de mineri din schimbul întâi de la punctele de lucru Crucea şi Botuşanu ale Exploatării Miniere de Uraniu Crucea au intrat luni în grevă spontană, refuzând să coboare în subteran şi cerând ca majorarea cu 15% a veniturilor, obţinută recent, să fie inclusă în salariul de bază. citeşte tot
-
Suceava: Evaziune fiscală descoperită la un târg auto administrat de o firmă a lui Severin Tcaciuc
Poliţiştii suceveni au descoperit, sâmbătă, în timpul unui control la târgul auto din localitatea suceveană Cumpărătura, administrat de o firmă a omului de afaceri Severin Tcaciuc, că pentru peste 700 de maşini expuse la vânzare fuseseră încasaţi bani fără să fie emise bonuri fiscale. citeşte tot
-
Un elev arestat pentru trafic de droguri a obţinut cea mai mare medie la bacalaureat din Suceava
Candidatul sucevean care a obţinut cea mai mare medie la sesiunea din toamnă a bacalaureatului, 8, 91, Bogdan Vlăduţ Donisan, este arestat preventiv din iunie pentru că a făcut parte dintr-o reţea de trafic de droguri în municipiul Rădăuţi. citeşte tot