- Home
- Coronavirus
- BUCUREŞTI, (10.06.2021, 12:31)
Noile tulpini COVID: rata de confirmare a secvenţierilor a depăşit 70%. Precizări INSP despre varianta Delta în România
- Aproape 1.500 de infectări cu noile tulpini ale coronavirusului au fost confirmate în România până în 6 iunie.
- Rata de confirmare a secvenţierilor a depăşit 70%.
- INSP: Nu se poate vorbi despre transmitere comunitară a variantei Delta în România.

Precizări INSP despre varianta Delta în România
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a transmis, joi, că până pe 6 iunie au fost raportate la INSP 2.087 secvenţieri.
Au fost confirmate 1.490 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), din care 1.437 sunt varianta britanică, 10 - sud-africană, 17 braziliană şi 26 cea indiană.
Până la data de 6 iunie 2021 rata de confirmare cu VOC a fost de 71%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu, aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Constituţiei
-
Un irakian a fost declarat indezirabil în România pentru o perioadă de 10 ani
Au fost înregistrate şi comunicate la INSP-CNSCBT 30 decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare.
În ce priveşte cazurile confirmate cu varianta Delta (cea indiană), 3 cazuri provin dintr-un focar din Colonia Bod, judeţul Braşov, şi sunt cetăţeni indieni. Un caz provine dintr-un focar familial din Bucureşti, 1 caz, cetăţean român, bărbat în vârstă de 58 de ani, provine dintr-un focar din Dolj, 13 cazuri provin din focarul din oraşul Popeşti-Leordeni: 11 sunt cetăţeni indieni, unul este cetăţean român, iar altul este cetăţean român. Două cazuri sunt cetăţeni indieni şi provin dintr-un focar cu 17 cazuri COVID-19 din Dobroeşti, judeţul Ilfov. Un caz provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19 din Bucureşti, 1 caz din Dâmboviţa, 2 cazuri din Dolj provin dintr-un focar familial, iar 2 cazuri din judeţul Argeş şi, respectiv Arad, din care ultimul este cetăţean indian, dar care locuieşte în România de 2 ani.
INSP precizează că nu se poate vorbi despre transmitere comunitară, în România, a variantei Delta.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a schimbat sistemul de denumire pentru variantele COVID-19. OMS foloseşte literele greceşti pentru a se referi la variantele detectate pentru prima dată în ţări precum Marea Britanie, Africa de Sud şi India. Varianta britanică este etichetată ca Alpha, ca Beta cea sud-africană şi cea indiană ca Delta.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe