INTERVIU. Anca Constantinescu: "Pictura este o modalitate excelentă pentru copii de a-şi exprima emoţiile şi de a-şi gestiona stresul sau anxietatea" / Cum văd românii şi stăinii arta contemporană autohtonă

Anca a descoperit pictura încă de mică, iar pasiunea ei pentru artă a fost atât de mare încât a avut curajul să se reprofileze chiar dacă avea în faţă o carieră promiţătoare în IT. Cu toate acestea Anca ne spune că niciodată nu s-a simţit mai fericită şi mai împlinită ca acum.

În 2014 a început cursurile la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, iar trei ani mai târziu a debutat cu prima ei expoziţie de la Teatrul Elisabeta din Capitală. Pe măsură ce anii au trecut, Anca a continuat să îşi promoveze arta, iar expoziţiile la care a participat, precum cele de la Palatul Mogoşoaia sau Muzeul Gorjului din Târgul Jiu, au rămas aproape de sufletul ei şi astăzi.

Atunci când pictează se gândeşte la grupul ei de apropiaţi, familie sau prieteni deoarece asta îi oferă cea mai multă inspiraţie. De altfel, temele ei sunt concentrate pe relaţiile dintre oameni, pe empatie, curaj, prietenie şi acceptare a diferenţelor dintre oameni din ziua de azi.

Tablourile ei comunică dincolo de vizual şi reuşesc să atingă acele corzi sensibile asupra cărora privitorul meditează atunci când ajunge acasă.

Gruparea Himerelor îşi propune să nu se limiteze doar la pictură. Ea vrea să înglobeze diferite moduri prin care femeile se exprimă în artă, fie că este vorba despre dans sau sculptură. De la momentul fondării şi până în prezent s-au alăturat mai multe artiste. Acestea colaborează strâns, oderindu-şi sfaturi, însă procesul de creaţie rămâne unul solitar, fără intervenţii directe în lucrările celorlalte.

1. Ce anume te-a determinat să studiezi pictura şi de ce ai dorit să te reprofilezi? Am observat că ai studiat Facultatea de Automatică şi Calculatoare dar şi Informatică Managerială din domeniul Cibernetică – practic ai trecut de la un profil real la un profil uman.

Da, aşa este, arta nu a fost alegerea mea iniţială în viaţă. Deşi culorile şi procesul creativ m-au fascinat încă din copilărie, în timpul şcolii, am considerat pictura doar ca pe un hobby, o modalitate plăcută de a-mi petrece timpul liber. În acelaşi timp, am avut o înclinaţie naturală spre informatică şi, sub influenţa familiei şi a profesorilor care mă îndemnau să urmez o carieră în IT, am ales să-mi continui studiile în acest domeniu. Cu toate acestea, pe măsură ce avansam în cariera IT, am realizat că pasiunea mea adevărată era pictura şi că nu mă mai regăseam în mediul tehnic.

Astfel, am luat decizia de a-mi schimba complet direcţia profesională şi de a mă dedica în totalitate artei. La 26 de ani, am avut curajul să mă înscriu la Universitatea Naţională de Arte, secţia pictură. Această schimbare a fost extrem de revigorantă pentru mine şi, în sfârşit, am simţit că îmi urmez cu adevărat chemarea. Mă simt împlinită şi fericită că am avut curajul să-mi urmăresc pasiunea şi să îmi găsesc locul într-un domeniu care îmi aduce atât de multă bucurie şi satisfacţie.

2. Te ajută într-un fel gândirea tehnică/analitică în actul de creaţie ? Cum?

Da, mă ajută destul de mult, mă determină să fiu mai organizată în gândire şi în structurarea ideilor creative, dar şi în atelier, în procesul creaţiei.

Nu ştiu cum e la alţi artişti, dar pe mine mă ajuta mult să am un mod de lucru logic, cu etape bine puse la punct. Eu abordez actul creativ, practic realizarea unei lucrări, ca pe un proces bine definit; aş putea sa-l asemăn cu o schema logică unde fiecare pas este influenţat de ce s-a întâmplat sau ce am realizat pana in acel moment. În acest fel reuşesc să ţin sub control multitudinea de idei şi impulsuri care mă asaltează în timp ce lucrez şi care ar putea să mă abată de la ideea/conceptul de la care am pornit sau chiar să strice lucrarea.

Bineînţeles, formarea tehnică îmi prinde bine şi în utilizarea diferitelor programe de editare pentru crearea schiţelor digitale de care mă folosesc pentru a crea compoziţia şi vizualiza ceea ce doresc să pun pe pânză.

3. Ce înseamnă prietenia şi toleranţa pentru tine şi de ce lucrările tale gravitează în jurul acestor cuvinte/simboluri?

Pentru mine, prietenia şi toleranţa sunt concepte fundamentale, atât în viaţa personală, cât şi în creaţia mea artistică. În lucrările pe care le creez, aceste valori sunt nu doar teme de explorat, ci şi sursă de inspiraţie constantă.

Arta mea nu este doar o formă de exprimare estetică, ci şi o călătorie interioară în care explorez complexitatea comunicării şi a conexiunilor umane. Folosesc diverse tehnici şi medii artistice pentru a exprima aceste idei, de la picturi abstracte care sugerează interacţiuni subtile, până la portrete care explorează complexitatea emoţiilor şi a relaţiilor.

Seriile mele, cum ar fi „Apropiere pas cu pas” şi „In the Mirrors”, sunt exemple clare ale modului în care abordez temele prieteniei şi importanţa înţelegerii reciproce în artă. În fiecare lucrare, încerc să îmbin estetica cu o poveste profundă despre cum ne conectăm unii cu alţii şi despre cum ne acceptăm diferenţele.

Prin arta mea, sper să provoc şi să inspire oamenii să mediteze asupra propriilor lor relaţii şi să îşi îmbunătăţească modul în care comunică şi interacţionează cu cei din jurul lor. Îmi doresc ca lucrările mele să fie o sursă de introspecţie şi să provoacă oamenii să aprecieze diversitatea şi să cultive relaţii bazate pe respect şi empatie.

4. Am observat că în picturile tale foloseşti culori vii în diferite nuanţe – cum ai ajuns la acest stil şi de ce îl foloseşti? Ce anume te-a inspirat ?(Artist/conjunctură)

Culorile puternice şi vii mereu m-au fascinat şi le admiram nu numai în lucrările artiştilor contemporani, precum Katharina Grosse, Holton Rower ori Ian Davenport, dar şi dar şi cele ale lui Mark Rothko ori Vincent van Gogh.

La începutul studiilor mele la Universitatea Naţională de Arte, pictam timid, folosind culori grizate şi o paletă cromatică restrânsă. Am avut o relaţie ambivalentă cu culoarea - mă intimida, dar în mintea mea pulsa o mare de idei. Încetul cu încetul, am căpătat curaj să ies din zona mea de confort, am început să experimentez cu nuanţe mai vii şi să mă îndrept tot mai mult spre abstract, aşa cum se vede în seria mea "Annke şi mai cum?".

Mutarea în Olanda alături de soţul meu a reprezentat o schimbare şi mai profundă în arta mea. Eram plină de entuziasm, înconjurată de un peisaj nou, dar departe de familie şi prieteni, într-un atelier de pictură nou şi gol pe care îmi doream să-l transform într-un spaţiu al meu, plin de lucrări. Deşi mă simţeam inspirată acolo, vremea gri şi ploioasă din Olanda a avut o mare influenţă asupra creativităţii mele. Această experienţă m-a motivat să lucrez în culori intense şi saturate, folosind contraste puternice pentru a aduce mai multă lumină şi culoare în lumea mea.

5. Spune-mi mai multe despre noul grup de artă pe care îl promovezi şi în care sunt implicate şi prietenele tale. Cum a luat naştere? Ce are la bază? Ce obiective are?

Grupul din care fac parte se numeşte Himerele, şi iniţial, am fost patru artiste în grup, toate profesoare la liceul de artă Dimitrie Paciurea, unde ne-am cunoscut. Colaborând împreună şi realizând diverse activităţi pentru elevi, ne-am împrietenit şi am decis să ne formăm propriul grup.

Himerele a luat naştere în mod natural, din dorinţa de a expune lucrările noastre împreună, deoarece ne înţelegem şi colaborăm foarte bine. Fiecare dintre noi are un stil diferit de pictură, ceea ce adaugă diversitate şi profunzime grupului nostru.

De-a lungul timpului, am organizat numeroase expoziţii de grup cu teme bine structurate, iar ulterior grupul s-a mărit, alăturându-se şi alte artiste. Ultimul proiect are ca temă de grup portretul, unde fiecare dintre noi a realizat portretul celeilalte artiste, dar şi autoportretul.

Seria de lucrări se concentrează pe teme de percepţie şi reflecţie, explorând modul complex în care ne vedem pe noi înşine, nu doar prin introspecţie, ci şi prin interacţiunile noastre cu ceilalţi. Aceste lucrări scot în evidenţă diverse aspecte ale identităţii noastre, arătând cum gândurile şi influenţele externe contribuie la formarea identităţii şi la dezvoltarea relaţiilor interpersonale. În esenţă, proiectul nostru reprezintă o călătorie de auto-descoperire şi de înţelegere a modului în care ne raportăm la lumea din jur. Avem în gând numeroase proiecte viitoare şi ne dorim să extindem grupul nostru, invitând alături de noi şi alte artiste din diverse domenii, precum sculptura, fotografia sau instalaţia.

6. În cadrul expoziţiilor internaţionale pe care le-ai avut, unde te-ai simţit cel mai „acasă” şi unde ai simţit că lucrările tale sunt foarte bine primite?

Am fost tare fericită să văd că lucrările mele au fost apreciate în Slovacia, Bulgaria şi Republica Moldova la bienalele organizate acolo. De asemenea, o experienţă inedită a fost şi prima expoziţie online la care am participat în Canada, pe timpul pandemiei, când acestea nu erau încă destul de populare. Totuşi, cel mai „acasă” la expoziţii m-am simţit în România, poate şi datorită faptului că o parte din public era formată din prieteni dragi şi artişti români, fiind o plăcere să-i revăd de fiecare dată.

7. Ce simţi despre publicul din România – cum crezi că îţi primeşte lucrările?

În ceea ce priveşte publicul din România, simt că recepţia lucrărilor mele a fost, în general, foarte pozitivă. Publicul român apreciază diversitatea şi arta contemporană, iar acest lucru este reflectat în feedback-ul pe care l-am primit de-a lungul timpului.

Am observat că ultimele mele lucrări, în special seria de portrete, au fost deosebit de bine primite. Publicul a rezonat profund cu aceste lucrări, probabil datorită culorilor vibrante şi a detaliilor expresive pe care le-am integrat în ele. Percepţia publicului este importantă pentru mine, deoarece îmi oferă perspective noi şi mă ajută să cresc ca artist. Este o bucurie să ştiu că munca mea are un impact şi că reuşesc să comunic prin artă la un nivel atât de personal şi de profund cu cei care îmi privesc lucrările.

8. La ceva timp după ce ai terminat studiile în artă eşti şi tu acum la rândul tău profesoară. Acum ţii cursuri online şi îi înveţi pe copii cum să se exprime şi cum să exploreze prin desen şi pictură. Cât de mult contează acest lucru pentru formarea lor şi cum vezi că este percepută?

De câţiva ani am o colaborare minunată cu Ateliere Colorate, unde susţin aceste cursuri de pictură pentru copii, dar şi pentru adulţi. Cursuri online oferă oportunităţi valoroase pentru copii să înveţe şi să se dezvolte într-un mediu care poate fi mai flexibil şi mai accesibil decât un curs tradiţional în clasă.

Desenul este o formă de exprimare creativă care îi ajută pe copii să-şi dezvolte imaginaţia şi să exploreze idei noi. Abilităţile vizuale şi spaţiale dezvoltate în procesul de desen îi ajută nu doar în artă, ci şi în alte domenii ale vieţii. Pictura este o modalitate excelentă pentru copii de a-şi exprima emoţiile şi de a-şi gestiona stresul sau anxietatea. Astfel, prin lucrările lor, ei îşi pot reflecta stările interioare şi pot găsi modalităţi constructive de a le exprima.