Raport. Câte persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19 după imunizarea completă. Peste 90% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer

  • 94.1% dintre persoane au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 3.1% au fost vaccinate cu Moderna şi 2.8% cu Astra Zeneca.
  • De la începutul campaniei de vaccinare până pe 9 mai, 414 persoane au murit.
Urmărește
6813 afișări
Imaginea articolului Raport. Câte persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19 după imunizarea completă. Peste 90% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer

Raport. Câte persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19 după imunizarea completă. Peste 90% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer

Potrivit unui raport publicat joi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, de la începutul campaniei de vaccinare până pe 9 mai, 4.363 persoane, reprezentând 0.2% din totalul persoanelor imunizate, au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de-a doua doze de vaccin.

94.1% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 3.1% au fost vaccinate cu Moderna şi 2.8% cu Astra Zeneca.

Timpul scurs de la data vaccinării cu a doua doză până la data confirmării arată că:

  • 28.2% din persoane au fost confirmate în primele 7 zile de la vaccinare
  • 40.4% din persoane au fost confirmate în primele 14 zile de la vaccinare
  • 46.4% din persoane au fost confirmate în primele 21 de zile de la vaccinare
  • 51.5% din persoane au fost confirmate în primele 28 de zile de la vaccinare
  • 48.5% din persoane (2.116 cazuri) au fost confirmate la peste 28 de zile de la administrarea celei de a doua doze.

Mediana timpului scurs de la administrarea celei de-a doua doze până la data confirmării a fost de 33 zile.

În ce priveşte ultimele două săptămâni din raport, adică perioada 26 aprilie – 9 mai, 1.596 de persoane s-au infectat după prima doză şi 503 după cea de-a doua doză de vaccin.

Timpul scurs de la data vaccinării cu a doua doză până la data confirmării arată că:

  • 16.7% din persoane au fost confirmate în primele 7 zile de la vaccinare
  • 29% din persoane au fost confirmate în primele 14 zile de la vaccinare
  • 36.6% din persoane au fost confirmate în primele 21 de zile de la confirmare
  • 42.3%* din persoane au fost confirmate în primele 28 de zile de la confirmare
  • 57.7% din persoane (290 cazuri) au fost confirmate la peste 28 de zile de la administrarea celei de a doua doze.

Mediana timpului scurs de la administrarea celei de-a doua doze până la data confirmării a fost de 35 zile.

De la începutul campaniei de vaccinare până pe 9 mai, 414 persoane (1.8% din totalul persoanelor infectate după administrarea primei doze de vaccin) au murit. Dintre acestea, 336 (81.2%) erau vaccinate cu Pfizer, 44 (10.6%) cu Moderna şi 34 (8.2%) cu Astra Zeneca.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile precizează că niciunul din decese nu a fost cauzat de vaccin.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici