INTERVIU: Raluca Bem Neamu distruge mitul: arta e pentru cei talentaţi

Un interviu Mediafax cu Raluca Bem Neamu, istoric de artă şi manager cultural, cu interes special pentru interpretarea patrimoniului şi artei pentru categorii largi şi diverse de public. A fondat asociaţia Da'DeCe unde, de 6 ani, caută să creeze relevanţă în ochii, mintea şi sensibilitatea publicului, pentru diferite forme de cultură.

Reporter: Principala funcţie a artei în şcoală este de a descoperi talente?

Raluca Bem Neamu: Şcoala şi uneori chiar profesorii de arte consideră faptul că materia arte plastice are cu adevărat efect şi ar trebui să fie menită numai celor talentaţi. În primul rând mare parte din literatura de specialitate consideră că nu există copii talentaţi, că faptul de a produce lucrări atractive, interesante, unice sau deosebite este de fapt rezultatul unor experienţe creative de viaţă în care copiii au avut acces la artă sau au experimentat-o în contexte care au stimulat dezvoltarea unor abilităţi în acest sens. În plus, arta în şcoală ar trebui şi teoretic are şi această dublă poziţionare: copilul trebuie să fie expus atât la arta creeată de alţii, cât şi să creeze el. În fapt, după cum spun specialiştii (da, cei englezi din nou!) e recomandabil să se stimuleze cunoaşterea, înţelegerea şi să se formeze abilităţi artistice, nu numai să se experimenteze tehnici, ci şi să-şi formeze abilităţi de apreciere a artei (aceste 3 direcţii sunt recomandările raportului Cultural Education in England de Darren Henley pentru Departamentul de Cultură, Media şi Sport şi pentru Departamentul de Educaţie, pg. 4, 12 etc. link aici). Nu-i nevoie!

Reporter: Elevii n-au acces la latura profundă şi inefabilă a artei?

Raluca Bem Neamu: O parte dintre oameni îşi formează abilităţile, limbajul, spiritul critic şi devin foarte abili în modul de receptare a artei şi în intuirea lucrărilor valoroase, devenind astfel profesionişti (colecţionari, jurnalişti de artă, educatori culturali etc.) sau simpli pasionaţi de domeniul artistic. Alţii reuşesc să-şi însuşească mai degrabă tehnicile artistice, să înţeleagă limitările şi constrângerile materialelor, să aducă idei noi despre viaţă şi lume şi astfel să descopere idei novatoare ilustrate original prin forme artistice. Alţii, se străduiesc să fie abili în ambele direcţii, dar cu o preponderenţă spre una dintre acestea. În acest context, am o veste proastă: inefabilul artei nu mai există, au fost epoci în care aceasta era o calitate, în arta contemporană (ce, aveţi vreo rezervă faţă de ea?) ideea, mesajul sunt mai importante decât forma şi, de fiecare dată poate fi tradusă uşor în cuvinte, căci inefabil asta înseamnă, să nu poţi exprima în cuvinte, să fie atât de frumos încât nu-l poţi cuprinde în cuvinte.

Reporter: Este serios cel care chiar crede acest fals: ”Când un elev nu e bun la materiile importante (la care se dă examen) încercăm şi cu artele. Chiar dacă nu-l ajuta prea mult, cel putin îl relaxează sau îl ţine ocupat.”?

Raluca Bem Neamu:Împărţirea materiilor pe importante/ vitale/esenţiale şi secundare/ neimportante/ artistice este făcută în şcoală de mai mult de 100 de ani şi nimeni încă nu-şi asumă să schimbe paradigma. Ea ar putea fi modificată în primul rând printr-o modalitate diferită de evaluare în care predictibilitatea şi conformitatea să fie mai mică în favoarea surprizei, diversităţii şi individualismului ( în The Arts and the Creation of Mind de Elliot W. Eisner, 2002, pg. 238 – se stipulează faptul că ”Evaluarea ar trebui să fie privită ca o resursă educaţională, o practică ce ar îmbunătăţi procesul educaţional”). Aşa cum sunt împărţite materiile, oarecum similar sunt şi oamenii grupaţi pe mai multe categorii: cu abilităţi mai degrabă logice, lingvistice, artistice, kinestezice etc. Avantajele materiilor artistice au fost evidenţiate de studii empirice sau ştiinţifice despre ce se întâmplă în creierul copilului care este expus la artă, ce alte tipuri de abilităţi sunt dezvoltate (în vederea îmbunătăţirii performanţelor la matematică şi limbă, evident, doar nu în sine, că ar deveni periculos), cum devine copilul mai abil din punct de vedere social şi emoţional prin expunerea la artă (Iată numai 2 studii din multe existente în care sunt evidenţiate o serie de astfel de avantaje ale studierii şi expunerii copiilor la artă: The Arts and the Creation of Mind de Elliot W. Eisner, 2002 şi Art for Art’s Sake? The Impact of Arts Education  ).

Reporter: Fals: Mersul şcolii cu elevii la Cultură. De acolo e treaba muzeelor ce fac cu elevii.

Raluca Bem Neamu: Programele de educaţie artistică pentru elevii din România sunt puţine, sporadice, uneori de calitate îndoielnică. În situaţiile rare în care profesorii îşi asumă ieşirea din spaţiul şcolii cu o clasă de elevi, responsabilităţile pe care şi le asumă se rezumă la cele administrative şi, eventual de disciplină, dar asta numai pe drumul şcoală-instituţie culturală. Miezul ieşirii care constituie programul educativ (din cadrul muzeului, teatrului, centrului de cultură etc.) rămâne în responsabilitatea exclusivă a gazdelor. De ce se întâmplă aşa? Cauzele sunt în ambele tabere şi sunt de natură organizatorică (dezvoltarea unui astfel de program ar presupune în mod ideal întâlniri înainte de derularea lui şi vizita la faţa locului a cadrului didactic), de concept (când se creează un astfel de program expertiza ambelor părţi este absolut necesară), de educaţie (exerciţiul comunicării între părţi, cunoaşterea domeniului de către cadru didactic etc.). Aceste aspecte sunt cu atât mai importante cu cât în studiul de nevoi ale profesorilor sunt precizate, cel puţin declarativ, nevoi de colaborare consistente din partea acestora (în Educaţia prin cultură în viziunea profesorilor. Analiză de nevoi de Angela Mihăilescu, Mihai Iacob şi Petre Botnariuc  )

Reporter: Este momentul să nu mai gândim aşa: ”Arta trebuie să fie frumoasă.” Oare putem?

Raluca Bem Neamu: Vestea proastă pentru cei care admiră arta doar până prin secolul al XIX-lea este că în prezent nu mai este nevoie să ştii să desenezi şi să pictezi ca să devii artist. Arta contemporană este mai degrabă despre mesaj, idee, deschidere către inedit, social, activism, şi mai puţin despre formă, şi cu atât mai puţin despre frumuseţe. Expunerea copiilor ar trebui să fie realizată şi la formele clasice, dar şi la arta contemporană de calitate, limbajele fiind atât de diferite, încât cunoaşterea practic capătă înţelesuri complet noi (aceasta este o altă recomandare a sus-numitului raport britanic, pg. 19). Şi, dacă nu sunteţi convinşi de calitatea artei contemporane şi consideraţi că ea încă nu este validată de timp, vă reamintesc un slogan al Galeriei de Artă Modernă şi Contemporană din Torino: ”Orice artă a fost odată contemporană”.