COMENTARIU ZD: Ora de religie şi desenele animate

Întâi de toate, este vorba despre părinţii care sunt creştini ortodocşi şi ar vrea cu onestitate ca şi urmaşii lor să aibă parte de o educaţie religioasă decentă. De aceea îşi şi asumă anumite norme şi valori creştine. Alţii, măcar din motive pedagogice, limitează desenele animate la doar o oră pe zi – mă gândesc la un caz concret –, tocmai ca să ofere copiilor şi altceva. Dacă tânărul se mai şi joacă pe tabletă, se reduce din timpul alocat desenelor. Iată însă că ora respectivă de desene primeşte un supliment neaşteptat, tocmai de la şcoală – căci sunt şi alte prilejuri în care învăţătoarea, nu numai profesoara/profesorul de religie, recurge la un asemenea mod de a pune copiilor desene animate, ca să scape, cum s-ar zice, în loc să-şi facă treaba. Se practică în mod curent şi la grădiniţă...

Există desigur şi desene animate pe tematici biblice. Şi acestea li se pun copiilor la ora de religie, pe alocuri, cel puţin în Bucureşti. Dar şi aici întrezăresc câteva probleme. În mod cert, este o modalitate de a fi pus la curent într-un mod simpatic cu poveştile biblice, iar pentru copii pare a fi ideală. Cu toate acestea, majoritatea acestor desene animate sunt realizate de neoprotestanţi. Personal, nu ştiu să existe desene animate realizate de ortodocşi, cel puţin în România. Iată şi problema: uneori, date fiind diferenţele confesionale, aceste desene induc copiilor versiuni biblice ale confesiunii care le produce. Veţi spune că Biblia este una singură – aşa este. Numai că uneori aceste banale desene animate pot fi şi preparări subliminale ale viitoarelor lupte interconfesionale la care tinerii şi cei maturi vor participa vrând-nevrând.

Tot fără să realizăm conştient, nici desenele animate, nici filmele cu subiect religios nu sunt sută la sută sănătoase pentru formarea duhovnicească/spirituală viitoare. În cazul ortodocşilor, pentru care icoana este o temă centrală, filmul, desenul sunt un fel de caricatură. Riscul este ca atunci când te vei ruga, în loc să ai în minte icoana lui Iisus, să spunem, vei avea chipul văzut în desene animate ori în celebrul film al lui Franco Zeffirelli în care rolul Mântuitorului este jucat de Robert Powell...! Este o problemă imensă asupra căreia ar merita să medităm cu atenţie, mai ales noi, cei maturi, mai cu seamă clericii. Rareori auzi însă în Biserică asemenea abordări. Să ne înţelegem: nu este cazul să aruncăm la coş toate aceste producţii mai mult sau mai puţin artistice (filme, desene animate etc. cu tematici creştine) – ci de a avea un licăr de trezvie şi un dram de discernământ.

Textul integral al acestui comentariu este disponibil AICI.