Filme şi cărţi de octombrie: Băiatul din insulă şi drama refugiaţilor. Societatea adolescenţilor

FILM Documentarul "Fuocoamare". Cer plumburiu deasupra insulei refugiaţilor

Documentarul "Fuocoamare", ce arată drama refugiaţilor care ajung pe insula Lampedusa, din sudul Italiei, primul loc în drumul lor spre Europa, opune precipitării mass-mediei şi poveştilor ingrate despre refugiaţi, o temporalitate mai lentă, mai fluidă. Samuele, un băiat de 12 ani, locuitor al insulei, face scurte călătorii pentru a prinde păsări cu praştia, merge la şcoală şi pleacă pe mare împreună cu tatăl său pescar. La câţiva paşi distanţă, autorităţile sunt pe picior de război. Regizorul Rosi a ales să "sculpteze" imagini ce arată splendoarea pământului din insulă (cerul plumburiu, culorile de iarnă). Par desprinse dintr-o ficţiune. Lampedusa este insula unde cronica unei vieţi ajunge la dimensiunea tragicului, unde casa unui om se întâlneşte cu Lumea largă, iar viaţa sedentară cu nomadismul.

"Este inacceptabil ca oamenii să moară în timp ce traversează marea, încearcând să se salveze (de ceea ce se întâmplă în ţările lor, n.r.)", a declarat Gianfranco Rosi, pe scena galei Berlinalei 2016. "Fire at Sea/ Fuocoammare", în regia lui Gianfranco Rosi, a primit premiul Ursul de Aur la cea de-a 66-a ediţie a galei Festivalului de Film de la Berlin, în 2016.

CARTE "Falsificatorii de bani", de André Gide. Societatea adolescenţilor

Puberii lui Gide, delincvenţi, sensibili şi cu înclinaţii homosexuale fine, în societatea franceză a ostentaţiei, îmbibată de ironii sociale, păzită de năsucurile de ceară ale nobilimii şi de preceptele religioase din oraşul contrastelor, Parisul magistraţilor şi al frivolilor. Intrigile se ţes minuţios şi se destramă. Cum s-ar făuri umbre cu lanternele magice pe peretele unei dormitor francez de la 1925, data când a fost publicat romanul. Pasiunile omeneşti sunt filtrate de raţiune, inteligente. Este şi un roman despre roman, autorul Edouard scrie o carte cu titlul "Falsificatorii de bani". Pe măsură ce întâmplările băieţilor se derulează şi se domolesc, în substrat se distinge o meditaţie, de factură filozofică, despre realitate, drept o prelungire a percepţiei umane. Gide e de citit şi de recitit, azi, în timp ce lumea se vede parcă, la fel ca într-o fotografie blurry, în care distingi contururi şi forme, fără să le poţi desemna cu certitudine.

"Îmi place ca într-o operă de artă să se afle un răspuns, la scara personajelor, subiectul însuşi al acelei opere. Nimic nu o luminează mai bine şi nu stabileşte mai sigur proporţiile ansamblului. În unele tablouri ale lui Memling sau Quentin Metsys, o mică oglindă convexă şi întunecată reflectă, la rândul ei, interiorul unde are loc scena pictată. În tabloul meninelor de Velasquez (dar puţin altfel) întâlnim acelaşi procedeu. Îl regăsim, în sfârşit, în literatură", scria Gide despre Falsificatori.