Bilete la show-ul lui Robbie Williams şi Festivalul Enescu, disponibile şi în benzinăriile OMV Petrom

Publicat: 16 03. 2015, 16:23
Actualizat: 03 07. 2020, 11:06

Noul serviciu este disponibil non-stop în toate cele 153 de staţii OMV, de la începutul lunii martie, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, clienţii pot achiziţiona bilete pentru oricare dintre evenimentele promovate de Eventim, inclusiv pentru concertul pe care Robbie Williams îl va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 17 iulie, şi pentru Festivalul Internaţional „George Enescu”, desfăşurat în perioada 30 august – 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român din Capitală.

Biletele pot fi ridicate pe loc, după ce se achită contravaloarea acestora, la casieriile speciale din zona de servicii.

„Prin lansarea noului serviciu în parteneriat cu Eventim, le oferim clienţilor noştri o modalitate facilă de a avea acces la cele mai importante evenimente culturale şi sportive din România”, a declarat Adrian Nicolaescu, retail manager România în cadrul OMV Petrom.

La rândul său, Valentin Vasiloiu, director executiv Eventim, a declarat: „Suntem extrem de bucuroşi să venim în întâmpinarea clienţilor cumpărători de bilete cu un nou serviciu de prima clasă, prin colaborarea cu unul din cele mai cunoscute branduri din România, OMV. Acest parteneriat permite, în premieră pentru mediul offline, acces non-stop la serviciile Eventim, în condiţii de confort maxim”.