FOCUS: Marea Revoluţie Socialistă – milioane de victime pentru o „victorie de etapă”

Ţarul Nicolae al II-lea abdicase deja la 15 martie, acelaşi an. În primele rânduri ale revoluţiei s-a aflat celebrul Vladimir Ilici Lenin – Ulianov (1870-1924) recent întors din Occident, unde huzurea ideologic încă din 1907, stipendiat fiind de jafurile şi furăciunile pe care le făceau bolşevicii rămaşi la vatra Mamei Rusii.

Din confortabilul şi costisitorul său exil, Lenin s-a întors în Rusia (din Elveţia) ajutat fiind de serviciile secrete germane şi de un domn-tovarăş pe nume Alexander Parvus, pe care îl chema, de fapt, Izrail Lazarevici Gelfand, personaj cu o biografie bizară şi incomplet elucidată, până astăzi.

În fine, în noaptea de 16-17 iulie 1918, Ţarul Nicolae al II-lea a fost executat, din ordinal expres al lui Lenin, împreună cu toată familia sa.

Comunismul a ieşit victorios, la oraşe şi la sate. Succesorul lui Lenin, Iosif Vissarionovici Stalin (1878-1953), a condus URSS din 1922 şi până la moartea sa survenită, din nefericire, prea târziu. De ce prea târziu? Pentru că Generalissimul a avut vreme, pe timpul domniei sale, să se claseze pe primul loc în competiţia care l-a desemnat pe cel mai mare criminal din istorie. Între 15 şi 20 de milioane de oameni (sună sinistru aproximarea asta, dar cifre oficiale nu există) au căzut pradă epurărilor staliniste şi asta, nota bene, pe timp de pace.

În pofida uriaşului număr de victine, victoria comunismului în URSS a fost doar una, cum se spune, „de etapă”. Colosul roşu şi-a dat obştescul sfârşit în anul 1991.