- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (16.06.2016, 07:02)
- Iulian Comanescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COMENTARIU- Spotlight: Reforma din TVR: doi morţi înviaţi şi-o stafie îngropată
Planul de redresare a TVR propus de Irina Radu, preşedinte-director general al TVR include ideea a trei posturi TV. O să ziceţi: care-i diferenţa, fiindcă acum sunt TVR 1, TVR 2 şi TVR 3? Păi, ideea dezgroapă doi morţi pe motiv că îngroapă o stafie. Din cadavre se vor hrăni cel mult angajaţiiTVR.
Urmărește
2338 afișări
COMENTARIU- Spotlight: Reforma din TVR: doi morţi înviaţi şi-o stafie îngropată (Imagine: Ovidiu Micsik/ Mediafax Foto)
Planul de redresare a TVR propus de Irina Radu, preşedinte-director general al TVR include ideea a trei posturi TV. O să ziceţi: care-i diferenţa, fiindcă acum sunt TVR 1, TVR 2 şi TVR 3? Păi, ideea dezgroapă doi morţi pe motiv că îngroapă o stafie. Iar din cadavre se vor hrăni cel mult angajaţii televiziunii publice. Să vedem întâi de la ce pornim. În momentul de faţă, TVR 1 e TVR 1, TVR 2 e nu se ştie exact ce, iar TVR 3, fantoma despre care vorbeam, animată de producţiile studiourilor teritoriale. Motivul: audienţa necunoscută, fiindcă nu e comunicată în măsurători, dar probabil apropiată de zero, atâta timp cât TVR 2 e undeva pe locul 20 în top, sub jucării precum Cartoon Network, iar TVR 1 se zbate undeva între Naţional TV şi România TV, pe locul 6 în top. Am ales cifrele cele mai favorabile pentru TVR, aşa-numitul target naţional, adică toţi privitorii din oraşele şi satele patriei, mai puţin interesanţi pentru televiziunile comerciale, care numără orăşenii între 18 şi 49 de ani, care atrag publicitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce ar însemna o președinție Trump pentru războaiele globale și securitatea europeană? Ucraina și Israel sunt principalele subiecte
-
Alegeri SUA. Generaţia TikTok merge la vot. Cum influenţează reţeaua socială alegerile
-
Ion Cristoiu, despre alegerile din SUA: Trebuie să ne aşteptăm că nici Trump, nici Kamala nu vor accepta înfrângerea
-
Un influencer pro-Trump a primit 100 de dolari de la un agent rus pentru a posta un videoclip fals cu fraude electorale
TVR 3 a scăpat de tăierile din perioada Săftoiu, care s-au lăsat cu decesele TVR Info şi TVR Cultural (aici încep să danseze morţii şi o să vedeţi de ce dansează), pe motiv că are foarte puţini oameni, deci nu costă mult. În linii mari, personal tehnic, care pune cap la cap ceea ce livrează provincia. Totuşi, o fantomă de felul ăsta, nebăgată în seamă de nimeni, poate cauza prejudicii serioase, prin faptul că în ea bagă eter la greu cele cinci studiouri teritoriale ale TVR, cărora le asigură un fel de justificare spectrală, prin intermediar, dincolo de ce fac şi împart la ei acasă TVR Cluj, Iaşi sau Timişoara.
Probabil, dacă fantoma TVR 3 s-ar fi risipit în eter prin 2012, după vremurile de tristă amintire portocalie, treaba asta n-ar fi remarcat-o decât angajaţii aceloraşi studiouri locale. Atunci, în luminoasa guvernare USL-istă, Claudiu Săftoiu a primit mandat de reorganizare a instituţiei şi a reuşit să se descotorosească de două posturi şi vreo 600 de angajaţi, pentru a fi ulterior mătrăşit cu surle şi trâmbiţe chiar de partidul care-l desemnase, PNL. PSD era oricum împotrivă, dar Parlamentul nu l-ar fi putut demite fără votul „prietenilor”. Oricum, la cum au stat lucrurile, bocitoarele au fost de două feluri şi s-au strâns la capul altor morţi. Primul e TVR Info, un fel de contra-televiziune de ştiri inventată în mandatul Lăzescu dintr-o pocnitoare cu mai multe ecrane rămasă de pe vremea lui Sassu, ale cărei simpatii prezidenţiale au fost remarcate imediat, în epoca în care mogulii erau încă la lumină şi foarte supăraţi pe ex-preşedintele Băsescu. Bocitoarele au fost din aceeaşi tabără şi au venit, bineînţeles, cu acuzaţii de cenzură, ceea ce are fix aceeaşi valoare cu a pretinde azi că Voiculescu s-a făcut anti-pesedist din închisoare, dacă ar desfiinţa Antena 3 din lipsă de bani. În paranteză, diferenţa dintre Antena 3 şi TVR Info e că Antena 3 are rating, în timp ce TVR Info nu avea cifre cunoscute. Informaţiile din interior spun că Andi Lăzescu, preşedinte-director general al TVR la vremea respectivă, a încercat să creeze prin TVR Info o supapă pentru presiunile politice ale taberei prezidenţiale. Cert e că prin supapa aia s-a cam scurs tot TVR-ul, ornat cu o imagine pedelistă la fel cum fusese înainte de asta pesedist. Plus o mulţime de bani.
Al doilea mort, TVR Cultural, a beneficiat de bocetele intelighenţiei, mai ales ale celei apropiate de fostul preşedinte, care a văzut în desfiinţare o răzbunare la adresa culturii române. Problema e că o petiţie online împotriva desfiinţării a strâns, la vremea respectivă, vreo 7-8.000 de semnături, în condiţiile în care salvatorii de câini şi alte grupuri cu interese specifice strâng uşor zeci de mii de adeziuni la orice idee. Dacă cei 7.000 de petiţionari s-ar fi uitat la TVR Cultural, tot ar fi fost bine, dar, în perioada în care a fost măsurat, postul avea audienţe de 2-3.000 de oameni. Cu alte cuvinte, cam ce face Dan C. Mihăilescu pe YouTube, de unul singur şi cu costuri modice, iar lumea e oarecum dezamăgită de ceea ce face.
La vremea respectivă, TVR era într-o gaură financiară comparabilă cu cea de azi, chiar dacă European Broadcasting Union nu-i pusese cuţitul la os, tăindu-i accesul la Eurovision. Cele două parastase se justificau şi problema e, cel mult, că TVR 3 şi-a perpetuat existenţa stihinică, cu daune colaterale.
Fast forward înapoi în 2016, ca să vedem ce reorganizare ne paşte la TVR. Irina Radu defineşte cele trei noi TVR-uri după cum urmează: un „canal generalist”, unul „de informaţii şi actualitate” şi altul „cultural-educativ”. Dacă primul ar fi TVR 1 cu o grilă optimizată, cel de-al doilea include ştiri, talk-show, documentare, interviuri, emisiuni economice meteo şi... cam tot ce mai include o grilă de televiziune de ştiri. Adică ce-a fost TVR Info, cel care a atras ca muştele politicienii aflaţi atunci la putere şi va atrage ca muştele orice fel de politicieni ai oricărei puteri viitoare. Şi care a înghiţit în trecere destule milioane. În fine, al treilea canal e „cultural-educativ”, adică jurnale culturale, filme, talk-show-uri de cultură, dezbateri culturale. Asta seara, fiindcă în timpul zilei îşi vor face de cap cultural-educativ tot oamenii din teritoriu. Probabil, nici nu produc altceva decât cultură la studiourile lor.
Vă spun sincer, eu sunt printre cei care s-au uitat pe TVR Cultural în cei 10 ani cât a existat. Erau filme ca „Heimat”, dar nu văd de ce aş plăti taxă TV pentru ele, pot să le cumpăr de la magazin sau de pe Amazon. Restul era varză. Atunci când gazdele erau intelectuali cunoscuţi, ţi se făcea milă de felul cum îşi bătea joc TVR-ul de ei, la capitolul producţie.
Cu alte cuvinte, TVR 1, TVR 2 şi TVR 3 se transformă în TVR 1, TVR Info şi TVR Cultural. Resursele umane ale TVR s-au schimbat prea puţin din 2012, când s-a produs decesul celor două televiziuni, cu excepţia celor 600 şi ceva de angajaţi daţi afară în mandatul Săftoiu. Veniturile de 120 de milioane de euro pe an ale TVR ajung posibil pentru două posturi de Doamne-ajută, în condiţiile în care angajaţii TVR sunt mulţi, în jur de 2.500, dar probabil insuficienţi pentru performanţă pe două canale, în condiţiile în care TVR 1 şi TVR 2 produc, la un loc, cam ratingul insolventei Prima TV. Nu există nicio justificare pentru care ai învia două idei moarte, pe care să le dai celor care le-au îngropat, şi ai cheltui bani de asta. Singurii câştigaţi de aici vor fi angajaţii TVR.
Şi mai e ceva ce mă enervează. TVR 2 şi 3, Info sau Cultural, au o mulţime de interviuri, dezbateri şi talk-show-uri în grilă. Adică trăncăneală, trăncăneală, trăncăneală.
P.S.: Repet ce-am spus şi altundeva, planul Irinei Radu conţine şi idei bune. Ca aceea a producătorilor independenţi sau auditul/expertiza internaţională. Informaţiile din TVR zic că e baza de discuţie pentru o strategie de dezvoltare la care va lucra tot Consiliul de Administraţie. Să sperăm că n-o să moară ideile bune.
Citeşte şi: Proiectul lui Tăriceanu privind intrarea în insolvenţă a TVR, adoptat tacit în Camera Deputaţilor
Citeşte şi: STUDIU Active Watch: "De ce şi cum se clatină TVR. Mărturii din interiorul Televiziunii Publice"
Citeşte şi: Dan Suciu: OUG care va permite TVR să achite datoria la EBU va fi aprobată peste o săptămână
Citeşte şi: TVR: Proiectul OUG iniţiat de Ministerul Finanţelor nu presupune majorarea fondurilor alocate SRTv
Citeşte şi: CNA va informa SRTv şi Antena TV Group că doar TVR 1 e „free to air”. Pro TV nu are acest statut
Citește pe alephnews.ro: FBI, ODNI și CISA au emis un avertisment comun despre operațiunile Rusiei menite să submineze încrederea în alegerile americane
Citește pe www.zf.ro: A fost prezentat tractorul produs de RURIS Craiova. Cum arată tractorul românesc, cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro
Citește pe www.zf.ro: Firma din România care face bani din ce aruncă românii la coş a deschis cea mai modernă fabrică din UE
Citește și: Proiectul lui Tăriceanu privind intrarea în insolvenţă a TVR, adoptat tacit în Camera Deputaţilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Alegerile prezidențiale din SUA schimbă cursul lumii. Tot ce trebuie să știi despre procesul electoral
A fost prezentat tractorul produs de RURIS Craiova. Cum arată tractorul românesc, cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro
Incă un gigant se clatină după ce a raportat cea mai mare pierdere din istoria de 56 de ani a companiei, Este vorba de un minus de 16,6 mld. dolari în ultimul trimestru
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai puțin ştiută a magnatului
PROSPORT.RO
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
CANCAN.RO
La ce oră să NU folosești niciodată mașina de spălat. Plătești mai mult pentru curent dacă e utilizată atunci
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:51
-
astăzi, 11:43
Deputat PSD: După ce „s-au giugiulit pe furiş”, azi PNL şi AUR s-au „pupat” în public la Giurgiu