Cronică de film. "I,Daniel Blake". Cum ucide sistemul oamenii. Birocraţie, injustiţie şi un Palme d'Or - VIDEO

E povestea lui Daniel Blake, văduv de vârstă mijlocie, tâmplar. Bărbatul care nu poate lucra şi nici nu poate obţine beneficii (ajutor social, şomaj), după un atac de cord aproape fatal. Regizorul Ken Loach transpune în film o poveste despre sistemul de asistenţă socială. O poveste brutal de sinceră. Deşi tezist, filmul are o simplitate feroce: fără podoabe, fără apologetică, genul de film care jigneşte sufletele sofisticate, cu bun gust. Nu-i un film pentru oamenii care merg la cinema ca să caute "entertainment".

"I, Daniel Blake" nu este entertainmentul nostru cel de toate zilele: e mult prea subtil, ironic, tragic şi ireverenţios pentru frivoli. Blake, Daniel (îi zic aşa, ca la starea civilă) se află în vârtejul mizeriei birocratice. El a supravieţuit unui stop cardiac, şi medicul îi spune să se odihnească. O evaluare făcută prin bifări de căsuţe într-un formular, de un funcţionar de la Departamentul pentru Muncă şi Pensii, conchide că nu are dreptul la ajutor social pentru boală. Căci femeia asistent social consideră că e apt de muncă. Deşi medicii spun contrariul.

O brumă de venit i-ar putea veni din indemnizaţia de şomaj, însă trebuie să treacă prin cursa cu obstacole, prin proba vrafului de hârtii de completat, pentru a ajunge să primească un nenorocit de ajutor de şomaj. Toate aplicaţiile erei noastre (căci pentru un loc de muncă astăzi "aplici", se ştie) trebuie să fie complete online. Dar Blake nu are calculator şi nici nu ştie să folosească maşinăria secolului, nici smartphone, nici internet nu ştie să utilizeze. El e tâmplar. Cu dalta. Cu unelte şi cu instrumente. Muncitor de bună credinţă. Nu se descurcă să completeze formularul online în biblioteca Departamentului Social. Timpul expiră. Când funcţionara îi spune că trebuie să ducă mouse-ul pe ecran la locul potrivit, Daniel Blake ridică mouse-ul cu totul şi-l lipeşte de ecran. Vă vine să râdeţi, vouă, celor 24/ 24 online, cabotini pe Facebook?

Katie, o mamă durdulie şi cu chip blând se împrieteneşte cu Daniel la Departamentul pentru Muncă şi Pensii. El devine un soi de bunic pentru cei doi copii ai săi, părăsiţi de tată. E plin de candoare, lipsit de patos, Daniel, neprefăcutul. Daniel este nevinovat cum doar un copil poate fi, în materie de web. Însă el, tâmplarul, repară casa dărăpănată în care fuseseră repartizaţi Katie şi copiii.

Răceala şi austeritatea din JobCentre-ul aseptic unde trebuie să meargă Daniel, iluminat dur şi compus din cabinelor şi birourile porţionate, din PAL, creează atmosfera potrivită sistemului birocratic. Matricea socială în care nu se ţine cont de factorul uman. Tonul vocii funcţionarilor este robotic, de dispecer automat. Se vorbeşte în birouri de cel care ia deciziile la nivel înalt, care hotărăşte soarta şi înfometarea lui Daniel Blake sau ruinarea prietenei lui Katie, mamă cu doi copii. Acest "Big Brother" este numit "factorul de decizie". Da, povestea lui Daniel are reminiscenţe din Orwell.

O scenă teribilă se petrece la banca de alimente, un depozit unde oamenii mai înstăriţi donau alimente pentru cei mai nevoiaşi. Katie, hămesită, deschide o conservă de fasole pe neve. În timp ce se fereşte de femeia care-i împărţea alimentele. În tot acest timp, englezii de soi îşi mestecau, probabil, în tihnă şi tacticoşi, un "English Breakfast". Cineastul Ken Loach este exploratorul sufletelor care nu sunt de obicei în lumina reflectoarelor. În altă scenă Katie fură dintr-un magazin chestii de uz femeiesc. O prind la casă, dar şeful îi dă drumul. E drama umană frustă. Tu ştii, omule, dacă într-o situaţie similară, ai fi fost cinstit până la capăt, ai fi furat sau nu?

Ce e foamea aspră a fiinţei vii? Când simţi foamea, sistemul te-a umilit de-adevăratelea. Daniel şi Katie o simt. Filmul reuşeşte să dea seama despre sărăcie, despre lumea urâtă poate, plină de obidiţi. Lumea despre care nu vrem să ştim. Care-i miza? Să vedem şi noi, aştia care mâncăm totuşi o pâine, măcar la cinema, cum arată viaţa dură. Noi, spectatorii. Ce înseamă să nu-ţi pierzi respectul de sine? Să lupţi până la moarte cu morile de vânt care, astăzi, sunt clădirile de birouri şi zgărie-norii unde locuiesc cei din specia lui "Big Brother". Aşa face Daniel Blake. Mie mi-a rămas în cap filmul. Şi Daniel. Cu zâmbetul lui, cu căldura lui umană de tâmplar simplu, cu peştişorii din lemn pe care-i făurea, ca să-i agaţe în camera copiilor lui Katie.

Am fost la câteva filme dintre cele proiectate până acum la festivalul "Les Films de Cannes à Bucarest" şi cred că, într-adevăr, "I, Daniel Blake" merita Palme d'Or-ul. E un film de stânga. Social. Emoţionant. Melodramatic. Mizerabilist. Despre oameni care au curajul să-şi ceară drepturile şi să moară demni şi cinstiţi.

Programul festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest", ce se desfăşoară până în 23 octombrie

Citeşte şi: Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 octombrie

Citeşte şi: VIAŢĂ de VIP: Günter Grass a mărşăluit în ritmul „Tobei de tinichea” în trupele Waffen SS

Citeşte şi: Robert De Niro va primi Premiul Chaplin din partea organizaţiei Film Society of Lincoln Center

Citeşte şi: Ministrul Culturii, Corina Şuteu, anunţă că sculptura "Cuminţenia Pământului" va fi găzduită de Muzeul Satului. "Nu înseamnă că va fi accesibilă doar bucureştenilor, urmând să fie expusă în muzee de artă, galerii"

Citeşte şi: Regele Mihai împlineşte pe 25 octombrie 95 de ani: Programul evenimentelor publice dedicate regelui