Video Povestea Cristinei, o tânără bolnavă de COVID-19. A stat mai bine de o lună în spital, deşi era asimptomatică. ”Am îmbatrânit 10 ani”

  • O tânără din Braşov a stat 34 de zile în spital deşi era asimptomatică
  • Medicii nu au externat-o pe Cristina pentru că toate testele ieşeau neconcludente
  • Cristina a povestit pentru Mediafax prin ce a trecut în aceste săptămâni în care a stat în spital
Urmărește
3732 afișări

Cristina este o tânără din Braşov care a fost infectată cu noul coronavirus. Coşmarul Cristinei a început în urmă cu o lună. A mers la o petrecere alături de prietenele ei. Nu ştia că una dintre fete era deja infectată. A fost anunţată după o săptămână că prietena ei are COVID 19. I-au făcut testul şi ei şi a iesit pozitiv.

„Mie cu o săptămână în urmă, înainte să ştiu totul, am avut nişte simptome, un fel de rinită alergică, am zis eu, mi-a curs puţin nasul, am început să tuşesc, dar la fel, uşor. Ulterior mi-am pierdut şi gustul şi mirosul, dar am pus pe seama alergiei pentru că eu fac alergii primăvăra”, a povestit Cristina Vaju.

A fost luată cu izoletă şi dusă imediat la Spitalul de Boli infecţioase din Braşov. Când a ajuns acolo Cristina nu mai avea simptome, părea un om sănătos. Cu toate acestea a rămas internată pentru că aşa spune protocolul. Nu i s-au dat pastile ci doar vitamine.

„Sunt B-uri, practic sunt nişte vitamine. Pentru că se întâmplă ca la viroze să îţi pierzi gustul şi mirosul. Mi-au făcut în schimb analize,  mi-au luat sânge, de două ori mi-au făcut radiografii.”

Deşi părea că totul se va termina repede, lucrurile au început să fie şi mai dificile pentru Cristina. A fost mutată la Spitalul de Pneumofiziologie de la Stejeriş. S-a temut că va lua alte bacterii de acolo. Nici condiţiile de igienă nu au fost prea bune.

„Aici a fost şocul meu, şocul vieţii mele. M-au mutat de la infecţioase aici la spitalul de pneumologie. Am intrebat foarte clar, voi nu mi-aţi făcut niciun tratament, n-aţi intervenit la mine cu nimic. Eu înţeleg, dacă mi-ar fi făcut tratament, dacă nu aş fi avut rezultat la acel tratament aş fi înţeles, ocup locul degeaba. Au spus că nu îi interesează, eşti asimptomatică nu se dă nimic la tine.

Teama mea cea mai mare asta era, că acest spital este de pneumofiziologie, bolnavii de aici au fost mutaţi în altă parte dar eu nu ştiu cât de curaţi sunt aceşti pereţi. Şocul a fost şi cu baia, că este o baie şi un duş la 7 saloane. Este pe hol. Şi este şi la bărbaţi şi la femei.”

Cristina a plecat astăzi acasă. După 34 de zile petrecute în spital. A trebuit să rămână atât pentru că toate testele i-au ieşit neconcludente. Speră să uite cît mai repede coşmarul prin care a trecut. Vrea acum să stea alături de familie, de cei doi copii ai săi. Va mai rămâne în izolare, acasă de această dată, încă 14 zile.

„La mine, de când am venit, au ieşit numai neconcludente. Mi-au ieşit peri albi, cred că am îmbatrânit 10 ani. Mi-au făcut o grămadă de teste şi toate neconcludente, neconcludente. Înseamnă că sunt urme de ARN ale acestui virus care rămân în sistem şi nu se dizolvă. Asta am înţeles eu din ce mi s-a explicat. O să stau în izolare încă 14 zile acasă. După 14 zile se repetă testul. Încă nu am scăpat  dar măcar plec de aici. Frustrarea mea maximă asta a fost că nu am primit tratament dar aşa a fost să fie.”

Cristina a ţinut să le mulţumească şi medicilor pentru tot ce fac pentru bolnavii de COVID 19. Îi consideră adevăraţi eroi. „Medicii, asistentele, au fost extraordinar de buni. Îşi dau interesul şi chiar le e foarte greu. Chiar sunt eroi. Şi cu aceste costumaţii.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici