Cronică de film. "Fata necunoscută", de fraţii Dardenne. Nimic nou la Cannes. Poliţist,social & realist - VIDEO

Doctorul Jenny Davin e protagonist în filmul detectivist old-school. Se fixează pe chipul unei femei moarte pe care o vede doar în imagini (sau, în acest caz, e doar o scurtă întrezărire a feţei surprinsă de o cameră de supraveghere).

Femeia în cauză, neidentificată până în ultima scenă a filmului, este o imigrantă africană, capturată cu puţin timp înainte de a fi găsită moartă, cu o fractură craniană, pe malurile râului din împrejurimile cabinetului medical al doctoriţei, de camerele de supraveghere.

După ce ajunge poliţia, medicul îşi dă seama cu groază că femeia sunase la uşa cabinetului, însă, pentru că trecuse de orele programului stabilit de lege, ignorase deliberat soneria. Ba chiar îl sfătuise şi pe stagiarul pe care încerca să-l iniţieze în "detaşarea emoţională" implicită a medicului, să se abţină de la impulsul de a deschide.

Doctoriţa îi zice învăţăcelului ei: "Nu-i lăsa pe pacienţi să te obosească". Just. Evident, nedeschizând uşa, îşi asumă imperturbabilă riscurile. Femeia de 18 ani moare în condiţii suspecte.

Medicul nu se poate linişti la gândul că o uşă deschisă ar fi putut salva viaţa femeii, şi înnebunită de durere la ideea că imigranta ar putea fi îngropată fără un nume pe piatra funerară, Davin porneşte o investigaţie pe cont propriu. Ancheta ei pornită din impuls o conduce în mijlocul monotonei lumi interlope din Liège. Sau în casele modeste ale localnicilor, pacienţii ei.

"Implicarea emoţională conduce la un diagnostic rău", îşi mustra doctoriţa stagiarul sensibil Julien. Dar prin contrast (previzibil contrast la nivel scenaristic), pe parcursul filmului, doctoriţei Davin îi este din ce în ce mai greu să menţină distanţa clinică faţa de povestea fetei ucise.

În film sunt viniete ce arată spectactatorului cum e medicul francez. Adică o vedem pe Davin în casa unui adolescent care se luptă cu leucemia sau în timp ce schimbă pansamente, străpunge cu acul intravenos, îngrijeşte răni grave. Cabinete imaculate, devotament şi pasiune pentru slujbă, sobrietate & inteligenţă. Deci filmul rezidă într-o reflectare precisă a vieţii de medic.

Comentariul social e binevenit la Cannes şi fraţii Dardenne se pliază perfect, sunt în competiţia oficială a Festivalului cum e timbrul pe scrisoare. Nelipsiţi. Previzibili. Regia e impecabilă, dar flască. Fără vitalitate. Însă poveste bună de Festival, despre oameni, viaţă şi situaţii-limită. Deci chapeau bas! pentru fraţii regizori care au făcut un film de o rigoare matematică (deşi plictisitor) despre responsabilitatea umană şi vina morală.