INTERVIU - Dan Perjovschi: Nu sunt un artist care vrea scandal, e aşa de uşor să jigneşti pe oricine

Lia şi Dan Perjovschi s-au numărat printre cei 100 de artişti din toată lumea care susţin ateliere, în perioada 11 iunie - 11 iulie, în programul Wide Open School la Southbank Center din capitala britanică, în cadrul Olimpiadei Culturale, transmite trimisul MEDIAFAX la Londra. Astfel, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Londra, cei doi au fost prezenţi în capitala britanică, de miercuri până vineri, susţinând aceste workshop-uri interactive pentru tot felul de oameni care simt nevoia să îşi descopere şi să îşi exploateze latura creativă, interacţionând cu artiştii invitaţi în program.

Totodată, Dan Perjovschi a fost invitat de ICR Londra să realizeze o serie de desene inspirate de Jocurile Olimpice, o astfel de lucrare figurând de la începutul anului pe site-ul şi în newsletter-ul institutului.

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Dan Perjovschi a vorbit despre experienţa workshop-ului susţinut la Londra, dar şi despre alte aspecte ale creaţiei sale, în România şi în străinătate, până la scena de artă contemporană românească şi evoluţia acesteia.

Prezentăm interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de Dan Perjovschi:

Reporter: Cum a fost acest curs?

Dan Perjovschi: Întotdeauna e şi fascinant, e şi foarte dur, pentru că eu cu Lia nu avem un curs, noi nu învăţăm pe cineva să facă ceva, noi punem pe cineva în situaţia să-şi descopere singur ce are de făcut, ceea ce, de fapt, nu e un curs, ci sunt 20. Azi, când am vorbit şi-ai fost de faţă, am vorbit mult despre viaţă, nu despre artă - ce-am făcut luni, ce-am făcut marţi, ce-am făcut miercuri, nu? Şi astea se pot transla vizual, sunt nişte situaţii de viaţă. Noi am învăţat mai mult din experienţă decât din teorie. Şi atunci asta dăm mai departe. E foarte interesant, eu, la sfârşitul zilei, când mă duc acasă, mă uit în oglindă, parcă n-am cap, mi-au mâncat capul, e o chestie canibală, ştii?

Reporter: Am văzut că au fost şi români printre participanţi.

Dan Perjovschi: Da, sunt în fiecare zi, vreo cinci sau şase. Sunt oameni care învaţă dreptul, sunt oameni care făceau computer science, români sau e un băiat care îşi dă doctoratul într-o poveste foarte sofisticată, japoneză. Bine, am mai avut două fete din Taiwan, care sunt venite în vacanţă să-şi limpezească mintea, pentru că la ele în Taiwan e foarte dur şi munca pe care o făceau... au lovit un zid, ştii?, când simţi că faci acelaşi lucru în fiecare zi, nu-i nimic creativ în chestia aia şi tu te gândeşti: "Mamă, mai bine mă omor decât să mai...". Şi au venit să vadă, au luat cursul ăsta. Deci, vezi, e aşa de mare responsabilitatea asta! Noi nu predăm decât aşa temporar, facem workshop-uri, pentru că astea sunt ca un performance, e ceva artistic cumva în ele. Pentru că şcoala e ceva foarte greu, tre' să predai ceva, e extrem de complicat.

Reporter: Ce este creativitatea şi cum o poţi declanşa şi integra în viaţa de zi cu zi?

Dan Perjovschi: Deci nu pot vorbi în numele nimănui, că eu fac arta de când aveam şapte ani şi de-atunci nu m-am oprit niciodată, deci nu cunosc în afara acestei poveşti altceva, dar pot să văd că viaţa oricărui om, oricât de tembelă eşti, oricât de nenorocită e, tu poţi să, cum ziceau ăştia (englezii, n.r.), 'sexing up', tu o poţi îmbunătăţi într-un fel. Şi-am avut o discuţie chiar ieri, cu studenţii noştri. Ştii, când te duci la job şi ai în faţă un ecran şi te uiţi la el opt ore pe zi timp de câţiva ani. Da, dar pe ecranul ăla tu ai lipit un sticker, pui creioanele într-un fel, aicea e caietul ăla în care notezi, aici e nu ştiu ce, deci ai un fel de compoziţie artistică în faţa ochilor tăi, deci un prim gest de a utiliza creativitate este să îmbunătăţeşti condiţia estetică a locului unde tu te uiţi opt ore, poate poţi aranja sticker-ul ăla în altă parte, poate poţi clemele alea să le pui altcumva... pare foarte stupid ce spun eu acuma, dar e un element extrem de mic cu care poţi, cum să zic, să-ţi faci o viaţă mai bună. Am notat pe perete nişte teme de tipul: mergi cu autobuzul sau cu metroul până la serviciu şi poate te poţi uita în metrou la câţi oameni sunt îmbrăcaţi în roşu, poate poţi să-ţi propui nişte jocuri d-astea vizuale care să-ţi facă zilele diferite.

Reporter: Deci mai degrabă creativitatea face parte din viaţa de zi cu zi decât să te distanţezi de cotidian?

Dan Perjovschi: Aşa mă gândesc eu, da. Pentru cei care vor să se dedice unei chestiuni creative, artistice, oricare ar fi ea, cu cât vrei să fii mai profesionist, cu atât trebuie să dedici mai mult timp. Deci, în momentul ăla, începe riscul. Nu mai merge figura cu 'după masă, m-apuc eu şi mai desenez', 'în weekend... şi aşa mai departe. Viaţa e foarte interesantă, dar în acelaşi timp poate fi şi foarte dură. Şi depinde de şansa fiecărui om şi de încăpăţânarea lui să nu rămână în duritatea aia, să şi-o îmbunătăţească.

Să ştii că va fi aici o expoziţie la Hayward care va fi făcută de un puşcăriaş - ăsta de stă de opt ani în puşcărie, nu ştiu ce naiba a făcut, le-a tot scris scrisori, le-a cerut cataloage, ăştia i-au trimis şi ăla a făcut un proiect, în puşcărie, locul cel mai puţin dispus să fie creativ... Deşi acum îmi aduc aminte c-am văzut odată nişte obiecte în puşcăriile comuniste, unde n-ai nimic şi trebuie din nimic să faci ceva. Deci în cele mai imposibile locuri poţi să cultivi şi să creşti chestia asta.

Reporter: Ai expus în locuri foarte diferite, în societăţi foarte diferite, preluând de fiecare dată elemente locale şi integrându-le în creaţiile respective. Care au fost cele mai interesante reacţii, care au fost tabuurile la care nu vă aşteptaţi?

Dan Perjovschi: Întotdeauna e ceva special în fiecare loc. Fiecare ţară din lume e cea mai frumoasă ţară din lume, aşa e! Acum, eu lucrez time specific, mai mult decât local, pentru că nu am timp să fac o cercetare prea aprofundată. Şi-atunci iau presă, vorbesc un pic cu oamenii, e un fel de cercetare epidermică, la suprafaţă. Dar, în timpul în care mă aflu acolo, se întâmplă chestii în lumea largă şi în locul ăla şi pe alea încerc să le formulez vizual. Arta mea ţine de teritoriul democraţiei. Ştii că Zidul din Berlin avea grafitti pe partea din vest, nu pe partea din est şi aia e lumea asta a noastră. Când am fost în zone care sunt un pic mai chestionabile din punct de vedere democratic, practic, lucrurile au fost un pic mai complicate. Şi pot să-ţi dau un exemplu - la Moscova, poţi să-l critici pe Putin, aşa cu juma' de gură mi s-a spus, dar Biserica Ortodoxă e în afara oricărei... (râde, n.r.). Acum eu râd, dar nici la noi nu e prea... Deci, dacă vrei să-ţi găsesc în inima democraţiei româneşti nişte probleme cu care poţi să ai probleme, îţi găsesc. Ca dovadă, poneiul roz care a făcut valuri în România, total neînţeles, total prost folosit, total manipulat politic. Deci poţi să ai probleme neavând probleme de fapt. Aşa se întâmplă şi în alte ţări. Şi am expus în Sharjah, în Emiratele Arabe, am expus în Cipru, între greci şi turci, am expus în Chile, în China, deci în locuri în care, teoretic, nu... Deci aici mă simt foarte liber, în Germania mă simt foarte liber, în Franţa sau oriunde... cu cât mergi mai la margine şi în ţări care au probleme, cu atât începi să te gândeşti. Şi eu sunt un artist care nu vrea scandal. Eu nu sunt ăla cu caricaturile cu Mahomed, aia a fost o prostie vândută ca libertate de expresie. În ziua de azi, e aşa de uşor să jigneşti pe oricine. Deci îţi fac un desen, nu mai vorbim niciodată în viaţă, dacă vrei. Orice cultură, poţi să o stigmatizezi imediat şi într-un mod foarte oribil. Dar pe mine nu mă interesează. Pe mine mă interesează să înţeleg nişte lucruri. În Emiratele Arabe Unite, unde oamenii pot avea patru neveste, am făcut un desen în care arabul îmbrăcat în alb aşa zicea: "Give me five!" (râde, n.r.). Şi le-a plăcut.

Da, pentru că eu am fost învăţat în comunism şi după aia să lucrez pe marginea aia, unde se poate sau nu se poate ceva. Deci eu îi fac un desen nu despre Biserica Ortodoxă în Moscova, îi fac un desen despre biserica creştină care vorbeşte cu moscheia şi o întreabă pe moscheie dacă îi place feng shui. Şi atunci ce e? E o critică la Biserica Ortodoxă, e o critică la aia, ce e aia? Deci fac un desen care nu creează reacţia politică, pe care foarte mulţi din artişti o cultivă ca să aibă succes, deci un desen care pune în chestiune, lumea îşi pune singură problema aia, îşi pune singură întrebarea aia. Mie îmi ajunge asta. Eu de-aia fac umor, îl folosesc empatic, nu distrugător.

Reporter: Cât se reflectă propriul background cultural în ceea ce faci?

Dan Perjovschi: Tot timpul, eu am marele avantaj faţă de multă lume că pot fi sceptic şi la comunism, şi la capitalism, pot să am rezerve şi faţă de ideile stânga, şi faţă de ideile de dreapta, să am rezerve şi faţă de societatea de consum, dar şi faţă de aia egalitaristă. Eu pot să contribui, cum zicea ăla 'să cânte în acelaşi cor' (fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu, despre Institutul Cultural Român, n.r.), la corul ăsta cu ceva, adică chiar pot, şi chiar folosesc talentul ăsta, şi chiar sunt rugat să vin s-o fac. Adică, eu sunt invitat în muzee în toată lumea asta. Ce-s nebun? Îţi dai seama că fiecare vrea limbajul ăsta acolo, pentru că e în acelaşi timp popular, dar şi foarte specific. Nu-i un gen de artă care respinge, e un gen de artă care mă face foarte popular la portari, dar şi la director.

E şi, normal, ceva românesc, absolut. Eu n-am nicio panică când mi se cere să fiu patriot sau România sau elan sau asta... Eu n-am aceste probleme, astea le au cei care nu sunt. Eu locuiesc în România şi, dacă sunt cel mai bun şi reuşesc un lucru extraordinar, sunt cel mai bun şi român, şi european, şi cetăţean al secolului 21. Ştii care-i povestea cu România? Noi suntem geniali în 'small talk' în România, noi nu facem lucrurile, noi le discutăm în mod genial, n-apucăm să le facem genial, numai le spunem, avem un geniu al vorbelor...Şi eu pe-ăsta îl folosesc.

Reporter: Expoziţiile tale din străinătate sunt poate mai vizibile. Expui mai mult în afară decât în România?

Dan Perjovschi: Am desenat în oraşul doamnei Olguţa Vasilescu, pe Electroputere Craiova, un zid de 40 de metri pătraţi. Spre oraş este, e acolo de un an jumate. Mai mare expunere ca asta... Am desenat Institutul Francez cu Cioran, da? Am umplut Bucureştiul cu Cioran, deci ce mai expunere decât asta, la metrou, în staţiile de autobuz, peste tot. Am desenat zidul de la Sibiu, de lângă teatru, când a fost Festivalul Internaţional de Teatru. Am făcut expoziţii de la Satu Mare, la Brăila, la Constanţa, în România.

Reporter: Deci sunt posibilităţi, la fel...

Dan Perjovschi: Nu sunt, dar ţi le găseşti. Nu sunt galerii, sunt ziduri. Nu sunt ziduri, sunt ziare. Nu sunt ziare, sunt cărţi. Da, mie îmi plac astea foarte tare. Bineînţeles că mă oftic de mor când mă duc prin România unde nu se poate desena pe perete, unde sunt condiţiile astea vitrege, muzeele old style şi aşa mai departe. Dar se găsesc soluţii şi sunt oameni interesanţi peste tot care vor să facă lucruri, în condiţiile alea date, care sunt dificile. De la un anumit nivel de notorietate, pe care eu şi Lia îl avem, ne dăm această notorietate înapoi. Deci nu-i cum spun ăştia care ne acuză, e invers. De câte ori fac ăia o prostie politică în România, eu trebuie să desenez vreo 30 de ziduri la Londra, să mai treacă din ea.

Reporter: Despre scena de artă din România...

Dan Perjovschi: E o scenă cu energie să ştii, are energie, dar..., cum să zic asta?, arta românească e ca un copil care a crescut foarte repede şi are o mână mai lungă decât ailaltă, n-a crescut în mod normal, a crescut în hopuri, aşa cum a putut. E foarte interesant că, după 22 de ani în cultura aia în care ne-am maturizat eu cu Lia, acum, după 22 de ani de la căderea sistemului comunist, din nou aud povestea cu naţiunea română, cu ce înseamnă să fii artist român şi românismul şi aşa o poveste, care e pusă greşit. Când un membru al Parlamentului se referă la un cetăţean român şi spune că el, membru, e mai român decât cetăţeanul, avem o problemă pe care nu am avut-o până acum. În România, arta se dezvoltă în aceste condiţii, în care poimâine poate să se schimbe. Ea s-a dezvoltat, sunt nume de artişti români care sunt prezenţi pe toate meridianele, sunt anumite instituţii...La începutul anilor '90, adică prin '93, arta românească a fost finanţată numai de Occident, punct. Fundaţia Soros, Goethe Institut, d-astea... România nu băga un leu în artă contemporană, nici acuma, Primăria oraşului Bucureşti sau marile primării din ţara asta nu bagă niciun ban. Ce înseamnă atelier de artist, producţia lucrării...Toţi vor să exporte. Şi-aicea suntem geniali, c-avem o instituţie foarte bună - ICR (Institutul Cultural Român, n.r.). Deci exportăm genial, dar producţia la ce exportăm?! Pe cine interesează? Ca şi în filmul românesc, există oameni foarte talentaţi care trăiesc într-o lume liberă, se mişcă, trăiesc la Berlin sau în Paris, sunt români, fac lucruri extraordinare peste tot. Dar nu sunt rezultatul vreunei înţelepte politici culturale sau creării de oportunităţi, nu. Este, de multe ori, meritul lor personal. Şi e meritul acestei instituţii unice (ICR, n.r.) că ştie să capitalizeze acest merit personal, că ăilalţi vor să te dărâme, să-ţi ciuntească ceva, să-ţi taie un picior, să nu te lase să vorbeşti. Eu, în România, în condiţiile politice, în anumite condiţii politice, mă simt ca un suspect, tot timpul trebuie să demonstrez de ce desenez în felul care desenez. Aici nu mă întreabă nimeni.

Scena din România s-a dezvoltat, dacă la începutul anilor '90 erau fonduri care veneau din fundaţiile occidentale, acuma vin prin băncile occidentale. Unicredit şi Erste Bank finanţează arta din România. Şi Ministerul Culturii n-are nicio panică pe chestia asta, că e ocupat cu osemintele lui Brâncuşi sau cu Sarmizegetusa. De 22 de ani se ocupă cu Sarmizegetusa şi acolo creşte iarbă.

Reporter: Deci, într-o oarecare măsură, poţi arăta şi în România creaţiile tale?

Dan Perjovschi: Păi cum într-o oarecare măsură? Eu desenez în fiecare săptămână în Revista 22. De 22 de ani am dat publicului român arta mea în fiecare săptămână, nu ca la Londra, o dată pe an. Eu sunt acolo foarte prezent, dar, dacă nu vreţi să mă vedeţi, nu mă vedeţi. Ţi-am spus, am umplut Bucureştiul cu Cioran... cine vrea mai mult? Dar am fost plătit de francezi (râde, n.r.). Bucureştiul şi Sibiul, noi locuim şi la Sibiu, sunt oraşe foarte interesante, cu tensiunile astea ale lor. Ele generează creativitate, pentru că trebuie să găseşti soluţii. (...)

România e mult mai tradiţională. Asta e realitatea, ce să ne...? Adică s-au trezit cu ăia care fac filme, dar românilor nu le plac filmele lor. De ce? Că zic că le vorbesc de rău ţara. Dar se bucură c-a luat premiu la Cannes. Şi Brâncuşi, îl avem pe Brâncuşi, dar nu le place Brâncuşi. Asta e realitatea cu România. Noi am dat în lumea asta Dada, mişcarea Dada, care a rupt şi a spart arta cum se făcea, arta burgheză, dar nu ne place c-am dat-o. Pentru că noi suntem cu carul cu boi. Eu nu spun asta cu ură, suntem alt tip de naţiune. Poate că asta e realitatea şi tot ce este foarte contemporan, agresiv, care pune în chestiune, trebuie să plece, trebuie să se elibereze ringul. Nu mă mai supăr, asta e dinamica ţării mele, cu ea lucrez.

Eu sunt un caz special, că eu având revista prin care lucrez, fac coperte de cărţi, apar la televiziune, uite, îmi iei tu un interviu, eu sunt unul din ăia favorizaţi de media, şi-atunci sunt mult mai vizibil decât multă altă lume. Sigur că ratingul meu, dacă întrebi oamenii, eu sunt undeva jos, pentru că pe primul loc sunt nişte pictori figurativi care sunt mult mai celebri în România. Ei se potrivesc mai bine felului în care, în mare, lumea de-acolo priveşte arta - Ştefan Câlţia, Horia Bernea, care-a murit, oameni foarte interesanţi de altfel. Ar fi interesant să faci o cercetare astăzi, care artist român e membru al Academiei Române. Sau să vezi care sunt premiile UAP (Uniunea Artiştilor Plastici din România, n.r.) în ultimii 20 de ani sau să vezi ce artist a primit vreo recompensă din partea naţiunii, vreun premiu. Ca să vezi ceea ce naţiunea recunoaşte ca important. Nu suntem acolo, dar eu cu Lia am avut o emisiune la Televiziunea Română live, în anii 2000, trei ore pe săptămână live. Nu poţi să ai asta ca artist în Anglia, ca artist, nu se poate nicăieri în lumea aia. Eu desenez la Revista 22 şi redactorul-şef nu se uită ce desenez, el vede desenul gata publicat. E şi partea aialaltă,
ştii? (...) În mediul artistic sunt foarte cunoscut, chiar şi în ăla politic un pic. Dar la nivel naţional, nu. Dar nici nu-mi doresc, e cel mai bine cum suntem noi, că ne lasă în pace.

Reporter: Unde ţi-ai mai dori să mergi?

Dan Perjovschi: Păi mi-am dorit să merg mai mult în Asia şi merg la anul în Japonia pentru o trienală de artă. Anul ăsta mergem în Islanda, deci am început să expandăm Europa, să mergem în afara ei. N-am fost niciodată în Africa, Lia a fost în Africa de Sud, dar n-am fost niciodată pe continentul african eu, personal, am fost în Algeria, dar nu în inima continentului. Deci aş vrea să merg în zone în care până acum nu am funcţionat.

Reporter: Să abordezi ceva anume?

Dan Perjovschi: Nu-mi dau seama, trebuie să văd acolo. Adică tipul meu de desen este teoretic cerut, dar nu ştiu dacă are acelaşi... Îţi dau un exemplu foarte simplu: în Israel se citeşte de la dreapta la stânga şi eu am desene care au vreo două-trei secvenţe, merg de la stânga la dreapta, şi trebuie să desenez invers. Deci trebuie să mă adaptez culturilor şi codurilor culturale din alte zone, e foarte dificil. Chinezii, ei nu au litere, ei au concepte când formulează, deci ei privesc imaginea într-un mod diferit de cum o privim noi şi-atunci eu nu pot controla ca-n România.... Eu ştiu la care desen vei râde, de 22 de ani fac asta, deci ştiu cumva ce să-ţi dau, acolo, nu ştiu. Mă duc în locuri din astea unde sunt în afara confortului şi poate asta o să nască alte chestii.

Reporter: Te-ar tenta şi alte media - video, sculptură...?

Dan Perjovschi: Da, mai fac câte ceva, am făcut pe lângă desen alte lucruri. De exemplu, eu consider cartea ca un mediu şi eu fac cărţi de artist, cu tiraj mic. Ziarul pentru mine e un mediu, un mediu în sine, un material sau tehnică, nu e neapărat un suport. Acum că tot călătoresc lucrez, ca şi voi, cu fotografie, că toţi facem poze. Deci am început să fac fotografii văzând lucrurile şi comparându-le cu ce-am mai văzut. Londra e foarte colorată, autobuzele sunt roşii aici. Am început să fac un fel de desen care foloseşte sârma, deci e spaţial, încerc da... Vedem unde astea duc.

Dan Perjovschi, născut în 1961, la Sibiu, este grafician, autor de performance şi ilustrator la Revista 22. Artistul combină desenul şi graffiti în lucrări executate direct pe pereţii muzeelor şi centrelor de artă contemporană din toată lumea. Desenele sale sunt comentarii asupra problemelor politice, sociale şi culturale curente şi sunt influenţate de istoria, tradiţiile şi cultura locului în care expune. Dan Perjovschi a decorat, printre altele, pereţi ai celebrelor muzee Tate Modern din Londra şi MoMA din New York şi a expus la Paris, Amsterdam, Edinburgh, Liverpool, Frankfurt, Berlin, Seul, Koln, Veneţia, Moscova.

(Material realizat de Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro)