HOROSCOP 13 septembrie 2019: Ce zodii sunt favorizate din plin astăzi de astre

La mijlocul şi la finele zilei, se formează două conjuncţii, prima între Mercur şi Venus în Fecioară, benefică zodiilor de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn) şi cea de-a doua între Lună şi Neptun retrograd din Peşti, favorabilă semnelor de Apă (Rac, Scorpion şi Peşti). Zodiile dintâi mai au de câştigat şi de pe urma asepectului armonios de trigon dintre Soarele din Fecioară şi Pluto retrograd din Capricorn. Mai alarmante sunt însă configuraţiile tensionate de care între Luna din Peşti şi Jupiter din Săgetător, respectiv Marte din Fecioară. Pe fondul lor, semnele Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti) riscă să nu intre cu dreptul în acest final de săptămână.

Urmărește
5619 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 13 septembrie 2019: Ce zodii sunt favorizate din plin astăzi de astre

HOROSCOP 13 septembrie 2019: Ce zodii sunt favorizate din plin astăzi de astre

Berbec

Provocările în plan profesional continuă şi astăzi, doar că atitudinea ta în faţa lor este mai reuşită astăzi decât ieri. Mai exact, ai o viziunea pozitivă şi încerci să vezi partea plină a paharului, cu toate că eşti destul de obosit(ă) şi epuizat(ă) mental de pe urma stresului şi a presiunii resimţite în ultimele zile. Cu toate acestea, eşti conştient(ă) de faptul că aceste obstacole se vor transforma în cărămizi stabila la fundaţia carierei tale. Te îndrepţi în direcţia potrivită pe acest plan, deşi ai parte de multe încercări. Nu îţi pierde speranţa şi perseverează, orice s-ar întâmpla mai departe.

Taur

Apele nu dau semne că s-ar fi liniştit în plan sentimental, dar şi în cazul tău se constată o ameliorare. Poate că relaţia cu persoana iubită nu mai este ca în trecut. Sentimentele voastre au căpătat o cu totul altă coloratură, dar nu înseamnă că ţineţi unul la celălalt mai puţin. V-aţi maturizat doar, aţi trecut de faza de lună de miere şi începeţi să observaţi cât de mult vă leagă de fapt principiile şi valorile similare după care vă ghidaţi în viaţă. Faptul că sistemele voastre de referinţă coincid este un mare atu al cuplului pe care îl formaţi.

Gemeni

Continui să întâmpini dificultăţi pe plan casnic şi în raport cu partenerul şi se pare că viaţa profesională a contribuit şi ea la perpetuarea problemelor. Din pricina faptului că nu discuţi cu cel drag despre presiunile la care eşti expus(ă) la serviciu, faci să îi încolţească tot felul de idei în minte cu privire la lipsa ta de implicare la nivel domestic. Poate că dacă i-ai explica cum stau lucrurile şi că, în definitiv, petreci mai mult timp la muncă pentru binele familiei, ar vedea altfel lucrurile. Încearcă să comunici deschis cu partenerul, mai ales în perioadele ceva mai dificile.

Rac

La serviciu, pari să treci prin încercări similare cu cele de ieri, dar aspectele care se formează astăzi îţi oferă o potenţială rezolvare pentru aceste situaţii. Dacă ai un coleg de muncă apropiat, cu care te înţelegi bine, caută să i te destănuieşti cu privire la greutăţile prin care treci. Există posibilitatea să fi trecut printr-o perioadă asemănătoare şi ar putea să îţi ofere unele sfaturi valoroase despre cum ai putea să o traversezi mai uşor. Sau încearcă să vorbeşti cu persoana iubită despre ceea ce ţi se întâmplă. Deşi nu lucrează în acelaşi domeniu, vede lucrurile în mod obiectiv.

Leu

Riscul de a face cheltuieli peste puterea reală de cumpărare se menţine şi astăzi, dar spre deosebire de ieri, când nu aveai ce face decât să adopţi o atitudine frugală, acum ţi se oferă o oportunitate de a-ţi rotunji veniturile prin activităţi profesionale aducătoare de profituri. Este drept că va trebui să sacrifici o parte din timpul liber, dar pentru a-ţi permite să îi răsfeţi pe cei dragi şi pe tine inclusiv, este nevoie să faci unele compromisuri. Profită aşadar de aceste şanse de câştig dacă vrei să îţi menţii actualele obiceiuri de consum. Altfel, va trebui să le ajustezi.

Fecioară

Pe fondul climatului astral actual, afli că tensiunea în raport cu familia se datorează şi unor fricţiuni dintre tine şi partener. Atunci când se încing spiritele în cuplu, atmosfera încărcată se propagă şi în alte sectoare de viaţă şi acaparează relaţia cu alte rude apropiate. Este important aşadar să lucrezi la sursa principală a conflictului. Contramandează-ţi planurile avute pe astăzi şi dedică-ţi tot timpul liber partenerului. Petreceţi timp de calitate împreună şi încercaţi să vă redescoperiţi unul pe celălalt. Dacă ajungeţi la o stare de armonie, ea se va resimţi acasă, iar relaţia cu rudele se va îmbunătăţi şi ea.

Balanţă

Pare că nici astăzi nu ai parte de o zi prea grozavă. Eşti reactiv(ă) la cei mai neînsemnaţi stimuli şi totul s-ar putea datora problemelor de la locul de muncă, de care nu reuşeşti să te desparţi odată ce treci pragul casei. În loc să le prelungeşti şi să le aduci în familie, mai bine încerci din răsputeri să te detaşezi de ele. În felul acesta, menţii armonia pe plan domestic şi le permiţi celor dragi să contribuie la încărcarea ta cu energie pozitivă. Aţi trecut prin momente şi mai dificile împreună şi este păcat să te închizi în tine.

Scorpion

Astăzi te solicită financiar nu doar proiecte pe care le ai pe rol, ci şi unele cheltuieli care îi vizează pe apropiaţi. Poate ai o aniversare în familie sau vrei să te revanşezi printr-o atenţie pentru ceva din trecut. Oricare ar fi situaţia, cert este că apar şi astăzi provocări în plan financiar. Dacă ai nevoie de o soluţie pe termen scurt, solicită-i unui prieten un împrumut. Sau caută să apelezi la o sponsorizare pentru a acoperi cel puţin o parte din investiţia necesară în planurile de viitor sau ideea de business pe care urmăreşti să o implementezi zilele acestea.

Săgetător

Continui să nu te simţi înţeles(asă) la serviciu, dar nici acasă lucrurile nu stau mai roz. Vestea bună este însă că navighezi mai uşor diferenţele de caracter cu şefii pentru că îţi faci treaba bine, în ciuda nemulţumirilor pe care le ridici. Ţine însă cont de faptul că o astfel de atitudine inflexibilă nu îţi va face bine nici în familie, dar nici la locul de muncă. Nu strică uneori să te deschizi la alte viziuni. Ar putea să te surprindă faptul că unele unghiuri de observaţie sunt chiar revelatoare, cel puţin în anumite privinţe până acum destul de confuze.

Capricorn

Oboseala mentală nu te părăseşte, dar faţă de ieri, când nu ai găsi motivaţia necesară să o depăşeşti, astăzi apelezi mai uşor la rezervele de voinţă. Ştii ce vrei şi eşti conştient(ă) că trebuie să faci un efort pentru a te pune pe picioare. În caz contrar, poţi pierde oportunităţi valoroase de afirmare pe plan profesional şi social, iar munca depusă în această direcţie se va dovedi a fi fost în van. Iar cum nu vrei să le laşi să treacă pe lângă tine, îţi găseşti forţa necesară de a te regrupa şi a marşa către obiectivele mult râvnite.

Vărsător

S-ar putea să te confrunţi şi astăzi cu temeri legate de siguranţa ta financiară pe termen lung, dar astăzi îţi este mai clar decât ieri la ce anume ar fi bine să renunţi pentru a minimiza riscul unor pagube. Poate fi vorba de unele idei de business extrem de atrăgătoare dar destul de nefezabile pe care ai tot încercat să le faci sustenabile. Sau poate renunţi la unii colaboratori care ţi-au adus mai multe cheltuieli decât profituri. Este drept că nu îţi va fi uşor să iei aceste decizii, dar în felul acesta de poziţionezi pe o traiectorie sigură către succes.

Peşti

Se duc şi astăzi lupte pentru putere între tine şi partener, dar spre deosebire de ieri, când nu vedeaţi cale de ieşire din această cursă de-a şoarecele şi pisica, astăzi vă este mai uşor să detectaţi ce anume v-a făcut să nu mai funcţionaţi ca o echipă. Cel mai probabil, este vorba de faptul că aţi pierdut din vedere scopurile comune. Odată ce le reperaţi din nou, vă veţi găsi şi puterea de a trage din nou împreună la aceeaşi căruţă. Nu trebuie să renunţaţi la obiectivele personale, dar nu le lăsaţi să primeze în faţa acelora comune, de cuplu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici