FOTO Strada Plantelor, Bucureşti: ultimul popas al lui Eminescu înainte de veşnicie

Despre cauza/ cauzele morţii sale s-au făcut mai degrabă presupuneri şi speculaţii. Adevărul, desigur, nu va mai putea fi aflat niciodată cu certitudine. Cu toate acestea, o seamă de ipoteze pot fi invalidate, iar altele pot fi învestite cu o credibilitate sporită.

Acum doi ani, la împlinirea a 165 de ani de la naşterea poetului, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române a editat lucrarea "Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor", ca o restituire morală a adevărului medical privind maladiile lui Eminescu şi ultimii săi ani de viaţă, realizat într-o perspectivă interdisciplinară şi inedită în 10 articole complementare semnate de specialişti de prestigiu din medicina românească actuală: prof. univ. dr. Irinel Popescu, acad. Ioan Aurel Pop, dr. Cecilia Cârjă, dr. Ioana Bonda, acad. Victor A. Voicu, prof.dr. Octavian Buda, prof. dr. Dan Prelipceanu, prof. dr. Călin Giurcăneanu, conf. univ. dr. Bogdan O. Popescu, prof. univ. dr. Eduard Apetrei, dr. Codruţ Sarafoleanu, prof. univ. dr. Vladimir Beliş, precedate de un argument de acad. Eugen Simion.

Academicianul Eugen Simion susţine că "aceşti eminenţi medici din toate domeniile cercetează cazul Eminescu şi contestă diagnosticul de lues (sifilis), pe care l-a acceptat Călinescu şi, prin cartea lui extraordinară, în 1932, a divulgat public acest lucru."

Potrivit lui Eugen Simion, reputaţii specialişti dau un alt diagnostic marelui poet, "afecţiune de tipul bipolar", ceea ce ar corespunde unui "sindrom maniaco-depresiv".

"Sigur că mi-am pus şi eu întrebarea, şi-au pus-o şi alţii, ce rezolvă asta? Schimbă ceva? Nu schimbă nimic în destin. Eminescu a murit fizic la 39 de ani şi psihic şi spiritual la 33. El şi-a încheiat, de fapt, marea lui creaţie la 33 de ani. Nu vom schimba prea mult poate în opinia publică, dar este un document girat de specialişti." – Eugen Simion

Din perspectiva diferitelor specialităţi medicale, este desfiinţat mitul privind moartea poetului în urma unei lovituri, precum şi diagnosticul de sifilis care i-a fost atribuit lui Eminescu, diagnostic datorită căruia şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în instituţia doctorului Şuţu.

Astfel, articolul acad. Victor A. Voicu arată că, pe fondul unei afecţiuni de tip bipolar care nu a fost corect diagnosticată, Eminescu a primit diagnosticul eronat de sifilis, generând un tratament, standard la vremea respectivă, cu mercur. "Din păcate, administrarea de lungă durată şi în mod repetat a generat agravarea stării de sănătate a lui Eminescu şi a contribuit la sfârşitul lui prematur", a conchis academicianul.

Prof. dr. Dan Prelipceanu aduce o serie de argumente din perspectiva psihiatriei actuale, în timp ce prof. dr. Eduard Apetrei oferă o serie de date privind patologia cardiovasculară la Eminescu.

Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis, mercurul folosit în tratament generând lezări grave şi ireversibile ale sistemului nervos şi cardiovascular, susţine academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog.

"La autopsie – a spus acad. Victor Voicu – nu s-au gasit leziunile specifice sistemului în creier, care sunt leziuni specifice sifilisului. Era ignoranţa vremii. Nu se putea pune la vremea aia diagnostic cert de sifilis. Era şi o modă, boala venerică, sexuală era foarte frecventă, inclusiv la marii artişti. Tratamentul cu mercur nu a facut decât să genereze lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular, ireversibile, grave."

La rândul lui, profesor universitrar doctor Eduard Apetrei susţine că Eminescu a murit şi din cauza unei afecţiuni vasculare, el suferind şi o ateroscleroză precoce.