Dalai Lama s-a vaccinat. „Este de foarte mare ajutor”

  • Liderul spiritual tibetan a primit prima doză de vaccin anti-COVID-19.
  • Dalai Lama s-a vaccinat într-un spital din Dharamsala.
  • Reprezentanţii săi au solicitat vaccinarea încă de acum două luni.
Urmărește
1076 afișări
Imaginea articolului Dalai Lama s-a vaccinat. „Este de foarte mare ajutor”

Sursa foto: Profimedia

Liderul spiritual s-a vaccinat la un spital din Dharamsala şi a fost ţinut sub observaţie aproape o jumătate de oră.

El a mulţumit Guvernului Indiei pentru facilitarea vaccinării. Dalai Lama le-a cerut oamenilor să meargă să se vaccineze, în număr cât mai mare. Administraţia tibetană ceruse guvernului central să ia măsuri pentru vaccinarea liderului spiritual în urmă cu aproape două luni. Până acum, au fost raportate aproape o mie de decese în provincia tibetană.

„Pentru a preveni unele situaţii serioase, faceţi această injecţie. Este de foarte mare ajutor. Vreau să împărtăşesc - mai mulţi oameni, ar trebui să aibă curaj să facă această injecţie”, a declarat Dalai Lama, lider spirituat tibetan.

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici