Video INTERVIU II Claudiu Bleonţ, omul şi actorul: "Nu regret nimic. Atât doar că nu sunt altcineva" - GALERIE FOTO & VIDEO

Lumea văzută prin ochii personajului creat de Woody Allen din spectacolul „Cum se cuceresc femeile” are multe similitudini cu modul în care actorul Claudiu Bleonţ vede societatea, tinerii, viaţa din România de astăzi.

Prin Allen Felix, personajul principal interpretat de Claudiu Bleonţ în spectacolul de la Teatrul Metropolis, regizat de Liviu Lucaci, un personaj cu tribulaţii sexuale, fantezii, neputinţe, căutări şi ratări profund umane şi cu dorinţă a de a se face înţeles şi iubit, Bleonţ a vorbit despre sine.

Potrivit actorului în vârstă de 56 de ani, omului contemporan nu trebuie să îi fie frică de propria sa năruire, de propriul său „dezastru personal”, de eşec, de respingere, de frustrări, de pasiuni precum şi de propriile slăbiciuni întrucât atunci când totul se năruie este posibilă o nouă reconstrucţie întrucât trebuie să scăpăm de straturile de „eu” fals pentru a ajunge la sine.

Acest spectacol ieşit de sub propriile dezastre personale ale lui Woody Allen, din ceea ce Bleonţ numeşte „natura fragilă a omului”, este profund uman, fiind o militare pentru ideea de naturaleţe, pentru ideea de răbdare faţă de sine într-o lume fără zăgaz unde fiecare trebui să îşi construiască reperele personale.

Prin Allan Felix, Claudiu Bleonţ afirmă că frământarea omului are valoare, completând în interviul acordat pentru MEDIAFAX că este important să fim ancoraţi în prezent, să trăim clipa să ne bucurăm. Mesajul lui Woody Allen este îmbrăţişat şi de Bleonţ care ne transmite să ne acceptăm,să nu ne dorim a fi ceilalţi, să ne descoperim, să ne îmbrăcăm propria personalitate şi diversitate şi să ne facilităm proprie misiunea. Este o meditaţie pentru „aici” şi „acum”.

Prezentăm partea a II-a a interviului acordat pentru MEDIAFAX de Claudiu Bleonţ:

Reporter: Să vorbim despre paradoxurile acestea ale lui Woody Allen. Deşi el este receptat în general ca un autor şi regizor de comedii, recent la Cannes a declarat că nu mai vrea să-şi asume această aparenţă de comedie.

Claudiu Bleonţ: El datorează această imagine publicului, nu lui. El spune lucruri extrem de profunde într-o manieră uşoară. În acest text sunt o groază de nuanţe care invită prin umor la toleranţă, compasiune, detaşare, calm. El a fost receptat pentru că are replici, e witty, scrie replici extraordinare, dar dacă dai replicile şi primul strat al umorului vitriolant şi aţi văzut reacţiile în sală, sunt replicile lui, cum explodează râsul, în momentul ăla îţi dai seama că în spate acolo e o umanitate de o delicateţe şi o profunzime de mare înţelept, atât că ne-o spune aşa cu umor dacă nu ai urechi mai deschise să asculţi mesajul lui. Să nu uităm că el a spus despre el: „Eu nu sunt antisocial, eu nu sunt social”. Actul de cunoaştere e un act de curaj, de asumare lăuntrică profundă. El face parte dintre aceşti chemaţi, aleşi şi dintre aceste modele. De multe ori, în timpul repetiţiilor şi după fiecare spectacol am plecat mulţumind eu destinului că am avut şansa să mă întâlnesc cu textul lui şi cu acest spectacol. Sunt mai trez, mai activ, reuşesc să schimb intersecţiile de durere, tristeţe, mai repede, sa devin mai fluid. Ăsta e meritul minţii lui exprimat extraordinar de text.

Reporter: De ce aţi optat tocmai pentru acest text având în vedere că Woody Allen are multe în acest gen?

Claudiu Bleonţ: Opţiunea a fost a lui Liviu Lucaci, el a ales textul, Irina Cărămizaru, cea pe care aţi văzut-o ca fiind Sharon Lake în piesă, a tradus textul, există o traducere mai veche, ea l-a pus mai bine în engleza tradusă în anii ăştia. A fost opţiunea lor. Eu doar am îmbrăţişat-o.

(Imagine: Simion Buia) 

Reporter: Dacă aţi fi putut alege, aveţi şi un alt text preferat al lui Woody Allen?

Claudiu Bleonţ: Am mai citit o dată, undeva în anii '80, am văzut un film al lui după „Război şi pace”, extraordinar şi nu îmi venea să cred cum poate cineva povesti aşa ceva şi nu în felul ăsta. Eram: mamă ce minte, cum a ştiut să ia „Război şi pace” să-l facă aşa? Am mai citit la un moment dat un text, nu ştiu dacă a fost montat în România. Se numea „Doctor Kleinman”. „Kleinman” înseamnă „om mic”, unde arhetipul acesta pe care îl conţine şi îl extinde în Allan şi finalul replicii: „Sunt doar un omuleţ într-o lume nebună, dar am să continui”. Este condiţia fundamentală a omului, atât de vulnerabil şi atât de fragil, ori el o acceptă, o mărturiseşte şi spune de ce se frământă el şi lumea se uită pentru că el îşi asumă un rol de antierou. E luat un erou clasic, Humphrey Bogart, eroul, tipul dur, replici tari, domină situaţia, nu îi e frică. El râde de el şi spune: „Aş vrea să fiu, dar eu nu sunt aşa”, dar mărturiseşte în spectacol că frământarea asta are valoare şi omuleţul din Allan Felix, cu extensie, o altă faţetă a lui Woody Allen îşi prezintă umanitatea, o valoare care stă identic cu a legendelor de cinematograful american, legendelor mă refer actori-personaje, sunt roluri care au rămas de legendă.

Reporter: Îl vedeţi pe Woody Allen o posibilă legendă?

Claudiu Bleonţ: Pentru mine este. Este un monument în viaţă. De aia şi are atât de multe citate de psihoterapie, psihanaliză. Acest spectacol cheamă prin replici la cunoaşterea de sine. E socratic. „Cunoaşte-te pe tine însuţi” e cea mai mare valoare.

Reporter: Şi cunoaşterea celorlalţi?

Claudiu Bleonţ: E datoria fiecăruia. În această scindare care se produce aproape schizoidă, el are o dublă personalitate în spectacol, se simte sau se vrea ca Humphrey Bogart, dar el nu e Humphrey Bogart. În acelaşi timp se regizează ca Al Pacino în scena cu fleica, pe urmă se vede ca Charles Boyer, se imaginează altfel şi e o natură scindată el. În această scindare publicul poate să intre cu umor. Tot brainstorming-ul, furtuna asta din creierul nostru, cine suntem, ce decizii iau, de ce, ce problemă am acasă cu prietenii, cu oamenii, el stă şi le observă şi o exprimă şi atunci parcă te relaxează pe tine ca spectator. Te bucuri că te vezi şi tu acolo undeva. Ca actor sunt creat de oamenii cu care m-am întâlnit, de regizorii care m-au modelat, de textele pe care le-am jucat. Peter Brook, patriarhul teatrului contemporan la un workshop a spus, a avut o întrebare din partea unui coleg din Elveţia: Cât pe scenă sunt eu şi cât pe scenă e personajul? A zis: „Always 50-50”. Deci 50% astă seară acest rol poate fi jucat de oricare pentru că teatrul mărturiseşte natura omului. Orice om poate juca teatru. Orice om este un personaj de teatru. Jumate din astă seară e Claudiu Bleonţ, jumate e Woody Allen. Această întâlnire se produce în faţa spectatorului. Natura lui umană e foarte aproape spiritual de Zorba şi de finalul din „Zorba grecul” când lui Zorba i se întâmplă să i se năruie în faţa ochilor afacerea vieţii lui pe care şi-o dorea şi se întoarce spre Alan Bates şi zice: „Boss, what a wonderful disaster!”.

Reporter: E un dezastru care clădeşte altceva?

Claudiu Bleonţ: Da. Bravo! Ăsta e Woody Allen, taie, taie, taie, fuge de toate chestiile astea şi descoperi acolo ceva ce nu poate fi atins cu degetul. Îi spunem „eu”. Care „eu”? Că dacă tata nu se iubea cu mama, care eu? Sigur că am buletin şi port un nume, dar actorul din mine, care actor? Dacă nu îi cunoşteam pe...dacă n-aş fi lucrat la...dacă nu mă întâlneam, dacă nu aveam colegii ăştia, poate eram altfel...

(Imagine: Simion Buia) 

Reporter: Apropo de iubire, cât de dispuşi vă mai par în prezent oamenii să iubească? Nu vi se par egoişti de multe ori?

Claudiu Bleonţ: Aia e iubire de sine. Este iubirea de bani, de glorie, de putere. Care e teritoriul, stratul, direcţia unei iubiri care să fie eliberate? Dacă vreau putere înseamnă că trebuie să o deţin, Richard al III-lea, dacă vreau bani trebuie să fac efort, care e iubirea aia care nu are nevoie de nimic? Să n-ai nevoie... Iubesc adrenalina, femeile, bărbaşţii, câinii, PSD-ul, PNL-ul, pe Putin, pe neonazişti, iubesc afganii, iubesc ISIS. Totuşi care e aia care conţine toleranţă, acceptare, îmbrăţişare şi trecerea dincolo de bariere? Citesc acum Lao Tse care în „Tao Te Ching” spune că problema noastră este că avem un corp. Totul e la bază din frică: să mâncăm, să dormim, să ne iubim, să ne împuiem, să lăsăm ceva în urma noastră. Ce să laşi? Universul a început acum 14 miliarde de ani şi tot va continua. Şi trecem, valuri, generaţii, vin, pleacă, se schimbă modele. Creierul uman e în evoluţie, suntem o civilizaţie planetară. Suntem împreună, trebuie să ne recunoaştem, să ne acceptăm. Demersul lui Woody Allen este că el vede toate lucrurile astea şi le auzi. Se aud în textele prietenului lui, Dick, care şi-a dorit o femeie-„Asta da imagine pentru un director de corporaţie”. Sunt atât de multe replici care se regăsesc ca scântei ale furtunii. El te cheamă să vezi ce e în spatele furtunii. Finalul asta şi spune: Da, mă accept, sunt un omuleţ într-o lume nebună. Nu trebuie să par altfel, să fac atâta efort. La ce mă zbat? Trebuie să ne acceptăm şi pe noi şi trecerea şi vârstele şi ridurile şi faptul că uiţi, toate. Venim aici ca să pe-trecem, nu ca să rămânem. E o practică de mărturisire-studiu ca şi cum publicul e un psiholog şi tu îi spui toate pulsiunile, gândurile care se frământă între ele, incearcă să se domine.

Reporter: Aţi simţit vreodată că publicul nu vă înţelege?

Claudiu Bleonţ: Da, dar revin. Cel care vede determină spectacolul. Spectacolul e în ochii publicului. Pot fi doi oameni alăturaţi să se uite la un eveniment scenic şi poţi să ai opinii total opuse. Eu şi colegii mei ne-am dorit să prezentăm asta. Cel care ia, ia cum şi cât simte nevoia, are experienţă, are cunoaştere. Din punctul de vedere al unui actor de teatru, e un fenomen deschis observaţiei. Sportul e performanţă care are un rezultat direct, scorul sau timpul sau medalia. Aici e un laborator de cunoaştere. Oameni vii vorbesc despre oameni vii care sunt alţii decât ei, în faţa unor oameni. Ce îi uneşte? Conştiinţa umană.

(Imagine: Simion Buia) 

Reporter: Vă mai simţiţi un rebel la această vârstă?

Claudiu Bleonţ: Jucând acum Woody Allen... Eu nu m-am considerat rebel în ce am făcut. Mă şi acoperă Woody Allen: „O să beau şi eu un deget de şampanie, dar promiţi că mă duci să mă culc dacă dansez gol?” Sunt asumate în replicile lui dar şi în viaţa lui personală lucruri care au părut neortodoxe. E aici o scenă, să nu uităm că el e evreu: Se duce şi ea îi spune: „Nu pot să fac sex cu tine că sunt catolică.” „Nu-i nimic, mă convertesc”. E şi tema religiei, religia ca manipulare şi tendinţă de a deturna impulsul sexual. Oamenii care fac dragoste sunt mai relaxaţi şi el toate lucrurile astea le pune aici.

Reporter: Şi în alte filme tematizează ideea aceasta că este evreu american…

Claudiu Bleonţ: Da, îşi mărturiseşte condiţia cu ironie şi cu semne de întrebare. Ce e diferit dacă sunt evreu? Are o replică aici: „Mi-aş vinde mama la arabi pentru fata asta.” Cine a făcut universul ăsta? Nu e normal?…E umanitatea. Suntem o specie, masculin şi feminin. Chiar în această sală mai am şansa să mai joc într-un spectacol extraordinar în regia lui Chris Simion „Ibrahim sau florile din Coran”, Eric Emmanuel Schmitt. Este o replică acolo a lui Marian Râlea care îl joacă extraordinar pe Ibrahim unde spune el ca sufit, crede în Talmud, în Coran şi în Biblie. Şi cred că există un singur Dumnezeu, dar felul de a te apropia de el este diferit. O invitaţie la toleranţă. Ce aţi văzut în spectacol e tot aceeaşi chemare adâncă. Probleme nu e că e evreu sau catolic, ci că nu se acceptă pe el cu el. E de o profunzime textul ascuns sub masca de râs din cauza acestei minţi strălucite pe care o are şi care nu poate să trateze decât cu umor marile teme. Un text de Woody Allen este la fel de profund ca teatrul antic grecesc, William Shakespeare, Cehov, numai că el le face ca o şampanie cu mult acid şi tare.

Reporter: Revenind în România zilelor noastre, ce speraţi? Ce credeţi că ne lipseşte?

Claudiu Bleonţ: Eu am încredere în bine. Ce ne lipseşte să-şi răspundă fiecare lui însuşi şi în momentul ăla acordajul…Eu nu mă uit la ce trebuie să facă ceilalţi dacă eu mă pun în ordine cu mine. Dacă spun iubesc, am datoria şi obligaţia să nu aştept de la celălalt nimic şi să nu-i cer nimic. Dacă spun iubesc nu pot să spun da, dar în nişte condiţii. Eu la asta lucrez, cad , mă ridic, mă şlefuiesc. Nu sunt perfect. Îmbrăţişez o propoziţie a lui: „Nu regret nimic. Atât doar că nu sunt altcineva.” În sensul, e atât de mult de făcut cu tine şi simţi că ai realizat, dar realizarea îţi scapă printre degete. Era un interviu extraordinar luat de Gabriel Liiceanu lui Eugen Ionesco pe la 80 de ani şi spune la un moment dat această mare minte, să nu uităm teatrul absurdului al lui Eugen Ionescu, un autor care a fost exact ca Woody Allen, că el e autor comic. Despre Ionesco s-a spus el scrie teatru absurd. Nu e absurd. Mintea noastră câteodată e absurdă în pretenţii în felul în care vede lucrurile, cum le exagerează şi aşa mai departe. Eugen Ionesco spunea în interviu: „Nu ştiu ce va fi sau despre ce e vorba, dar tare mă tem să nu fie totul o farsă.” Viaţa. De ce nivel e mintea lui Woody Allen. Şi putem să luăm din viaţa lui personală. Prin câte şi ce fel de frământări, ce contorsionism mintal şi sufletesc şi căutare şi căutare.

(Imagine: Simion Buia) 

Reporter: Aveţi un rol preferat care v-a marcat în cariera dumneavoastră de actor, sau un personaj?

Claudiu Bleonţ: Nu. Pentru că cu fiecare întâlnire, text, colectiv, regizor, vin cu un bagaj, sau un balast de experienţă şi în acelaşi timp apare întâlnirea şi trebuie să laşi sacii a ceea ce ai făcut până acum, să te deschizi şi în acelaşi timp e un drum. Nu pot să car un personaj după mine. N-aş putea juca Woody Allen dacă m-aş ataşa de acest personaj din „Cum se cuceresc femeile”, n-aş mai putea juca Brutus în „Iulius Cezar” la Naţionalul din Craiova dacă simt acolo adâncimea meditaţiei shakespeariene vizavi de lăcomia lui Cezar, faptul că trebuie să decid că el trebuie să moară chiar de mâna mea şi că mi-am ucis cel mai bun prieten pentru salvarea Romei şi dacă m-aş ataşa de această formă spectacol, nu m-aş mai putea îndrepta spre altceva. E o zicală ortodoxă frumoasă: „Fă binele şi dă-l pe apă.” Binele mă refer acum, aici, fă binele în cadrul acestui text al lui Woody Allen şi lasă-l. Pe urmă dacă vine alt text, susţine pledoaria aceasta.

Reporter: Ce mesaj le transmiteţi tinerilor?

Claudiu Bleonţ: Johnny Walker: Keep going. Ceea ce îndurăm e pentru creşterea… cum zice Sofocle în „Filoctet”: „Ceea ce îndurăm toţi este pentru creşterea luminii în noi.” Mă duc la Budda: „Be a light to yourself”.

Reporter: O întrebare de final: film sau teatru?

Claudiu Bleonţ: Ce aţi văzut astă seară. Şi şi.

Piesa „Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen se va mai juca pe 8 iunie la Teatrul Metropolis din Bucureşti, iar următoarele reprezentaţii vor avea loc în turneu pe 23 mai la Piteşti, pe 30 mai la Teatrul Naţional din Timişoara şi pe 6 iunie la Casa de Cultură din Constanţa. În distribuţie alături de Claudiu Bleonţ îi regăsim pe actorii Angel Popescu (Bogey-Bogart), Gavril Pătru (Dick Christie), Alexandra Sălceanu (Linda Christie), Irina Cărămizaru (Sharon Lake), Alexandra Laura Badea (Nancy), Sorina Ştefănescu (Sharon, Gina, Vanessa, Go-Go Girl).

Claudiu Bleonţ s-a născut pe 27 august 1959 în Bucureşti. A absolvit Liceul German Goethe din Bucureşti (1979), după care a urmat Institutul de artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesorului Grigore Gonţa. Roluri la absolvire: Ghiţă Coscodan în „Agachi Flutur" de Vasile Alecsandri, regia Grigore Gonţa şi Melchior Gabor în „Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind, regia Gina Guzina.

Debutul în cinema şi l-a făcut în filmul „Fata Morgana” (1980) de Florian Grecea, regia, Elefterie Voiculescu. Ulterior, a jucat în mai multe filme semnate de regizorul Dan Piţa: „Concurs” (1983), rol pentru pentru care a primit Premiul Costineşti pentru cel mai bun actor, „Pas în doi (1986), „Dreptate în lanţuri (1983), „Autor Anonim" (1989), „Rochia albă de dantelă”, (1989) etc.
Bleonţ a primit Diploma de onoare acordată de Asociaţia Cineaştilor din România (ACIN) pentru rolurile sale din filmele „Să mori rănit din dragoste de viaţă” şi „Dreptate în lanţuri”.

Fost angajat al Teatrului din Petroşani şi societar al Naţionalului din Bucureşti, Claudiu Bleonţ a jucat într-un număr impresionant de roluri în piese dintre care amintim: Oreste din „Trilogia Antică” în regia AAndrei Şerban (1990), Reverend Hale din „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, regia Felix Alexa, 1991, Trofimov - „Livada de vişini” de A. P. Cehov, regia Andrei Şerban, 1991, Adso von Melk - „Numele trandafirului” după Umberto Eco, regia Grigore Gonţa, 1999 şi multe altele.

Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit actorului Claudiu Bleonţ la 13 mai 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

Citeşte şi: INTERVIU Claudiu Bleonţ despre "Cum se cuceresc femeile" - GALERIE FOTO & VIDEO

Citeşte şi: Mogoşoaia ClasicFest – Sărbătoare la palat

Citeşte şi: CANNES 2016: Regizorul român Bogdan Mirică câştigă premiul criticilor de film (FIPRESCI) pentru "Câini" - VIDEO

Citeşte şi: ESCAPE MIND: ”La copii să-mprăştii boală” - TOP 3 Muzici, tablouri, filme şi cărţi - GALERIE FOTO, VIDEO