Intitulat „Reis” („Şeful”) filmul urmăreşte evoluţia lui Erdogan de la copilăria petrecută într-un cartier popular din Istambul, trecând prin perioada în care a fost primar al oraşului (1994-1998), până în zilele noastre.
Erdogan şi soţia sa, Eminel, sunt interpretaţi de actorii Reha Beyoglu şi Özlem Balci.
„Un om nu moare decât o dată şi, dacă va fi să murim, atunci s-o facem ca nişte bărbaţi!” – este una dintre replicile eroice pe care le rosteşte în film personajul Erdogan.
Regizorul filmului, Hudaverdi Yavuz, a explicat, pentru Agenţia France Presse, de unde vine titlul peliculei: „Toţi prietenii din copilărie, toţi apropiaţii îi spuneau aşa.”
Filmul „Reis” s-a dovedit, însă un uriaş eşec, şi încă unul foarte costisitor. Săptămâna trecută, în sălile de cinema a fost vizionat de doar 1.771 de spectatori, asta într-o ţară cu 75 de milioane de locuitori.
De la lansarea în cinematografe (3 martie) „Reis” a avut doar 172.000 de spectatori, care au generat venituri de 500.000 de euro, în vreme ce producţia a costat 8 milioane de euro.