Independent Spirit Awards: "Lebăda neagră/ The Black Swan" a primit cele mai multe premii. Vezi aici cine a mai câştigat!

Drama "Lebăda Neagră/ The Black Swan" a fost marele câştigător la gala Independent Spirit Awards, ce a avut loc sâmbătă, la Los Angeles, adjudecându-şi patru trofee, inclusiv cele pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie, informează monstersandcritics.com.

Urmărește
111 afișări
Imaginea articolului Independent Spirit Awards: "Lebăda neagră/ The Black Swan" a primit cele mai multe premii. Vezi aici cine a mai câştigat!

Independent Spirit Awards: "Lebăda neagră/ The Black Swan" a primit cele mai multe premii. Vezi aici cine a mai câştigat! (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Filmul regizat de Darren Aronofsky a mai fost premiat pentru cea mai bună actriţă în rol principal - Natalie Portman - şi pentru cea mai bună imagine, la cea de-a 26-a gală Spirit Awards, distincţii acordate de producătorii independenţi din SUA filmelor de artă.

Pelicula "Discursul regelui/ The King's Speech", favorită la Oscar, cu nominalizări la principalele categorii, a primit trofeul pentru cel mai bun film străin.

Un alt nominalizat la Oscar recompensat la gala Spirit Awards a fost James Franco, care a câştigat premiul pentru cel mai bun actor pentru prestaţia sa din "127 Hours".

Cele două premii dedicate actorilor în roluri secundare au fost adjudecate de Dale Dickey şi John Hawkes, care joacă împreună în drama "Winter's Bone".

Filmul "Copii sunt bine-mersi/ The Kids Are All Right" a fost recompensat pentru cel mai bun scenariu original, iar premiul pentru documentar a revenit peliculei "Exit Through The Gift Shop ", despre care se presupune că a fost regizată de artistul britanic Banksy.

Spirit Awards, decernate de asociaţia Film Independent, aduc un omagiu filmelor americane cu buget redus, selectate pe baza unor criterii precum originalitatea, subiecte provocatoare şi gradul de finanţare independentă. Limita maximă de buget este de 20 de milioane de dolari - aproximativ o treime din bugetul mediu al unui film de studio, potrivit datelor oferite, în 2006, de Motion Picture Association of America.

Anul trecut, lungmetrajul "Precious: Based on the novel 'Push' by Sapphire", de Lee Daniels, a fost marele câştigător la Spirit Awards, obţinând cinci trofee, printre care premiul pentru cel mai bun film şi premiul pentru cel mai bun regizor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici