Articolele autorului Traian Terzian.
-
FRF somează din nou Universitatea Craiova să renunţe la acţiunile în instanţă
Federaţia Română de Fotbal a publicat, miercuri, pe site-ul oficial, că somaţia trimisă clubului Universitatea Craiova, prin care forul a cerut din nou oltenilor să facă dovada că au renunţat la toate acţiunile existente pe rolul instanţelor de judecată, acţiuni în care este implicată FRF. citeşte tot
-
Steaua a rămas doar cu o etapă de suspendare a terenului
Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal a hotărât, în şedinţa de marţi, admiterea recursului clubului Steaua Bucureşti, desfiinţând hotărârea Comisiei de Disciplină, astfel că gruparea "roş-albastră" va disputa doar un joc pe teren neutru. citeşte tot
-
Victor Crivoi a ratat calificarea în turul doi la Stuttgart
Tenismanul Victor Crivoi, jucător venit din calificări, a ratat, marţi, accesul în turul doi al turneului de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 450.000 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei. citeşte tot
-
Modena, interesată de mijlocaşul Ovidiu Petre
Echipa italiană de Serie B, Modena, este interesată de achiziţionarea mijlocaşului Ovidiu Petre, care a devenit liber de contract după ce a jucat la Al-Nasr (Arabia Saudită), formaţie antrenată de Walter Zenga. citeşte tot
-
Preşedintele Trabzonspor a fost arestat în cazul meciurilor trucate
Poliţia din Turcia a efectuat, luni, noi arestări în cadrul anchetei privind meciurile trucate, printre persoanele reţinute aflându-se şi preşedintele clubului Trabzonspor, Sadri Sener, a anunţat agenţia Anatolia. citeşte tot
-
Moroşanu: Leko va pleca şifonat rău din România
Luptătorul ieşean de K1, Cătălin Moroşanu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că vrea să-şi ia revanşa în faţa germanului Stefan Leko în Gala "Superkombat World Grand Prix" ce va avea loc sâmbătă, la Constanţa, şi care va fi transmisă de Pro TV. citeşte tot
-
Fernando Alonso şi Ferrari se impun prima oară în acest sezon
Pilotul spaniol al echipei Ferrari, Fernando Alonso, a câştigat, duminică, pe circuitul de la Silverstone, Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, reuşind astfel să obţină primul succes din acest sezon, la fel ca şi scuderia italiană. citeşte tot
-
Augustus Constantin şi Marius Avram vor arbitra în cupele europene
Arbitrii Augustus Constantin şi Marius Avram vor conduce la centru partide din turul doi preliminar al Ligii Campionilor şi Ligii Eupa, informează site-ul oficial al UEFA. citeşte tot
-
Mutu: Suporterii Fiorentinei îmi vor rămâne mereu în suflet
Atacantul român Adrian Mutu a declarat, joi, la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la echipa Cesena, că suporterii formaţiei AC Fiorentina îi vor rămâne mereu în suflet. citeşte tot
-
Dumitru Dragomir: N-am primit nimic de la DNA deocamdată, dar mă aştept ca toţi să fim chemaţi acolo
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, după tragerea la sorţi a ţintarului sezonului 2011-2012 al Ligii I, că nu a primit nimic de la DNA, dar că se aşteaptă ca toţi oamenii din fotbal să fie chemaţi acolo. citeşte tot
-
Clubul Unirea Urziceni s-a desfiinţat
Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a luat act, în şedinţa de miercuri, de desfiinţarea grupării Unirea Urziceni, care la finalul sezonului trecut retrogradase în Liga a II-a, informează FRF. citeşte tot
-
US Palermo l-a împrumutat pe Dorin Goian la Bologna
Fundaşul român al echipei US Palermo, Dorin Goian, a fost împrumutat la formaţia Bologna, cele două cluburi ajungând la o înţelegere marţi seară, informează cotidianul Corriere dello Sport. citeşte tot
-
Constantin Zotta, preşedinte-director general al FC Vaslui
Fostul arbitru Constantin Zotta a fost prezentat oficial, marţi, într-o conferinţă de presă, în funcţia de preşedinte-director general al clubului FC Vaslui. citeşte tot
-
Aproximativ 200 de persoane la antrenamentul lui Lucian Bute dintr-un centru comercial
Pugilistul profesionist Lucian Bute a efectuat, marţi, un antrenament de 37 de minute în centrul comercial Afi Palace, la care au asistat aproximativ 200 de persoane, în vederea partidei cu francezul Jean Paul Mendy, care va avea loc sâmbătă, la Romexpo. citeşte tot
-
FRF oferă bilete la meciul cu Argentina tuturor membrilor afiliaţi
FRF va oferi bilete şi câte o invitaţie cu titlu gratuit tuturor membrilor afiliaţi (cluburilor de Liga I, Liga a II-a, Liga a III-a, celor de Fotbal Feminin, Futsal şi cu activitate exclusivă de juniori, precum şi Asociaţiilor Judeţene de Fotbal) la meciul amical România - Argentina. citeşte tot
-
Ionuţ Popa: Obiectivul va fi să rămânem în Liga I
Antrenorul echipei CS Mioveni, Ionuţ Popa, a declarat, luni, că obiectivul formaţiei sale este salvarea de la retrogradare, iar acest lucru se poate îndeplini dacă vor mai fi transferaţi 5-6 jucători, informează site-ul oficial al grupării argeşene. citeşte tot
-
Mititelu: Dorel Stoica va fi antrenor-jucător la Universitatea Craiova
Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, luni, la reunirea echipei, că Dorel Stoica (33 de ani) va ocupa funcţia de antrenor-jucător la formaţia retrogradată în Liga a II-a. citeşte tot
-
Tyler Farrar a câştigat etapa a treia a Turul Franţei
Rutierul american al echipei Garmin, Tyler Farrar, a câştigat, luni, etapa a treia a Turul Franţei, disputată pe distanţa a 198 de kilometri, între localităţile Olonne-sur-Mer şi Redon, iar norvegianul Thor Hushovd şi-a păstrat tricoul galben, de lider al clasamentului general. citeşte tot
-
Ce loc ocupă România în clasamentul FIFA
Echipa naţională a României a coborât 11 poziţii şi se află pe locul 53, cu 571 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna mai, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial. citeşte tot
-
Bogdan Lobonţ, pe lista de transferuri a clubului Sampdoria Genova
Portarul român al echipei AS Roma, Bogdan Lobonţ, se află pe lista de transferuri a clubului Sampdoria Genova, retrogradat în Serie B, a anunţat, luni, cotidianul Il Secolo XIX. citeşte tot
-
Director sportiv Genoa: Nu ne gândim la Mutu în acest moment
Directorul sportiv al clubului Genoa, Stefano Capozucca, a declarat joi că gruparea genoveză nu se gândeşte în acest moment la achiziţionarea atacantului român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu. citeşte tot
-
Prima manşă a meciului de baraj pentru promovarea în Liga I se va disputa la Năvodari
Prima manşă a meciului de baraj pentru promovarea în Liga I se va disputa la Năvodari, între echipele Săgeata şi Voinţa Sibiu, s-a stabilit, joi, la Casa Fotbalului, în urma tragerii la sorţi. citeşte tot
-
Adrian Cristea: Sunt mai multe echipe ce se bat la titlu, sperăm să ne aflăm şi noi printre ele
Mijlocaşul Universităţii Cluj, Adrian Cristea, a declarat, marţi, la plecarea în cantonamentul din Austria, că în sezonul viitor va exista un număr considerabil de echipe care se vor bate la titlu şi speră ca şi formaţia sa să se numere printre ele. citeşte tot
-
Dragomir: Jean Pădureanu este distrus
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că Jean Pădureanu, conducătorul clubului Gloria Bistriţa, care nu a primit licenţa de a evolua în sezonul 2011-2012 în Liga I, este distrus. citeşte tot
-
FRF lansează fan clubul echipelor naţionale ale României
Federaţia Română de Fotbal va lansa, miercuri, într-o conferinţă de presă, de la ora 12.30, la Casa Fotbalului, sala Nicolae Dobrin, fan clubul echipelor naţionale ale României, informează site-ul oficial al FRF. citeşte tot