CEO-ul Moderna avertizează: ”Vor apărea mai multe variante Covid în următoarele şase luni. Acest virus nu va dispărea”

  • Stephane Bancel a declarat că oamenii vor avea nevoie, probabil, de al doilea rapel al vaccinului Moderna.
  • Moderna a anunţat că o variantă îmbunătăţită a vaccinului său a generat un răspuns imun promiţător împotriva variantelor B.1.351 şi P.1.
  • Vaccinul Covid-19 de la Moderna a generat vânzări de 1,7 miliarde de dolari, potrivit raportului de venituri al companiei.
Urmărește
3478 afișări
Imaginea articolului CEO-ul Moderna avertizează: ”Vor apărea mai multe variante Covid în următoarele şase luni. Acest virus nu va dispărea”

Foto: Profimedia

Stephane Bancel, CEO-ul Moderna, a declarat joi că se aşteaptă să apară mai multe variante Covid-19 în lunile următoare, pe măsură ce emisfera sudică intră în anotimpurile de toamnă şi iarnă, relatează CNBC.
 
Bancel a declarat că oamenii vor avea nevoie, probabil, de al doilea rapel al vaccinului Moderna cu două doze, pe măsură ce virusul va circula la nivel global.
 
„Noi variante de îngrijorare continuă să apară în întreaga lume. Şi credem că în următoarele şase luni, pe măsură ce emisfera sudică intră în anotimpurile de toamnă şi iarnă, am putea vedea mai multe variante de îngrijorare,” a spus Bancel. 
 
Emisfera sudică include Africa, Australia, cea mai mare parte a Americii de Sud şi părţi din Asia. 
 
„Credem că vor fi necesare doze de rapel, deoarece credem că virusul nu va dispărea,” a adăugat acesta.
 
Declaraţiile lui Bancel vin la o zi după ce Moderna a anunţat că o variantă îmbunătăţită a vaccinului său a generat un răspuns imun promiţător împotriva variantelor B.1.351 şi P.1, identificate pentru prima dată în Africa de Sud şi, respectiv, în Brazilia. De atunci, variantele s-au răspândit în alte ţări, inclusiv în S.U.A.
 
Datele sunt preliminare şi nu au fost încă examinate de colegi.
 
Vaccinul Moderna necesită două doze administrate la patru săptămâni. La fel ca Pfizer şi Johnson & Johnson, serul este extrem de eficient împotriva Covid, deşi directorii şi oficialii companiei spun acum că se aşteaptă ca protecţie puternică să scadă în timp.
 
Vaccinul Covid-19 de la Moderna a generat vânzări de 1,7 miliarde de dolari, potrivit raportului de venituri al companiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici