COMENTARIU Teodor Tiţă: Ştiri fără glorie

La început, cei mai mulţi dintre noi sperăm să luăm parte la istoria lumii, nu la istoria jurnalismului. Apoi ne mai domolim aşteptările.

Ameninţaţi de politicieni, speriaţi de condiţiile economice şi concuraţi pe alocuri de roboţi şi algoritmi, oamenii din statisticile astea se văd prea des în situaţia de a fi ei înşişi ştiri într-un soi de meta-realitate autoreferenţială şi păguboasă.

Coşmarul ăsta, teama de a deveni tu însuţi ştire, e o boală profesională nerecunoscută.

Stă acolo bine lângă ulcer şi alte dureri partenere ale ziaristului.

Totuşi, azi nu prea vreau să scriu despre eroi. Sunt aşa de mulţi încât acel banal număr ne arată în ce lume greşită trăim. Aş menţiona, doar în treacăt, ruşinea Bucureştiului care încă tolerează o statuie a unui dictator dinastic al cărui urmaş a trimis-o în puşcărie pe Khadija Ismailova. Ceea ce i se întâmplă Khadijei în ţara aceea ce pare inventată de un autor de parodii (Azerbaidjan) e real, dramatic şi fără soluţie. Nu am să insist. Poate aveţi timp să căutaţi detaliile. Sau poate nu.

Amintiţi-vă doar că şi părinţii noştri trăiau odată într-o astfel de ţară.

Între timp ne-am mai apropiat de lumea civilizată. Sfios, confuz dar ne-am apropiat.

Aş insista azi asupra celuilalt ziarist. Cel care nu e încă sărbătorit sau, Doamne fereşte,comemorat. Cel care face ştirile mici, ştirile care nu dărâmă guverne. Cel care se ocupă de declaraţiile uzuale ale politicienilor, cel care are grijă să facă cronica meciului, cel care traduce în termeni umani păsăreasca funcţionarilor sau a meteorologilor. Acel ziarist care acoperă orice, de la ultimul album Radiohead până la marşul minerilor spre Bucureşti. Nesărbătoritul, necomemoratul şi prea adesea înjuratul.

Aceşti ziarişti sunt baza redacţiilor de aici şi de aiurea. Ei documentează, relatează şi editează textele care vă umplu ziua cu informaţie. Atunci când omul ratează, realizaţi imediat. Atunci când îşi face treaba bine, treceţi mai departe la următoarea ştire.

Sigur că şi ei vor premii şi recunoaştere. Oricât de modeşti ar fi. Şi, foarte probabil, au să le şi obţină la un moment dat. Dacă sunt suficient de încăpăţânaţi, dacă rezistă suficient, dacă nu pleacă în PR sau agricultură, dacă nu intră în politică, dacă redacţia va trăi.

Dacă, dacă, dacă...o mulţime de dacă.

Aproape toţi eroii sărbătoriţi de ziua internaţională a libertăţii presei au fost la un moment dat în situaţia acestui jurnalist mic care dă ştirile fără glorie. Fără ştirile astea mici nu există nici ştiri mari. Iar libertatea presei se măsoară nu în excepţii ci în fiecare ştire publicată.