- Home
- Coronavirus
- PLOIEŞTI, (24.11.2021, 19:40)
Garduri montate pentru nevaccinaţi într-un magazin. S-a lăsat cu amendă
Un magazin din Prahova a primit o amendă de 2.500 de lei din partea ISU, după montarea gardurilor care separau accesul vaccinaţilor de nevaccinaţi.
Urmărește
4399 afișări
Garduri montate pentru nevaccinaţi într-un magazin. S-a lăsat cu amendă
„Având în vedere apariţia în spaţiul public a unor imagini şi comentarii referitoare la montarea unor separatoare mobile in patru centre comerciale aflate pe raza municipiilor Ploieşti şi Câmpina, instituţia noastră s-a autosesizat şi pe cale de consecinţă a fost dispusă o acţiune de verificare in aceasta după-amiaza”, a transmis ISU Prahova.
Autorităţile statului au intervenit. S-au făcut 4 controale, în urma cărora au fost identificate 4 nereguli.
„Trei dintre acestea au fost soluţionate, iar cea de-a patra urmează să fie remediată în cursul zilei. În urma verificării au fost aplicate 3 avertismente şi o amendă de 2.500 lei”, a declarat sursa citată.
Este vorba despre gardurile din magazine care separau accesul vaccinaţilor de nevaccinaţi.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe