- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (08.01.2010, 13:21)
Cezar Ion, despre ridicarea excepţiei de la plata CAS pentru drepturi de autor: Ar fi catastrofal
Cezar Ion, preşedintele AJR, a declarat pentru MEDIAFAX, privind discuţiile din Guvern pe tema ridicării excepţiei de la plata CAS pentru drepturi de autor şi convenţii sociale, că ar fi o situaţie catastrofală, recomandând consultări cu reprezentanţii celor vizaţi.
Urmărește
37 afișări
Cezar Ion, despre ridicarea excepţiei de la plata CAS pentru drepturi de autor: Ar fi catastrofal (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Nu este vorba numai despre jurnalişti, e vorba de toate profesiile liberale care sunt plătite prin drepturi de autor. Este o situaţie catastrofală. Nu ştiu dacă s-au gândit exact ce presupune, dacă au făcut o simulare cu privire la ce se va întâmpla. Sincer, nu ştiu nici dacă s-au consultat cu cei din breaslă. Dacă e doar o discuţie, eu zic că ar trebui să se gândească de două ori înainte să ia o decizie", a declarat Cezar Ion, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR).
Totodată, acesta a precizat că Guvernul ar trebui să discute cu reprezentanţii sindicali ai celor vizaţi, printre care artiştii şi jurnaliştii, pentru a găsi o formulă cât mai bună pentru această lege. "S-a făcut şi evaziune fiscală pe drepturi de autor, fiind plătite servicii ce nu implicau creaţii pe drepturi de autor, ceea ce e o aberaţie. Dar nu rezolvi dând cu barda. Este un domeniu sensibil. Tot domeniul artistic va fi afectat şi nu îşi doresc aşa ceva. Trebuie purtate discuţii cu sindicatele. (...) Dacă reuşesc să găsească o formulă de dialog, eu zic că această măsură trebuie bine cântărită", a subliniat Ion.
Totodată, acesta a precizat că au mai fost discuţii pe această temă la începutul anului 2009, dar ele au fost sistate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Guvernul discută ridicarea excepţiei de la plata contribuţiei de asigurări sociale pentru sumele provenite din drepturi de autor şi alte venituri obţinute în baza unor convenţii civile sau contracte de colaborare şi revenirea la plafonul de cinci salarii medii brute al bazei lunare de calcul a CAS.
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe